Ar trebui să fie desființate sau să fie reformate inspectoratele școlare?

Ar trebui să fie desființate sau să fie reformate inspectoratele școlare?

Trebuie să fie desființare inspectoratele școlare cu totul și școlile să aibă libertate totală, inclusiv să-și angajeze profesorii pe care îi vor? Sau inspectoratele au nevoie de o reformare, dar rămân o necesitate a școlii românești? Răspund Claudiu Năsui, vicepreședinte USR, și Mirabela Amarandei, expert în educație la Universitatea din București.

„Actualele inspectorate şcolare trebuie desfiinţate şi înlocuite cu structuri de profesionişti. Când am fost eu inspector, nu a existat politizare, iar dacă acum intri într-un inspectorat şi nu scot toţi carnetul de partid, înseamnă că este o minune.“ Asta spunea președintele Klaus Iohannis, despre nevoia de depolitizare a inspectoratelor școlare, în 2018, când a lansat programul România Educată. 


În contextul alegerilor parlamentare care ar trebui să aibă loc pe 6 decembrie, USR - PLUS afirmă că problema inspectoratelor școlare nu este legată doar de influența politicului. Ele, ca instituții, reprezintă „una dintre cele mai mari frâne în calea modernizării învățământului“ și de aceea trebuie desființate, susține alianța celor două partide. De altfel, această propunere reprezintă unul dintre principalele angajamente din programul de guvernare USR - PLUS. 


Nu este prima oară când USR pune pe agenda publică tema desființării inspectoratelor școlare - anul trecut mai mulți parlamentari din același partid s-au exprimat în favoarea acestei măsuri.


Înaintea USR-ului au existat și alte luări de poziție pe această temă din diferite zone politice: Vasile Gheorghe, profesor și membru al partidului ALDE, deputatul Cornel Comșa (ales parlamentar în 2012 în cadrul fostului partid al lui Dan Diaconescu) care a depus un proiect ce-a fost adoptat tacit de Camera Deputaților, dar respins de Senat.


O temă deloc nouă, dar care și-a găsit din nou un loc pe agenda publică. Care sunt totuși argumentele pentru desființarea inspectoratelor și care sunt cele împotrivă? 

 


Care este opinia ta?
Votează pro Votează contra

Vezi comentariile din

75% pro
25% contra

Opinia Pro

Claudiu Năsui

Opinia Pro


Cum ați ajuns la această propunere de a desființa inspectoratele școlare? 

 

În Finlanda, înainte să desființeze inspectoratele, când era ziua de inspecție părea că e sărbătoare națională. Așa de mult se pregăteau toți cei din școală pentru sosirea inspectorului. Același lucru se întâmplă în prezent în România. Este o regie absolut atroce și asta numai ca să-i placă inspectorului ceea ce vede. De exemplu, copiilor cu dizabilități sau din medii mai sărace li se spune să stea acasă în ziua inspecției.

 


„Și inspectorul probabil știe că e o regie, dar joacă și el în aceeași piesă de teatru.“

Sistemul de învățământ este profund politizat prin aceste inspectorate care nu fac altceva decât să îndeplinească voința ministrului Educației. Dacă centrăm totul în jurul Bucureștiului, chiar dacă ar veni cel mai bun ministru din lumea aceasta, el nu va putea decât să ia măsuri standardizate care să creeze cât mai puțin disconfort pentru toți. Nu va putea personaliza măsurile pentru fiecare școală și, mai mult, pentru fiecare copil. Descentralizarea la nivelul școlii asta face: decizia să fie luată cât mai aproape de cei afectați de ea, astfel încât să fie cât mai potrivite pentru ei.

 

Și-atunci, cel mai bine este să mutăm puterea de la ministru direct la consiliile de administrație ale școlilor: care să cuprindă mai mulți profesori și părinți.

 

Și, totuși, politizarea de la ce pleacă?

 

Politizarea nu este decât o consecință a unei probleme și mai profunde: centralizarea Dacă tu centralizezi toată puterea în jurul unui pol politic, nu poți să te miri apoi că ai politizat întregul sistem. La alegerile locale, 60% din candidați erau din inspectorate (n.r.- 60% dintre inspectorii generali au candidat pe listele PNL, potrivit jurnaliștilor Dela0).

 

Dacă funcția a fost obținută pe criterii politice, fie că ești inspector sau director de școală, tu nu mai ai interesul de-a face un act educațional mai bun. Pentru că răspunzi în fața pixului unui ministru sau a altor oameni politici, nu în fața elevilor.

 

Dar dacă desființăm inspectoratele, nu o să mai avem inspectori care răspund în fața ministrului, iar directorii vor răspunde doar în fața consiliului de administrație al școlii. Asta va schimba și stimulentul directorului pentru un act educațional mai bun.

 

În acest moment, sistemul nu este făcut pentru copii. Ne dăm seama de lucrul acesta și după faptul că intrarea profesorilor se face prin față, iar a elevilor prin spate. Este o chestiune simbolică, dar spune multe. La fel și cu inspectoratele: ele nu sunt făcute pentru elevi, ci pentru politicieni și cei care au nevoie să justifice o activitate.

 

Iar dacă ne uităm la performanțe, este groaznic ce vedem. Rezultatele la testele PISA ne arată clar cât de gravă este starea învățământului. Este o problemă și de finanțare. În orice domeniu de la noi este, pentru că România este o țară mai săracă decât Germania sau Franța. Dar în ultimii 14 ani s-au tot băgat bani în educație și tot nu s-au văzut rezultate.

 

Nu ar fi mai eficient doar să eliminăm această practică a plasării oamenilor politici în funcțiile de conducere ale inspectoratelor?

 

Asta e întrebarea pe care ne-am pus-o și noi: dacă schimbând oamenii, reușești să faci o reformă sistemică? Am ajuns la concluzia că problema nu sunt doar oamenii. Dacă îl schimbi pe Ionescu cu Popescu, poate în secunda doi Popescu nu va avea metehnele lui Ionescu și va fi mai bun. Însă, pe termen lung, dacă sistemul de stimulente este același, Popescu va ajunge să se comporte la fel ca predecesorul său.

„Este înfiorător de greu să faci o reformă în orice țară. Dar dacă tot o faci, du-o până la capăt. Fă-o bine, astfel încât să rămână ceva în urma ta.“

Nu este doar o problemă de tipul: sunt câțiva inspectori răi, politizați sau ce se mai spune despre ei în spațiul public, așa că hai să-i schimbăm pe ei cu alții. În primul rând, nu avem o rezervă atât de mare de experți ca să-i putem înlocui. În al doilea rând, și dacă înlocuiești oamenii de la vârf, de fapt nu schimbi fundamental sistemul, adică acest centralism care nu a funcționat nicăieri în lume.

 

Cum ar putea să arate căile de comunicare între școli și Minister? Cine se va asigura de respectarea calității actului educațional?

 

Noi propunem desființarea inspectoratelor, nu și desființarea ARACIP - unde vrem o debirocratizare mare. Acum este o discuție întreagă dacă ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar) a asigurat calitatea în școli. La cum arată învățământul nu putem vorbi de o mare calitate. ARACIP mai mult a împiedicat concurența să apară, ceea ce a făcut rău sistemului de educație.

 

Însă rolul acesta de reglementare va fi în continuare al statului: să spună cine este școală și cine nu. Deci, rolul ARACIP va fi axat pe evaluarea calității în școli. Ceea ce ar fi trebuit să facă și până acum.

 

Dacă are loc un caz de agresiune în școală, Inspectoratul Școlar, de regulă, demarează o anchetă. ARACIP ar trebui să se ocupe și de astfel de situații?

 

Dacă școala nu ia nicio măsură, cetățenii vor merge la ARACIP să depună reclamații.

 

Practic, vreți să dați mai multe atribuții ARACIP-ului?

 

Învățământul rămâne reglementat. Trebuie să fie niște reguli, numai că, în același timp, este nevoie să mărim gradul de libertate al școlilor. Personal, aș vrea să mergem mai departe: adică în punctul în care școlile se vor putea autogestiona. În schimb, vrem ca pe partea de avizări și autorizații să tăiem din atribuțiile ARACIP. Dacă cineva vrea să facă o școală sau o grădiniță privată, trebuie să-i fie mai ușor.


Dacă veți ajunge la guvernare cu PNL, cum credeți că vă veți înțelege cu liberalii? Nu credeți că PNL ar putea fi o piedică? 

 

Ba da, dar aici se pune problema de pachetul cu care intri la guvernare. Dacă scopul nostru, ca partid, este să ajungem la putere ca să schimbăm oamenii de o anumită culoare politică cu ai noștri, nu mai avea loc acest interviu. Dacă vrem să schimbăm ceva cu adevărat, trebuie să facem reforma aceasta.


„Dacă PNL se va împotrivi, situația va depinde de raportul de forțe pe care îl vom avea în Parlament. Până la urmă, toate aceste negocieri politice se duc pe voturi.“

Examenele pentru elevi și concursurile pentru profesori cine le va organiza?

 

Examenele pentru elevi pot fi organizate de o structură a Ministerului Educației, dar nu trebuie să fie o structură - mamut cum sunt inspectoratele în prezent. De asemenea, ministerul poate angaja o societate privată care să organizeze aceste evaluări. În afară, sunt firme care organizează examene internaționale - pe toată planeta în același timp. Așadar, nu-ți trebuie o armată de oameni ca să le faci. Iar în cazul profesorilor, concursurile ar trebui organizate de consiliile de administrație ale școlilor.

 

În cât timp s-ar putea realiza desființarea inspectoratelor?

 

Până la finalul de mandat ar trebui să fie realizată. Nu ar fi sănătos pentru sistem să o faci de pe azi pe mâine. Finlandezii au făcut-o în doi ani și jumătate. Noi, pentru că, să zicem că avem dificultăți mai mari decât finlandezii, ajungem pe la trei ani și jumătate. 


Opinia Contra

Mirabela Amarandei

Opinia Contra

În ce măsură vor putea deveni școlile autonome dacă nu vom desființa inspectoratele școlare? 

 

Când discutăm despre descentralizare și autonomie, trebuie să ne întrebăm dacă existența în sine a unei instituții - în cazul de față inspectoratele școlare, cu atribuțiile care îi sunt conferite prin lege - pune în pericol calitatea educației și incluziunea în sistem sau este o problemă care vine de la resursa umană și din felul în care aceasta își desfășoară activitatea?

 

Da, afirm cu tărie că actuala arhitectură instituțională din sistemul de învățământ este anacronică și ea trebuie reformată, în acord cu vremurile. Dar, uitându-ne doar la instituții, nu cumva ignorăm problema de fond, și anume lipsa profesioniștilor? Cred că trebuie să ne uităm cu atenție și la criza de personal din aceste instituții, ale cărei efecte la vedem de cel puțin de 20 de ani. 

„O bună parte din resursa umană din aceste inspectorate n-a ieșit până în prezent din paradigma imposturii și a mediocrității.“

Partidele politice și-au dat seama că inspectoratele școlare și conducerile școlilor reprezintă adevărate noduri de rețele și de influență în societate, pentru că sistemul de învățământ cuprinde sute de mii de angajați și alte milioane de beneficiari direcți, sau indirecți. Drept urmare, și-au exercitat tot mai mult controlul asupra acestor structuri.

 

Numirea de oameni politici la conducerea inspectoratelor, de multe ori fără suficientă expertiză și maleabili la anumiți stimuli de influență politică, este unul dintre factorii esențiali care au dus la scăderea calității educației și a adâncit inechitățile din sistem.

 

Poate afecta autonomia școlilor inechitățile din sistem?

 

Atunci când discutăm despre calitatea educației, despre eficiența instituțiilor și performanța managerilor din educație și a profesorilor,  cred că trebuie să ne gândim la autonomia școlilor în relație cu responsabilitatea publică a acestora. Există studii care arată clar că autonomia școlii, fără să fie asociată cu responsabilitatea publică, poate duce la creșterea inechităților și a decalajului în învățarea și progresul elevilor.

 

Prin responsabilitatea publică a școlii înțelegem, până la urmă, maniera în care școala se achită de misiunea publică asumată: educație de calitate pentru nevoile fiecărui individ, pentru împlinirea profesională și personală a acestuia. Aici discutăm atât de evaluarea progresului pentru fiecare elev în parte cât și pentru comunitatea școlară.

 

O descentralizare reală, eficientă, are nevoie de timp. Vor fi școli, cum sunt și acum, care vor ști cum să operaționalizeze autonomia financiară, curriculară sau autonomia în recrutarea de personal, dar vor fi cu atât mai multe școli, implicit directori, care nu vor ști ce să facă. Îmi permit o metaforă: autonomia e ca un mușchi care trebuie exersat, folosit, pentru a-l conștientiza și pentru a-l folosi înțelept, ca să devii mai puternic. Criza COVID și modul în care școlile au gestionat-o și o gestionează în continuare nu  face decât să arate aceste diferențe mari între școli.


„Școlile n-au operaționalizat autonomia în ultimii 30 de ani. Ele nu sunt pregătite acum să funcționeze fără o structură instituțională care să o monitorizeze și să-i ofere sprijinul necesar.“

Dați-ne câteva exemple.

 

Concursul de directori din 2016, prin care am dorit să descentralizăm și să responsabilizăm decizia cu privire la angajarea directorilor de școli - respectând prevederile legii educației și cu niște pârghii pe verticală - astfel încât directorul să fie reprezentativ pentru comunitatea școlară. Au fost multe situații în care reprezentanții autorităților locale sau profesorii din cancelarie au blocat (prin nereprezentare) concursul de directori, pentru că persoana care candida nu era pe placul comunității. Asta arată, din nou, că resursa umană nu este pregătită pentru descentralizare. 

 

Și aduc aici o mențiune importantă, o cheie în care aș vrea să fie citită intervenția mea legată de „descentralizare și autonomie, acum”: eu aduc în discuție masa critică din sistem și reflexele care i-au cultivate în ultimele decenii.  

 

Știm cazuri, unele apărute în presă, altele, nu, în care directori de școli sau inspectori au încercat să se derobeze de responsabilitatea funcției, spunând că decizia a venit de la nivelul inspectoratului sau de la minister, când de fapt aceste instituții au venit cu recomandări, lăsând decizia la latitudinea școlii, a consiliului profesoral, consiliului de administrație ori a directorului. Dar e mai comod să pui responsabilitatea pe cei de sus, decât să ți-o asumi direct și onest.

 

Un alt exemplu de operaționalizare a autonomiei școlilor în România: acel 20% curriculum la decizia școlii, adică posibilitatea oferită școlii de a răspunde, prin diverse opționale, intereselor, preocupărilor elevilor din școală. Aici găsim un spațiu atât de larg pentru creativitate și inovare, avem o sumedenie de opționale excepționale cum este actoria sau alte cursuri care nu se regăsesc în curricula obligatorie. Dar consiliul de administrație se îndreaptă tot spre Matematică sau Limba Română pentru că un anumit profesor are nevoie de ore suplimentare sau de completarea unei norme.

 

Sau, recent, știm foarte multe cazuri în care profesorii au refuzat să-și țină orele online, iar directorul n-a intervenit. Care a fost reacția multora dintre profesori, chiar a sindicatelor, atunci când premierul a spus că profesorii care nu își vor face orele nu vor fi plătiți? Dacă până acum, profesorii n-au experimentat o formă de autonomie profundă, evident că nu au fost pregătiți să facă față provocărilor. 

 

Tot în 2016 a fost organizat concurs pentru inspectorii școlari. Totuși, în prezent, majoritatea inspectoratelor sunt conduse de politicieni. Care este explicația?

 

În 2016 s-a organizat concurs pentru inspectorii generali și inspectorii general -adjuncți ale căror mandate expiraseră sau care erau numiți prin detașare - o practică instalată deja în sistem, care permitea politicului să controleze prin diverse forme de presiune pe cel numit politic. 

 

Concursul este, teoretic, cel mai puternic instrument pentru a selecta resursa umană de cea mai bună calitate în orice domeniu. Un inspector, din momentul în care a câștigat concursul are dreptul să-și exercite mandatul timp de patru ani, așa cum spune legea Educației - cu excepția situațiilor în care nu poate să dovedească că și-a îndeplinit atribuțiile și atunci există pârghii legislative de a-l trage la răspundere.

 

Toate schimbările de inspectori „cu detașare” pe care le-au făcut miniștrii din ultimii patru ani au fost posibile pentru cei care nu câștigaseră concursul pe funcție.  Au fost și inspectori care, deși aveau concurs, au fost înlocuiți de miniștri, însă cei mai mulți au dat în judecată Ministerul Educației și-au câștigat.

 

Fac o paranteză aici: afilierea la un partid politic este un drept constituțional. Una este să fii membru de partid, alta este să fii lider de partid. Din punctul meu de vedere, nu poți să fii inspector sau director școlar, dacă ai o funcție de conducere într-un partid politic. Dar nu poți să-i interzici niciunui cetățean să facă parte dintr-un partid politic. Oameni profesioniști sunt în toate partidele, la fel cum sunt și mai puțin profesioniști.  

„Dar asta nu înseamnă că școala nu are nevoie și nu trebuie să fie apărată de intruziunea politicului. Iar soluția este implementarea unui proces riguros de recrutare, astfel încât în inspectorate să fie doar oameni cu expertiză.“

Vreau să vorbim și despre birocrație din inspectorate. Din exterior, pare că rareori o școală mișcă ceva fără aprobarea inspectoratului. 

 

Uneori se mișcă, alteori, nu. Este o falsă impresie povestea asta cu lipsa de putere locală a directorului. Cine trimite către inspectorat necesarul de posturi de scos la concurs? Cine „tranzacționează” șefi de comisii, ore suplimentare, diverse premii sau gradații de merit? Cât despre birocrație, ne acoperim de hârtii și de tot felul de rapoarte - goale de conținut, dar puse între coperți frumoase de ne iau ochii - ca să zicem că am muncit. Numai că munca nu trebuie să se vadă într-un teanc de dosare, ci în felul în care care progresează elevul și școala. 

 

Dar nu doar inspectoratele au fost golite de sens, așa cum spun public unele persoane. Cunosc persoane din minister care își doresc să se aplece asupra monitorizării reale a educației din școli, dar își consumă timpul în birocrație, elaborând diverse documente sau răspunzând la diverse sesizări - unele fundamentate, altele, nu.

 

Dacă discutăm despre reformarea arhitecturii sistemului de învățământ, dezbaterea e deschisă. Până la urmă, e vorba de o asumare politică ce poate fi bună și eficientă pentru modernizarea educației, sau nu. Pe lângă modelul propus de USR-PLUS, cred că putem lua în calcul alte două modele:

 

  • Modernizarea atribuțiilor inspectoratelor școlare, deci o reformare profundă a unor structuri județene, cu o instituție națională care să evalueze și să monitorizeze calitatea educației din școli, pe indicatori naționali comun agreați.
  • O instituție în fiecare regiune, în acord cu o reformă administrativă profundă, care să preia din atribuțiile inspectoratelor. Dar să fie o structură mai flexibilă, cu accent pe sprijin și monitorizare asupra școlilor, care să spargă polii de putere din jurul inspectoratelor școlare. Evident, și aici aș vedea necesară o instituție centrală cu un puternic rol de monitorizare și de evaluare a asigurării calității și a incluziunii în educație.

 

În contextul actual, cred că doi ani din viitoarea guvernare vor trebui axați pe gestionarea sistemului și a procesului în pandemie. O perioadă cu multe necunoscute în care nu știu în ce măsură e benefică o astfel de destabilizare a sistemului. În plus, trebuie gândit de pe acum un program național remedial pentru recuperarea decalajelor de învățare din perioada de pandemie și post - pandemie, programe pentru formarea continuă și inițială a corpului didactic. Abia apoi putem discuta de o reformă în această zonă pentru că, dacă desființezi inspectoratele, fără să ai personalul din învățământ pregătit pentru asta, mă tem că efectele vor fi critice.

 

Nu cred că, în actuala situație, e suficient un mandat pentru a operaționaliza desființarea inspectoratelor corect și eficient. Pandemia e ca o hârtie de turnesol inclusiv în educație. Și vedem confuzie, disfuncționalități și bâlbe în rândul conducerii școlilor, a unei părți însemnate din corpul profesoral și în rândul autorităților. 

 

 

 



 
 

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile