EDUCAȚIA ÎN LUME. Protestul „nu contează cât de lung am părul” al elevilor thailandezi

EDUCAȚIA ÎN LUME. Protestul „nu contează cât de lung am părul” al elevilor thailandezi

În toate țările lumii, cu fiecare zi, se ajustează măsurile anti-COVID din școli: în Marea Britanie se interzic vizierele și se impun măștile peste tot, în timp ce în Republica Moldova distanțarea socială scade de la 1,5 metri la un metru. Există și vești care trec de obsesia momentului, cum ar fi protestul curajos al elevilor din Thailanda împotriva măsurile foarte stricte din școli, protest numit „Bad student”. 

27.09.2020

de Andreea Ofițeru. Foto: Pixabay

Thailanda. Protest al elevilor față de sistemul rigid de educație

Elevii de liceu din Thailanda au protestat săptămâna aceasta față de rigiditatea sistemul de educație, potrivit Reuters. Elevii sunt nemulțumiți de regulile stricte privind uniformele, cântarea imnului regal de dimineață, dar și de faptul că ei nu au voie să critice nicio măsură. Elevii cer abolirea regulilor pe care le consideră arhaice.

În Thailanda una dintre regulile de la școală este și lungimea părului și a frizurilor pentru băieți și fete, lucru contestat de asemenea de elevi.

Mișcarea din liceele thailandeze a fost supranumită „Bad Student” de către liderii săi, după o carte scrisă de activistul studențesc Netiwit Chotiphatphaisal despre experiențele sale din liceu, intitulată „Un student prost într-un sistem educațional excelent”.

Criticii măsurilor stricte din Thailanda spun că sistemul școlar vizează mai mult conformitatea decât educația, ca dovadă fiind rezultatele mult mai slabe ale țării  asiatice la testele PISA comparativ cu țări precum Singapore sau Malaezia.

Marea Britanie. Fără viziere în școli

Departamentul pentru Educație din Marea Britanie a dat noi recomandări pentru școli privind protecția împotriva coronavirusului, printre acestea fiind aceea că vizierele nu sunt recomandate pentru că oferă puțină protecție împotriva COVID-19. În unele școli, vizierele au fost folosite ca alternativă la măștile de față, potrivit BBC.

Noul ghid al Departamentului pentru Educație arată că vizierele „nu oferă aceeași protecție ca o mască”. „Vizierele protejează ochii și sunt necesare numai acolo unde există riscul de stropire”, se arată în ghid. De asemenea, în măsura în care este posibil, ședințele cu părinții urmează să aibă loc prin videoconferință. Elevii și personalul didactic trebuie să poarte mască pe coridoarele școlii și în spațiile comune. 

40% dintre copiii din Londra au auzit măcar o dată comentarii rasiste

Aproape o treime dintre copiii britanici au auzit comentarii rasiste la școală, potrivit unui sondaj efectuat într-o campanie antiagresiune, citat de The Guardian.

Studiul specifică faptul că este foarte probabil ca până la vârsta de 13 ani copiii să fi experimentat o formă de rasism. Comentariile rasiste sunt auzite mai ales de elevii care locuiesc în zone în care populația este mai diversă din punct de vedere etnic.

Patru din 10 elevi care trăiesc în Londra au auzit comentarii rasiste, în timp ce în Irlanda de Nord, unul din șapte copii au auzit asemenea comentarii. 

Număr record de studenți internaționali

Universitățile din Marea Britanie recrutează un număr record de studenți internaționali în ciuda dificultăților apărute din cauza coronavirusului și a Brexitului. Ultimele cifre de admitere arată că universitățile au înregistrat o creștere de 9% în comparație cu anul trecut, potrivit The Guardian.

Universitățile britanice și-au mărit eforturile de a recruta studenți din străinătate, dar s-ar putea să fie ajutate și de situația neclară a studenților din SUA. În același timp, studenții vor în Marea Britanie în condițiile în care universitățile din Noua Zeelandă și Australia rămân închise studenților internaționali.

Franța. Măsuri de sprijin pentru părinții

Ministrul Educației, Jean-Michel Blanquer, a asigurat părinții ai căror copii s-au îmbolnăvit de COVID-19 că vor fi sprijiniți, relatează BFM Business. Este vorba de o nouă lege cu privire la angajați.

Potrivit acesteia, un angajat care dorește să lipsească pentru a avea grijă de un copil bolnav sau rănit, un copil sub 16 ani de care este responsabil, poate beneficia de concediu fără plată pentru o perioadă de 3 zile pe an în general și 5 zile pe an dacă copilul în cauză are mai puțin de un an sau dacă angajatul este responsabil pentru cel puțin trei copii sub 16 ani.

Republica Moldova. Distanțare cu jumătate de metru mai mică

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică din Republica Moldova a decis ca, din data de 24 septembrie, distanța fizică dintre elevi în cadrul instituțiilor de învățământ să scadă de la 1,5 metri la 1 metru. Potrivit Ministerului Educației, fiecare elev/student va ocupa zilnic acelaşi loc în bancă/masă la o distanţă de cel puţin 1 metru faţă de ceilalţi (în faţă spate şi lateral). 

Andreea Ofițeru

reporter

Jurnalist specializat pe educație. A început să lucreze în redacția România libera în anii 2000. A fost apoi în redacțiile de la Adevărul, DIGI 24, HotNews.ro, unde a acoperit în principal subiectele legate de învățământul din România.

CUVINTE-CHEIE

educatia in lume, thailanda protest, universitati marea britanie, rasism scoli, republica moldova masuri distantare

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile