Primul vot din viața mea. „La școală prea puțin am discutat despre alegeri”

Primul vot din viața mea. „La școală prea puțin am discutat despre alegeri”

Mâine sunt alegeri locale și puțin peste 20 de mii de tineri au căpătat recent dreptul de vot, odată cu majoratul. Se știe însă că tinerii nu merg la vot. O arată statisticile după fiecare rundă de alegeri: doar 40% dintre tinerii sub 34 de ani au votat la prezidențiale. Am vorbit cu doi tineri care au mai votat doar o singură dată până acum pentru a vedea de unde au învățat despre alegeri. Nu-și amintesc să le fi vorbit cineva în școală despre votare, deși există Cultură civică la clasa a VII-a care ar trebui să-i învețe despre asta.

26.09.2020

de Andreea Ofițeru. Foto: Vlad Chirea și arhive personale

Andreea Scrioșteanu a împlinit 19 ani și a votat pentru prima dată anul trecut, la scurt timp după ce a împlinit vârsta maturității. Nu doar că nu ratează nicio rundă de alegeri, dar îi convinge și pe alții să renunțe la planuri mai distractive pentru asta. Până la urmă, votul este botezul spre maturitate.

La munte sau la mare sau la vot

„Am niște prieteni care se gândeau să plece weekendul acesta, dar le-am zis că duminica asta votăm, am încercat să duc discuția spre zona asta că votatul e cool și i-am convins să se ducă la vot”, arată tânăra.

Tânăra alegătoare a participat de mică la acțiuni de voluntariat. A fost voluntar la „Salvați Copiii” și este și cercetașă. De curând, a fost aleasă vicepreședinte la Consiliul Tineretului din România (CTR), unde alături de alți colegi a lansat campania „Te scot la un vot?”, dedicată tinerilor. Și peste toate, este și studentă în anul întâi la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

În ziua în care a votat prima oară, a fost foarte mândră și și-a făcut un selfie cu cartea de identitate.

„Eram foarte fericită. De abia împlinisem 18 ani și mi s-a părut așa.. un prim pas spre a deveni un adult responsabil, mă simțeam foarte încrezătoare. Am mers la vot pentru că mi se părea un lucru pe care trebuie să-l facă un cetățean care își dorește să se implice civic”, povestește tânăra.

Despre vot și importanța lui a aflat de la părinții ei care întotdeauna vorbeau despre alegeri atunci când aveau loc.

„Întotdeauna când erau alegeri vorbeam cu părinții mei despre un candidat sau despre altul. Din punctul ăsta de vede am fost norocoasă”, mai spune Andreea. Fata are un sfat pentru cei care abia au făcut 18 ani și nu văd rostul votului. „Tinerii să fie încrezători că votul lor contează, și să se ducă pentru că e important să-și exprimi opinia, chiar dacă uneori pare că nu ai cu cine să votezi. Pentru că dacă nu te duci tu o să aleagă alții pentru tine”, susține Andreea.

Părinții îi învață pe copii despre alegeri

Și colegul ei de la CTR, Radu Moldova este la începutul „vieții electorale”. A votat prima dată la alegerile prezidențiale din 2019 și va merge cu siguranță și la alegerile pentru primari de mâine. „Este dreptul meu de cetățean european și am zis că nu pot să nu-mi exercit dreptul. Mai ales că dacă nu l-aș fi exercitat ar fi putut profita altcineva de el”, spune Radu, student la Facultatea de Cibernetică de la Academia de Studii Economice.

Tot de la părinții a aflat și el despre vot. „La școală nu știu dacă ne-au vorbit diriginții, prea puțin am discutat despre asta”, spune Radu. Și-a făcut propria sa strategie ca să voteze responsabil: se informează despre fiecare candidat, cine este și ce promite că va face. Asta e cea mai bună metodă în cazul în care nu știi cu cine să votezi.

„Mi-am pus problema și anul trecut, când am votat prima dată, și mi-o pun și acum când votez la locale: eu cu cine votez? Ce am ales să fac a fost să mă informez despre toți candidatii. Și dacă în continuare am considerat că nu am cu cine vota am ales opțiunea cea mai puțin dăunătoare”, arată Radu, care nu admite sub nicio formă să nu meargă la vot.

Doar 4 din 10 tineri din lume votează

Interesul scăzut pentru alegeri este o realitate pe tot Globul. Raportul „Youth Civic Engagement” realizat în 2016 arată că în toate democrațiile lumii numărul tinerilor care votează a scăzut începând din 1980. Studiul realizat în 33 de țări arată că 44% dintre tinerii între 18 și 29 de ani au ieșit la vot. În timp ce proporția generală de votanți este de 60%.

România nu sare din tipare. Un sondaj al CTR arată că anul trecut la primul tur al alegerilor prezidențiale au participat sub 4 din 10 tineri din România. Autoritatea Electorală Permanentă completează cu date exacte această tendință: aproape 42%% dintre tinerii între 18 și 24 de ani și aproape 39% dintre cei din grupa de vârstă 25-34 de ani au ieșit la urne.

Sistemele educaționale ale lumii includ cursuri de educație civică de la clasele primare. În România, elevii află prima dată despre vot în clasa a VII-a, la lecțiile despre cultură civică cuprinse în programa școlară pentru disciplina Educație socială. Tot la clasa a VII-a, disciplina cu noțiuni despre vot și democrație se numește Educație pentru cetățenie democratică, pentru care se alocă o oră pe săptămână.

Andreea Ofițeru

reporter

Jurnalist specializat pe educație. A început să lucreze în redacția România libera în anii 2000. A fost apoi în redacțiile de la Adevărul, DIGI 24, HotNews.ro, unde a acoperit în principal subiectele legate de învățământul din România.

CUVINTE-CHEIE

primul vot alegeri vot 18 ani