Cercetarea a fost realizată în perioada iunie-august 2020 pe un eșantion de 936 de gospodării din mediul rural în care World Vision derulează programe pentru a facilita accesul la educație pentru copiii din familii dezavantajate.
Raportul „Bunăstarea copilului din mediul rural 2020“ arată, printre altele, că:
- unu din cinci copii nu este niciodată fericit sau este doar uneori fericit
- în peste un sfert din gospodării, copiii nu se spală întotdeauna pe mâini de fiecare dată după ce merg la toaletă
- unu din zece (10%) copii se duce uneori sau mereu seara flămând la culcare
- un sfert din copii nu sunt ajutaţi de nimeni când nu ştiu să facă tema de acasă
- 71% din tineri afirmă că violența este prezentă în şcoală
- 25% din tineri nu au întotdeauna acces la rechizitele de care au nevoie la școală
- 56% dintre elevii care abandonează studiile după clasa a VIII-a o fac pentru că familia nu își permite costul școlii
- 17% din copii parcurg peste 8 km zilnic pe jos ca să ajungă la şcoală (conform părinţilor)
- încrederea copiilor în părinți a scăzut cu 14% în ultimii doi ani, ajungând la 79%
- peste 30% dintre părinți recunosc că țipă sau strigă la copii, 11% îi îmbrâncesc sau îi zgâlţâie
Școala 9: Ultimul raport World Vision România arată că unu din cinci copii din mediul rural nu este niciodată fericit sau este doar uneori fericit. Ce aspecte definesc o viață bună pentru copii?
Mihaela Nabăr: Pe primele poziții sunt plasate aspectele non-materiale, cu precădere sănătatea (48%) și familia (46%), urmate de resursele financiare (40%), locuința (20%) și educația (19%). Practic, pentru un copil, sănătatea și familia sunt cele mai importante când își definește fericirea. Totodată, copiii apreciază că o caracteristică a vieții bune o constituie cariera sau locul de muncă, caracterizate de stabilitatea și de atractivitatea nivelului salarial sau a domeniului de activitate.
Pandemia a amplificat toate problemele deja existente. Încă de la începutul acestei perioade extrem de dificile, am primit semnale din comunitățile în care avem proiecte care ne arătau că izolarea socială, închiderea şcolilor, pierderea locurilor de muncă, scăderea venitului familiei sau scenariile negative cu privire la starea de sănătate au dus la creșterea nivelului de anxietate atât al părinţilor, cât şi al copiilor.
„De asemenea, riscul de expunere a copiilor la violenţă fizică sau verbală creşte în perioada restricţiilor impuse de pandemie, violenţa asupra copilului fiind un fenomen persistent în societatea românească.“
Datele voastre arată că în 2020 copiii s-au simțit mai puțin „puternici și sănătoși“ față de 2018, dar și că au avut mai puțini cunoscuți cu care să poată discuta când au probleme. De ce s-au intensificat aceste vulnerabilități?
Cu siguranță mare parte dintre aceste vulnerabilități sunt cauzate de pandemie. Interacțiunile sociale directe s-au redus. Au crescut interacțiunile prin intermediul tehnologiei. Astfel, copiii s-au îndepărtat de colegi, de mediul școlii. Iar pe fondul unei situații dificile în familie, mulți dintre ei nu s-au simțit aproape nici de părinți. Încrederea copiilor în părinți a scăzut cu 14% în ultimii doi ani, ajungând la 79%.
În plină pandemie, cercetarea arată că în peste un sfert din gospodării, copiii nu se spală întotdeauna pe mâini de fiecare dată după ce merg la toaletă. În câte comunități există problema accesului la apă?
La capitolul igienă, copiii din mediul rural au fost întotdeauna deficitari. Deși în ultimii ani s-au înregistrat unele progrese în direcția îmbunătățirii infrastructurii rurale, vorbim în continuare de condiții precare de igienă la nivelul multor gospodării. Numai jumătate din populația rurală are baie și toaletă în interiorul locuinței.
În plus, conform datelor INS din 2019, doar 70,9% din populația României era racordată la sistemul public de alimentare cu apă, gradul cel mai redus fiind înregistrat în regiunea Nord-Est (50,1%), urmată de regiunea Sud-Vest Oltenia (59,3%).
Toate aceste date trebuie privite în strânsă legătură cu venitul familiei. Raportul nostru arată că a crescut procentul gospodăriilor cu situație materială precară: 61% dintre ele declară că veniturile lor sunt în categoria celor vulnerabile, iar 15% spun că banii nu le ajung nici pentru strictul necesar. Programele de educație pentru sănătate și igienă sunt extrem de importante, însă unde abia există bani pentru nevoile de bază (mâncare, îmbrăcăminte și încălțăminte, un acoperiș deasupra capului) este foarte puțin probabil să se respecte regulile elementare de igienă.
Unu din zece copii se duce uneori sau mereu flămând la culcare. Situația s-a agravat față de anii trecuți. Ce soluții ar trebui aplicate pentru aceștia?
Sărăcia împiedică dezvoltarea copilului, îl determină să abandoneze școala timpuriu, ceea ce îi reduce semnificativ șansele de a deveni un individ educat, angajabil, integrat în societate și împlinit. Copiii care nu mănâncă suficient nu vor avea niciodată performanțe școlare semnificative. Drept dovadă, conform Eurostat, rata de părăsire timpurie a școlii în mediul rural a fost de 25,4% în 2019, față de media pe țară de 15,5% - care este cu 5 procente mai ridicată decât media UE de 10,3% .
Autoritățile locale trebuie să susțină înființarea de programe de tip ”Școală după școală” sau să le extindă pe cele existente pentru a fi evitate inechitățile. Programul „Şcoală după Şcoală“ ar trebui să fie o prioritate bugetară atât la nivel central, cât şi local. World Vision România recomandă ca în fiecare exercițiu bugetar să se precizeze, clar, sursa de finanțare pentru proiectul „Școală după Școală“ prin alocarea unui procent definit prin lege din bugetul local, fonduri europene sau bugetul central pentru fiecare școală. Astfel, cei mai vulnerabili copii ar putea să beneficieze de o masă caldă și de educaţie remedială - pentru care cadrele didactice să fie recompensate şi responsabilizate.
Un sfert din copii nu sunt ajutaţi de niciun adult să-și facă temele. În ce măsură ei fac școală online acasă? La capitolul dispozitive cum stăm față de luna martie?
Din păcate, conform unui alt studiu realizat de noi în vară, 40% dintre copiii din mediul rural n-au participat la școala online în prima perioadă a pandemiei. Explicațiile sunt multiple: pe lângă imposibilitatea pentru familiile cu venituri mici de a asigura un dispozitiv pentru toți copiii din familie, este şi problema conexiunii la internet. Din cele 313 de sate în care World Vision România derulează proiecte pentru copiii cei mai vulnerabili, peste 31% au zone cu semnalul slab sau inexistent.
S-au făcut achiziții de dispozitive de către autorități, noi am donat cu ajutorul partenerilor noștri dispozitive, iar alte ONG-uri au făcut același lucru. Dar în continuare sunt foarte mulți copii cărora nu li se garantează accesul la educație online, pentru că n-au un dispozitiv de pe care să învețe.
„Trebuie să realizăm că, pe lângă faptul că fără educație acești copii nu au nicio șansă la o viață mai bună, costul unei generații fără acces la educație va fi plătit, mai devreme sau mai târziu, de noi toți.“
Elevul fără acces la școala online a pierdut șase luni de educație până în prezent. Conform statisticilor oficiale, orice an adăugat la educația unui copil înseamnă scutirea cu 8,2% a investiților în sănătate, scăderea riscului de șomaj cu 8% și creșterea individuală a veniturilor cu 9,8%.
Unu din trei părinţi consideră că pentru a-ţi găsi de lucru este mai important să ai relaţii decât să termini o şcoală. Cât de gravă este această atitudine în a descuraja copiii să meargă la școală și ce se poate face pentru a-i determina pe părinți să conștientizeze importanța educației?
Programele de educaţie parentală sunt extrem de importante pentru ca aceştia să conştientizeze cât de importantă este educaţia, să ştie care sunt drepturilor copilului și cum să le respecte, dar şi să îmbunătăţească relaţia părinte – copil. Inclusiv să înțeleagă cât de gravă este folosirea violenței ca formă de educare a copilului. Conform studiului nostru, 90% dintre copii își doresc ca părinții lor să fie informați cu privire la efectele negative ale violenței.
Programe ca „Școala Părinților“, acreditat de Ministerul Educației, prin care profesorii se pot implica în învățământul gimnazial și în relația cu părinții trebuie introduse într-un pachet integrat de servicii pentru părinte-copil, cu accent pe ciclul gimnazial.
Educaţia parentală ar trebui susținută logistic şi financiar mai ales pentru părinţii care accesează Venitul Minim Garantat, pentru că ai lor copii sunt expuşi la mai multe vulnerabilităţi din sfera educaţiei, sănătăţii, drepturilor copiilor și protecţiei în general.
71% din tinerii din mediul rural afirmă ca violența este prezentă în şcoală. Din iunie, avem norme metodologice pentru Legea Bullyingului. În ce măsură credeți că această lege va schimba climatul din școli?
Această lege este foarte importantă și va schimba climatul în școli, dar numai dacă este aplicată corect. Bullyingul este în toate școlile, însă în mediul rural este mai pregnant, fiindcă este strâns legat de nivelul de educație al copiilor și al părinţilor, cât şi de implicarea profesorilor și de modul în care abordează această problemă.
Noi recomandăm programe de formare pentru profesori în care să învețe cum să recunoască bullyingul sau alte forme de violență asupra copilului și cum să le abordeze. Totodată, credem că este necesară integrarea noțiunilor anti-bullying și anti-violență asupra copilului în curricula școlară, precum și implicarea consilierilor școlari în activitatea școlară. Dar aici este nevoie de stimulente pentru atrage mai mulți consilieri să lucreze în unitățile de învățământ.
În plus, trebuie ca în fiecare școală să existe un instrument de evaluare a climatului școlar care să fie aplicat elevilor. Pasul următor, în baza rezultatelor analizei, este dezvoltarea unui plan de măsuri personalizat.
