Peste jumătate din copiii români – 55,1% – vor să părăsească țara, în vreme ce o treime ar vrea măcar să studieze peste hotare, arată un sondaj realizat de Organizația Salvați Copiii.
Tinerii visează să trăiască în alte state din două motive principale: oportunitățile privind educația, invocate de 26%, și nemulțumirea față de condițiile de viață din România, argument adus de 22%.
Același studiu arată că doar 1 din 3 copii știu cui să-i ceară ajutorul în cazul în care se confruntă cu o situație de abuz și au încredere în acea persoană ori instituție.
Numărul elevilor care sunt toleranți vizavi de ideea de a avea un coleg de clasă cu probleme de sănătate mintală a scăzut de la 37% la 32%, conform sondajului Salvați Copiii.
În schimb, a crescut semnificativ procentul celor care ar fi de acord să aibă un coleg cu o dizabilitate fizică: dacă în 2013 doar 40% ar fi găsit acceptabilă o astfel de situație, acum 60% sunt de acord cu această idee. Alte categorii vulnerabile și expuse riscului de discriminare față de care există o toleranță mare în rândul elevilor sunt refugiații sau copiii din sistemul de protecție.
Sondajul Salvați Copiii a avut loc în perioada noiembrie-decembrie 2022, pe un eșantion de elevi de gimnaziu și liceu, iar marja de eroare e de +/-3%, la un nivel de încredere de 95%.
Și adulții ar alege o viață de emigrant
Și adulții au o viziune similară privind viitorul: să se stabilească în Occident. Cei mai mulți ar alege state precum Marea Britanie, Germania și Statele Unite ale Americii, arată un studiu realizat de compania de cercetare de piață Daedalus, citat de Știrile ProTv.
# 50% din românii participanți la sondaj au spus că ar alege să emigreze.
Femeile spun că vor să se mute peste hotare din motive economice, în încercarea de a-și construi condiții de trai mai bune. Argumentele bărbaților vizează însă gradul mare de corupție din România, arată studiul.
Motivele care stau la baza deciziei de a emigra diferă și în funcție de categoria de vârstă. În lista de priorități a tinerilor, cel mai important lucru e dorința de a avea mai multe șanse în carieră, în vreme ce persoanele cu vârste între 30-44 de ani, vor ca țara adoptivă să aibă un sistem de educație solid. Românii de peste 45 de ani vor un sistem administrativ mai cinstit decât cel din România.
Spre deosebire de anii anteriori, statele tradiționale ale emigrației românești, Spania și Italia, nu mai sunt atât de râvnite. Cei mai mulți români privesc cu încredere spre Germania, Marea Britanie și SUA.
„21% din familii au deja un membru plecat în străinătate, care nu este stabilit definitiv acolo. Este mai puțin probabil ca un copil plecat deja în altă țară să se întoarcă acasă, decât un părinte”, explică Daniel Enescu, reprezentantul companiei Daedalus.