Cornelia Popa - Stavri este secretar general al Federației de Sindicate Libere din Învățământ (FSLI) care reprezintă peste 160 de mii de angajați din sistemul educațional preuniversitar. Cu o vechime de 30 de ani în federație și formatoare de profesori, Cornelia Popa - Stavri explică într-un interviu pentru Școala 9 cum se poziționează față de criticile care li se aduc cadrelor didactice, mai ales în perioadă de pandemie din cauza problemelor legate de școala online.
Totodată, reprezentanta FSLI spune cum crede că ar trebui să fie crescute salariile pentru profesori, care sunt cauzele pentru care România este printre ultimele locuri în UE la testările internaționale PISA pe care le susțin elevii la vârsta de 15 ani și de ce profesorii nu beneficiază de suficiente cursuri de formare.
Profesoara Cristina Tunegaru a declarat recent că 40% dintre profesori sunt, „probabil, analfabeți funcțional, pentru că și profesorii sunt rezultatul școlii românești“. Cum vi se pare afirmația?
Această profesoară nu este tot rezultatul școlii românești? Nu înțeleg ce stă la baza unei astfel de afirmații. Nu există studii în acest sens. Altceva nu am de comentat.
În ultimii ani între 40 și 50 % dintre profesori au reușit să ia peste nota 7 (pragul minim) la examenul de titularizare. Ce ne spune asta despre calitatea lor de pedagogi?
Este o discuție pe care noi, sindicatele, am cerut-o de mai multe ori de la Ministerul Educației. Vrem să clarificăm ce anume ne dorim să testăm prin examenul de titularizare: cunoștințele din domeniu ale profesorului sau partea de predare? Acum, examenul se axează mai mult pe cunoștințele din domeniu.
Pe de altă parte, profesorii nu mai beneficiază de ani buni de cursurile de pregătire pentru examen realizate de universități în parteneriat cu inspectoratele școlare. Acum, tânărul care intră în sistem se bazează mai mult pe pregătirea lui individuală. Mai mult, ar trebui să ne întrebăm în ce măsură universitățile pregătesc viitorii profesori.
În prezent, majoritatea profesorilor care intră în sistem au cel puțin facultatea terminată, precum și modulul psihopedagogic. Așa prevede Legea Educației (Art. 236). Din datele pe care le avem noi, 80% dintre profesorii titularizați au studii superioare. Mai sunt excepții de profesori care n-au terminat o facultate din rândul celor care sunt aproape de pensionare sau care lucrează ca educatori.
Asta înseamnă că, teoretic, majoritatea sunt specializați într-un anumit domeniu și pot preda. Însă știm cu toții că sunt situații în care aceste cursuri se fac superficial. O soluție pentru această problemă poate fi extinderea masteratului didactic (introdus din acest an universitar - n.r.) la toate specializările din universități. Deocamdată, masteratul didactic se pilotează în opt universități.
Sper că absolvenții acestui masterat vor intra în învățământ pentru că, îmi pare rău să o spun, mulți dintre studenți au făcut modulul psihopedagogic doar ca să aibă o variantă de rezervă în cazul în care nu-și găsesc un loc de muncă la privat sau tot la stat, dar mai bine plătit.
În grila de salarizare a bugetarilor, un profesor debutant se află la punctul 1,67 pe o scală de la 1 la 20. Adică ia salariul minim (2.300 de lei).
Performanța, un „concept ambiguu“
Apropo de salarii, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu spune că acestea ar trebui mărite în funcție de performanță. Dumneavoastră ce părere aveți?
Sigur că ar trebui să avem salarizare și în funcție de performanță. Dar noi suntem de părere că e nevoie de această discuție după ce vor fi aplicate creșterile pe care le prevede actuala lege a salarizării. Până acum ar fi trebuit să se finalizeze toate etapele de mărire a salariilor, dar pentru noi, angajații din învățământ, s-a amânat de două ori ultima creștere (în medie, de 14% - n.r.): prima oară în septembrie 2020, apoi la începutul acestui an.
Dacă vorbim despre performanță, mai întâi trebuie să o definim. Pe cine vom avea în vedere? Profesorii care produc olimpici sau profesorii care reușesc să alfabetizeze elevii din comunitățile vulnerabile. La noi, performanța este încă un concept ambiguu.
Totuși, în urma testărilor PISA rezultă că aproximativ 40% dintre elevi sunt analfabeți funcțional. Care sunt cauzele?
Profesorii sunt încărcați în continuare, inutil, cu hârtiile pe care trebuie să le facă pentru școală. Doamna ministru Monica Anisie a spus, anul trecut, că a tăiat din numărul de hârtii din cârca cadrelor didactice, dar de fapt a tăiat doar din numărul de comisii. Hârțogăraia este aceeași.
Dacă nu ar fi atâta muncă birocratică, care chiar nu-i ajută pe profesori, școala ar avea mai mult timp să identifice care sunt nevoile de formare ale profesorilor și să facă demersuri în acest sens, cum ar fi să recomande anumite cursuri de formare.
Ca să nu mai zic de faptul că desființarea comisiilor metodice a făcut mai mult rău decât bine. De exemplu, pentru clasele de a II-a dintr-o școală exista o comisie metodică. Aceasta era condusă de un profesor cu experiență în școala respectivă, dar și cu rezultate bune. Ce rol avea o astfel de comisie? Printre altele, să-i mentoreze pe colegii noi în vederea integrării în școală.
Și în afară de prea multă birocrație? Nu se poate vorbi de o formă de autoapreciere a cadrelor didactice raportată la rezultatele elevilor?
Învățământul din România încearcă să facă trecerea de la obiective la competențe. În practică, nu reușim, pentru că, în general, competențele nu vizează doar cunoștințe, ci și domenii de aplicare. Noi nu facem nici suficientă practică și nici nu predăm transdisciplinar.
Tot vorbim despre digitalizare, ceea ce este foarte bine, însă viața din spatele școlii presupune să faci și lucruri efectiv, nu doar să dai un click de pe o tabletă.
Apoi, competențele nu se pot forma doar în cadrul unei singure discipline. Realitatea este mai complicată de atât. Când faci o casă, nu ai nevoie doar de o singură îndeletnicire sau doar de beton. Dacă școala ar avea mai mult curaj să practice transdisciplinaritatea și gândirea logică, am avea rezultate mai bune și la testările PISA.
Profesori tineri versus cei cu zeci de ani de experiență
Au fost mai multe reacții agresive, chiar jignitoare, la adresa profesoarei Cristina Tunegaru. Este vorba despre o furie îndreptată doar către această profesoară sau este o prăpastie între profesorii tineri și cei care au zeci de ani la catedră?
Nu ne putem raporta la întregul sistem de învățământ în baza experienței noastre, individuale de lucru. Sigur că există opinii și abordări diferite în rândul cadrelor didactice. Sigur că există și voci care vor să revoluționeze sistemul de învățământ, așa cum este probabil și în cazul Cristinei Tunegaru, dar asta nu te îndreptățește să faci afirmații acuzatoare despre colegii tăi, fără dovezi.
Eu nu cred în aceste diferențe care generează conflicte între generații, însă cred că ar fi utile niște cursuri pentru profesori despre cum pot lucra mai bine în echipă. Consider că e bine să așteptăm de la cei tineri să vină cu noutăți, iar de la cei mai vârstnici să împărtășească din experiențele lor și despre cum au avansat în această profesie.
Tot profesoara Tunegaru spune că sistemul de titularizare este problematic pentru că păstrează pe viață posturile pentru profesori, iar din această cauză este limitat accesul tinerilor la catedre. Dumneavoastră cum vedeți situația?
Eu sunt adepta continuității în sistemul de învățământ. Ce ar însemna ca în fiecare an să se schimbe toți profesorii de la o școală la alta? Școala nu ar avea siguranța unui nucleu de profesori cu care să ducă până la final de ciclu o generație de copii.
Dar cum facem cu tinerii care se plâng că nu sunt suficiente posturi în sistemul de învățământ. De ce să nu aibă posibilitatea de a concura pe același post cu un profesor care să zicem că e de peste 20 de ani în sistem?
Eu nu sunt de acord cu această afirmație. Sunt posturi în sistem, dar nu sunt bine plătite și nu sunt nici pentru titularizare. Însă cea de a doua problemă ține și de rata natalității care scade tot mai mult.
Formarea profesorilor înainte de comunism
Un studiu din 2018 arată că 61% dintre profesori consideră că sistemul de educație de dinainte de 1989 avea o calitate superioară celui actual.
Avantajul cadrelor didactice care au început să predea înainte de Revoluție este cel al unei serioase practici pedagogice. Tinerii din liceele pedagogice și din universități care voiau să devină profesori aveau parte de îndrumare și supervizare din partea unui cadru didactic cel puțin o dată pe săptămână. Acest profesor îndrumător observa care sunt minusurile tânărului, iar astfel cel din urmă știa ce trebuie să remedieze. Apoi, profesorii aveau obligația să prezinte un proiect didactic în fiecare zi către comisia metodică. Dacă nu prezentai acest proiect didactic pentru fiecare oră, nu intrai la clasă. Prin proiect didactic a se înțelege oglinda activității profesorului din ziua respectivă. În mare, cuprinde obiective și activități de predare.
Dar aceste proiecte didactice nu le îngreunau inutil munca profesorilor?
Nu, pentru că îl obliga să se pregătească meticulos pentru fiecare oră. Practic, să știe ce rezultate vrea să obțină cu elevii în ziua respectivă. Preferam să fac asta, față de cum e în prezent. Nu mai suntem obligați să prezentăm aceste proiecte didactice, dar trebuie să facem fișe pentru inspectorate.
Pare că profesorii în această pandemie au primit mai multe critici față de ultimii ani din partea elevilor, părinților și a societății civile. Fie pentru că nu ar ști să predea, fie că nu-și dau interesul sau nu vor să se vaccineze împotriva COVID. Cum vedeți dumneavoastră situația?
Un profesor umilit va produce elevi care vor suporta tot umilință. Un profesor umilit nu va putea să ajute la dezvoltarea unor elevi care să ajungă adulți autonomi și demni. De aceea, ar trebui să fim mai atenți atunci când criticăm profesorii.
În ceea ce privește pregătirea lor, să nu uităm că profesorii de multe ori participă la cursuri de formare pe banii lor, între 300 și 1.000 de lei. Fondurile pe care ar trebui să le dea guvernul, prin autoritățile locale, pentru formarea profesorilor sunt aproape inexistente. În plus, trebuie să luăm în calcul că această formare trebuie să fie continuă, pentru că dinamica societății în care trăim se schimbă constant. Poți să-i ceri un profesor la început de drum, care nu ajunge nici la 3.000 de lei pe lună, să-și plătească cursuri de formare pentru a ține pasul cu noutățile din educație?
În pandemie s-a tot vorbit despre faptul că profesorii nu au competențele digitale pentru a face școală online. Totuși, la finalul mandatului de ministru al Educației Monica Anisie spunea că 182 de mii de cadre didactice au beneficiat de cursuri de formare prin intermediul Caselor Corpului Didactic din fiecare județ. Cât de pregătiți sunt profesorii pentru școala online acum față de luna martie?
Când vrei să treci de la învățarea față-n față la un sistem online trebuie să pui la dispoziția profesorilor mijloacele necesare. Nu toți profesorii au primit de la școală un laptop de pe care să-și desfășoare orele. Există o lege care spune că orice cadru didactic poate primi un echipament pentru școala online la cerere. Au fost profesori care au cerut de la școală, dar nu a primit niciunul.
Așa că se descurcă cu ce au au acasă. Însă nu toți au echipamente de o calitate corespunzătoare. Imaginați-vă cum este să faci lecții pe ZOOM cu 30 de elevi de pe un calculator vechi sau un laptop cu ecranul mic.
Cât despre cursurile pe care le-au făcut profesorii până acum, atât prin Casele Corpului Didactic, cât și prin alte instituții/asociații, în mod cert au ajutat. Profesorii sunt mult mai pregătiți în acest moment față de anul trecut.
Care este starea mentală a colegilor cu care sunteți în legătură în acest moment?
Cei mai mulți dintre profesori se bucură că s-au întors la școală. Este cumva o revigorare pentru ei. Mulți dintre ei erau îngrijorați de pierderile de învățare ale copiilor mici, mai ales dintre învățători și educatori.
Pe de altă parte, cred că și ei sunt obosiți ca mulți alți lucrători esențiali. De exemplu, în școlile care funcționează în sistem mixt, profesorii trebuie să se împartă între cursurile cu prezență fizică de la clasa a VIII-a și a XII-a și cursurile online cu ceilalți elevi. Această trecere este obositoare.
Apoi, foarte mulți elevi și-au pierdut răbdarea de a fi atenți la ore, de a asculta, ceea ce face și mai grea munca cadrului didactic. Iar dacă sunt și elevi cu pierderi semnificative de învățare, nivelul de solicitare și de stres pentru profesori este cu atât mai mare. Însă cred că problema asta cu lipsa de răbdare de a mai asculta este valabilă la nivelul societății.
