„Nu mi-aș imagina o școală fără informatică. Pentru că dacă n-ar exista informatica, noi n-am ști să intrăm pe aplicații”, spune serioasă Alexandra. Pe calculatorul din laboratorul de informatică are o felicitare colorată cu multe inimi, făcută în Paint, special pentru Valentine’s Day. „N-am ști nici să facem scrisori”, completează eleva.
Este în clasa a cincea și e parte din generația pentru care scrisorile se fac în Paint, nu se scriu. Alexandra este privilegiată, fiindcă la liceul din Valea Doftanei, informatica e la ea acasă. Au și un club de programare numit Coder Dojo, unde elevii pot face montaje și lucra cu senzori și circuite. Ultima oară când s-au întâlnit la club, Alexandra a făcut și un roboțel din carton pe care l-a ornat cu floricele și fundițe.
Directoarea a fost premiată pentru inovație
Activitatea clubului a fost sistată în pandemie, dar copiii sunt nerăbdători să se întoarcă în zilele de sâmbătă la școală și să facă micile construcții să se miște dintr-un cod pe calculator. Au și o dronă pe care o folosesc să facă tot felul de filmulețe la clubul de ecologie și să se ridice la înălțimea Muntelui Baiului, cel care le umbrește ferestrele.
O școală exact ca în marile orașe. Doar că în comuna Valea Doftanei sunt doar 6000 de locuitori, adică atât cât îngrămădește Bucureștiul într-un singur ansamblu rezidențial.
Pentru toate realizările, Steluța Pralea a câștigat în 2020 distincția Directorul Anului în Inovare, oferită de Asociația pentru Valori în Educație. Atunci a venit o echipă de filmare pentru un video de prezentare. Ștefan a fost foarte încântat. „Era prima dată când mă filma cineva și nu mă mai filmam singur și vorbeam singur în cameră. Am un canal de Youtube”, spune băiatul. Are 14 abonați la canalul lui pe care prezintă aventurile lui Pufici, pisica lui. „Chiar o să mai fac un video săptămâna asta”, își propune băiatul.
„De-abia așteptam să vin să-mi văd colegii, dacă nu era cu pandemia, îi luam în brațe pe toți”, spune băiatul. Abia așteaptă se întoarcă și la clubul de programare, ca să termine podul pe care trebuie să-l facă să se ridice când trece un vapor pe dedesubt. Băiatului îi place să descâlcească circuite și crede că va fi un bun inginer IT. „Îmi place unchiul meu de la București, el a ajuns să facă în IT. Și vreau și eu să ajung ca el, să câștig mulți bani și să fac ce-mi place. Este visul meu să ajung în IT să știu că fac ceva tare.”
Tot ce făcea la informatică a căpătat sens pentru elevi. „Faptul că puneau acolo un beculeț pe care-l programau ei să se aprindă la un anumit interval, că au făcut un semafor e mare lucru pentru ei. Și lucrurile alea pe care noi le învățăm doar teoretic, programarea și așa mai departe, au văzut că au aplicabilitate și pot să facă lucruri care sunt necesare în viața de zi cu zi”, spune directoarea.
Reticența profesorilor s-a risipit, cu timpul
Ștefan și Alexandra sunt elevi digitali. Iar directoarea liceului, Steluța Pralea, a mizat pe generația lor atât de obișnuită cu tehnologia încă de acum 14 ani. A dotat fiecare clasă cu retroproiector și calculator. Internetul era ceva exclusivist pe atunci. Niciunul dintre profesorii școlii nu avea calculator acasă. De altfel, în toată România, în 2007, doar 22% din populație avea internet acasă.
Astăzi, jumătate dintre români au internet fix de mare viteză. În 2010, doar 2% dintre elevi foloseau internetul pe telefon zilnic, astăzi 86%, potrivit Eukidsonline.net.
Profesorii au fost cei reticenți la început, dar apoi au început să învețe. „La chimie, de exemplu, făceau experimente virtuale. Arătau copilului experimente care nu pot fi făcute la clasă, care sunt periculoase”, dă un exemplu Steluța Pralea.
Ca profesor de informatică m-am gândit că acesta este viitorul școlilor. Am căutat să introducem tehnologia digitală la nivel de compartimente, secretariat, contabilitate, la nivelul personalului didactic, i-am îndrumat să meargă la cursuri și fiecare învățător sau profesor sau educator a folosit calculatorul la clasă.
Acum are internet wireless în fiecare sală, trei laboratoare de informatică și clubul de programare.
„L-am înființat în 2018. A fost și mai mult o ambiție personală, de ce să nu recunosc? Am zis de ce copiii de la țară să nu aibă și ei un club de programare așa cum văzusem să au cei din București, din Timișoara, Pitești și pe unde m-am mai întâlnit cu colegii care se ocupă de astfel de cluburi?”, spune directoarea.
„Pandemia ar fi fost groaznică fără calculator”
Steluța Pralea are oră la clasa a opta. Nu i-a mai văzut de luni de zile pe elevii ei decât pe monitoare. E emoționată să-i vadă din nou la școală. Încep cu o recapitulare la tabelele excel. „Dacă ați lucra într-o școală sau o instituție, să știți să faceți un tabel cu angajați, cu elevi. La școala noastră ar fi 600 de căsuțe și e mai ușor să îi ai pe toți într-un excel”, le explică profesoara. Totul trebuie să aibă utilitate practică ca elevii să priceapă și să învețe.
Cei mai mulți dintre elevi vor rămâne la liceul din Valea Doftanei, au tot ce le trebuie aici și nu vor să facă naveta sau să stea în chirie în alte orașe din Prahova.
„E o școală foarte modernă, avem toate condițiile, profesorii sunt foarte înțelegători și este chiar frumos aici”, spune Gabriel, unul dintre elevi, înainte să iasă în pauză. Au pauze separate, în care să nu se întâlnească cu colegii din alte clase pe holuri, cu distanțare și măști, dar tot e mai bine decât acasă. „Pandemia ar fi fost groaznică fără calculator, nu știu cum ne-am fi descurcat. A fost un avantaj și mi-a plăcut experiența asta, nu pot să mă plâng, dar parcă n-aș mai repeta-o”, mai spune băiatul.
Pandemia nu i-a prins nepregătiți pe profesorii de la liceul din Valea Doftanei. Au trebuit doar să-și facă toți conturi pe platformele de învățare și au început să lucreze. După un an de când școlile au fost ba închise, ba deschise, liceul nu are absențe, corijențe sau repetenție. Abandon școlar nu mai au de ani de zile. „Oamenii de aici știu că educația este importantă pentru viitorul copiilor, administrația locală ne-a sprijinit de fiecare dată când am cerut ceva, când le-am spus: copii aceștia au nevoie de burse ca să vină la școală, au nevoie de diverse stimulente, nu au rechizite sau tablete, imediat au reacționat și ne-au susținut”, este explicația directoarei.
Și dacă tehnologia face orele mai atractive, rolul profesorului este să le facă mai calde. „Dacă nu ești empatic și nu simți copilul din fața ta, ce-și dorește, că-i e teamă, că se bucură și să rezonezi cu el, nu realizezi nimic”, crede directoarea.
Nicio oră fără calculator
90% dintre profesorii școlii au cursuri avansate de formare a competențelor digitale. Chiar și la ședințele profesorale folosesc softuri educaționale. „Am făcut și un test în Kahoot la un moment dat la un consiliu profesoral, așa mai amuzant, ca să nu aibă impresia că îi testez, dar voiam să le sugerez că pot face și astfel de teste la clasă și chiar toată lumea a fost încântată și apoi au folosit la clasă. Am fost surprinsă să îmi spună copiii: am făcut și la engleză, am făcut și la română”, povestește Steluța Pralea.
Cu toate că pandemia a evidențiat nevoia de alfabetizare informatică, programa școlară românească nu ține pasul cu cerințele globale.
În programă avem doar o singură oră de informatică și TIC, zic eu insuficientă pentru a le forma competențe digitale și în momentul în care au văzut că și la alte ore pot folosi calculatorul, pot folosi materialele electronice, au fost încântați și chiar unii dintre ei le cereau profesorilor: dar nu vreți să facem așa?, nu ne mai puneți un material de pe CD?
Directoarea din Valea Doftanei nu mai vede utilitatea „cititului după niște hârtii”. Viitorul este al copiilor nativi digital, al Alexandrei și al lui Ștefan. Profesorii sunt cei care trebuie să țină pasul, crede cea care a început acest vortex al schimbării, din umbra muntelui.
1/4
