Școala 9: Dincolo de rezultatele la olimpiade obținute de elevii dumneavoastră, atât de apreciate în sistem, sunt cele mai mari realizări Întâlnirile Alecart de la FILIT?
Emil Munteanu: E adevărat, în sistem, măsura valorii unui profesor este dată de rezultatele elevilor lui la olimpiade, în special atunci când vorbim despre școlile de top. Indiferent cât am încerca să cosmetizăm acest aspect și să vorbim despre implicarea elevilor în activități de voluntariat, în manifestări care să le cultive spiritul critic sau antreprenorial, despre participarea la proiecte europene, când se trage linie, revenim invariabil la performanța obținută în cadrul olimpiadelor.
Așadar, performanță înseamnă în România doar un premiu la o olimpiadă națională (care asigură posibilitatea, în cazul anumitor discipline, participării la o competiție internațională) și, eventual, notele de 10 obținute la examenele naționale.
În acest spectacol al educației, doar acei puțini elevi excepționali contează, ceilalți sunt uitați, anonimizați, lăsați să se descurce cu pasiunile lor. De exemplu, la evaluarea anuală, prin care trece fiecare profesor la sfârșitul anului școlar, directorul școlii a considerat că merit felicitări doar pentru premiul de la faza națională a Olimpiadei de română. Atât. Niciun cuvânt despre Clubul de lectură Alecart, despre Întâlnirile Alecart la FILIT sau despre celelalte întâlniri cu scriitori și personalități ale vieții culturale din timpul anului. Niciun cuvânt despre minunatele recenzii de carte, despre cronicile de teatru sau de film, despre eseurile scrise de către elevi.
Aceste forme de educație rămân consemnate într-un raport, sunt îndosariate, dar nu interesează cu adevărat. Ele nu cuantifică o performanță. Nu contează pentru nimeni din sistem dacă elevii citesc, dacă merg la spectacole de teatru, dacă au opinii etc.
Nu am văzut niciun elev premiat la vreo Gală a Educației dacă nu a obținut un premiu sau o mențiune (uneori - în funcție de bugetul local) la faza națională a unei olimpiade, chiar dacă el are Marele Premiu la un concurs național de creație literară sau este redactorul-șef al unei reviste premiate. Bineînțeles, exemplele pot continua.
În acest context, atât Întâlnirile Alecart la FILIT, cât și cele din timpul anului sunt spectacolele în care elevii dobândesc o voce, au curiozități și opinii, își scriu impresiile despre cărțile invitaților și despre evenimente, sunt validați de reacțiile și răspunsurile/aprecierile scriitorilor. Obțin rolul principal într-un altfel de spectacol, în care a fi cititor pasionat contează, primesc aplauze nu de la profesori sau de la conducerea școlii, ci de la colegi, de la jurnaliștii acreditați, de la scriitori sau de la spectatorii obișnuiți care participă la dialogul lor cu invitații.
Pentru că, la fiecare Întâlnire Alecart la FILIT, pe lângă cei peste 200 de elevi și de absolvenți, participă și mulți cititori de toate vârstele, ceea ce l-a determinat pe jurnalistul Ovidiu Șimonca să considere Întâlnirile Alecart „al doilea punct de interes al festivalului după Serile FILIT de la Teatrul Național.” De altfel, cred că aceste întâlniri impresionează și prin faptul că muzica, literatura și artele plastice sunt în același loc. Anul acesta am curatoriat o expoziție de grafică semnată de artistul plastic Ioniță Benea, un colaborator apropiat al revistei „Alecart”, în care a fost ilustrată/„interpretată” poezia lui Radu Vancu din volumele Psalmi și Kaddish.
- Ce se întâmplă concret acolo?
Nicoleta Munteanu: Pentru elevii noștri, FILIT-ul începe propriu-zis din timpul verii, când primesc numele autorilor invitați și titlurile volumelor pe care le vom aborda, volume pe care le citesc până la mijlocul lui septembrie când începem să le discutăm în cadrul Clubului Alecart, în prezența absolvenților, acum studenți la Litere, la Drept sau la Medicină. Anul acesta, am avut la FILIT opt evenimente și 13 scriitori invitați. Asta înseamnă cel puțin 13 cărți de citit. Dar niciun elev nu s-a plâns.
A ajunge să prezinți liber cartea unui scriitor invitat în fața unui auditoriu atât de numeros este, pentru ei, o formă de validare în fața colegilor. La fel, a scrie până a doua zi dimineața cronica evenimentului care va fi postată la prima oră pe https://alecart.ro/.
După prezentări, urmează dialogul publicului cu scriitorii. Având cărțile citite, au foarte multe întrebări. Nu toate pot fi puse în timpul celor două ore cât durează un eveniment, așa că sesiunile de autografe se transformă, de multe ori, în sesiune de Q&A. La sfârșitul întâlnirii, autorii sunt invitați să adreseze o întrebare publicului - e unul dintre momentele favorite. Îmi amintesc acum două dintre ele, cea adresată de Mihai Radu – „Ați ieși la un suc/ bere cu Paul din Repetiție pentru o lume mai bună?” și cea a lui Marcus Zusak – „Cum ați reacționa când un text/un roman în care ați crezut v-ar fi respins?”
„O carte citită de către ei e un pariu câștigat în fața tehnologiei”
- Organizați întâlniri cu scriitorii tot timpul anului. Cum sunt interacțiunile? Ce curiozități au elevii dumneavoastră?
Nicoleta Munteanu: De-a lungul anului, organizăm, într-adevăr, multe întâlniri cu scriitori. De asta, la FILIT, preferăm să avem invitați scriitori străini, cu care nu am avea ocazia altfel să intrăm în dialog. Întâlnirile Alecart sunt un bun prilej pentru elevii noștri de a rămâne conectați la literatura de azi, de a-și valida intuițiile și de a avea o motivație suplimentară de a citi.
Pentru noi, profesorii, o carte citită de către ei e un pariu câștigat în fața tehnologiei, e un exercițiu eficient și profund de recuperare a sinelui în diferite contexte. Dialogul cu autorul completează dialogul cu volumul pe care l-au parcurs în prealabil.
După întâlnirea cu Radu Vancu din septembrie, care a deschis seria manifestărilor de celebrare a 15 ani de Alecart, mulți dintre elevii noștri au simțit nevoia să recitească Kaddish. Răspunsurile invitatului le-au schimbat viziunea despre volum, iar prin revenirea asupra lui au vrut să vadă cine „are dreptate”, ei sau autorul.
Emil Munteanu: Noi le spunem că totdeauna cititorul are dreptate, dar, bineînțeles, vor să se convingă singuri :). Dacă ați putea să auziți discuțiile pe care le au între ei după o întâlnire cu un scriitor, ați înțelege de ce aceste manifestări sunt mai importante decât olimpiadele: implică mai mulți elevi care fac același lucru - citesc și discută din plăcere fără așteptarea unui premiu, trăiesc altfel pentru câteva ore, se instaurează o altfel de competiție, ierarhiile se schimbă permanent, își descoperă colegii în alte ipostaze.
„Ca profesor la filologie nu-ți poți propune doar să respecți ad litteram programa”
- Există în continuare percepția în școala de azi că elevii de la Uman sunt mai puțin înzestrați decât cei de la Real. Cum poate fi spartă preconcepția și lupta nesfârșită între materiile tehnice și cele socio-umane?
Emil Munteanu: Din păcate, chiar unii profesori de română încurajează menținerea acestei prejudecăți. În viziunea părinților și a profesorilor, elevul de la filologie are opțiuni limitate, nu-și poate gestiona timpul foarte bine, pentru că nu are de rezolvat exerciții de matematică, fizică, chimie etc., este prea relaxat, fiindcă se ocupă de lucruri „neserioase”, pe care oricum le-ar fi putut face și dacă era la mate-info sau la științe. Apoi, cei mai mulți olimpici la română sunt de la clasele de real. Aparent, sunt argumente convingătoare ca filologia să fie acea clasă în care se adăpostesc cei ce fug de matematică, acea clasă care primește ultima literă disponibilă (E, F, G).
Anul trecut, dintre liceenii de la Colegiul Național Iași care au obținut premii la faza națională a Olimpiadei de română, doar unul a fost de la filologie și acela s-a calificat la națională după redistribuire, ceea ce ar justifica preconcepția de care spuneați. Totuși, în fond, realitatea e alta. Contează cum acești elevi de la filo sunt priviți de către profesori, cum se simt ei văzuți de către cei din jur, cum sunt validați în sistem, în școală.
Ca profesor la filologie nu-ți poți propune doar să respecți ad litteram programa, nu poți să-i pregătești doar pentru bacalaureat (care, de altfel, poate fi luat cu notă mare și fără a citi vreo carte) sau, eventual, pentru olimpiadă, ci să-i implici în proiecte ample, în activitățile cluburilor de lectură, să le dezvolți reflexele culturale & simțul critic, să le propui ateliere de scriere creativă și să le arăți că a citi e mai mult decât o pasiune, e un mod de autocunoaștere și de înțelegere a lumii.
Că a scrie despre cărți, despre spectacole sau despre filme e premiul cel mare. Și că a scrie proză sau poezie e împlinirea sufletească pe care nicio problemă de matematică nu ți-o poate asigura. E drept, concursurile de creație literară, invitația la festivaluri internaționale de literatură ca jurnalist sau ca poet/ prozator nu au nicio valoare în fața olimpiadelor școlare, dar elevul de la filo va înțelege că el joacă în altă ligă și că nu concurează cu elevi, ci că stă alături de scriitori/jurnaliști, formatori de opinie. Așadar, pentru a scoate clasele de filologie din anonimat trebuie să le cultivi orgoliul de cititor și, poate, de creator. Pentru asta e nevoie de profesori care să nu se mulțumească doar cu rezultatele la bacalaureat/olimpiadă și de directori care să aibă viziune pentru a găsi acei profesori cu un proiect cultural adaptat acestor clase.
„Profesorul de română are un mare privilegiu față de alți profesori: la ora de literatură, elevul poate fi mai bun decât el”
- Cum poate un profesor să-și apropie elevii, să-i facă părtași la dialog?
Emil Munteanu: E destul de ușor atunci când renunți la postura „ex cathedra” și te transpui în cea de simplu cititor, descoperind cot la cot cu ei provocările unei cărți. Lăsându-i pentru început să-și exprime liber impresiile, să asocieze imagini, stări, întâmplări, situații de viață cu cele pe care ei înșiși le-au trăit. Ghidându-i apoi către asocierea cu alte cărți, oferindu-le sugestii, nu impunând un punct de vedere.
Nu de puține ori, am constatat că perspectiva lor este extrem de vie, profundă, că sunt foarte receptivi la traume și manifestările lor, la vulnerabilitatea personajelor, la ororile istoriei, la dileme morale. Au nevoie, pe de o parte, să se regăsească în poveștile personajelor, să empatizeze cu ele, iar pe de altă parte, să regăsească încrederea în umanitate. Din acest motiv, e foarte ușor să-i atragi în dialoguri incitante.
Literatura contemporană vorbește pe limba lor, nu li se pare uzată, depășită, nu există o interpretare corectă a ei. Treptat, se vor apropia altfel și de scriitorii canonici, vor dobândi o altă grilă de lectură a textelor și cărțile de critică literară nu vor mai fi percepute ca plictisitoare sau de nedeschis.
Vor învăța să fugă de locurile bătătorite, de stereotipuri, vor lupta pentru întâlnirea personală cu textul. Important e ca profesorul să le asculte impresiile, să-i încurajeze să vorbească, să descoase cărțile, să se raporteze la personaje ca la niște oameni adevărați, să aibă răbdare și să fie subtil în pledoariile lui. „Să se folosească” de curiozitatea și de disponibilitatea lor, arătându-le că în literatură sunt importante punctele de vedere argumentate, nu reproducerea unor clișee.
Le-am spus elevilor mei că profesorul de română are un mare privilegiu față de alți profesori: în anumite momente, la ora de literatură, elevul poate fi mai bun decât el, poate avea interpretări mai proaspete, poate avea intuiții mai bune.
„Asistăm la o inflație de note mari, la o cădere în derizoriu a evaluării prin note”
- Evaluarea a ceea ce faceți este dată de elevi și de rezultatele lor. Le insuflați că nota este cea care primează sau guvernați în jurul a altor valori?
Nicoleta Munteanu: Nota stabilește o ierarhie, dar, mai ales, este un indicator a ceea ce a știut la un moment dat un elev, al raportului dintre efortul depus și posibilitățile sale. Nota nu are valoare absolută și nu definește decât punctual ceva. Ca profesor e necesar să fii atent atunci când notezi un elev (nu am în vedere acum notele de la teste, proiecte în echipă etc.). Ea poate să încurajeze sau să îndepărteze și să creeze frustrări.
E important să li se explice elevilor de la începutul anului nu doar criteriile de evaluare, ci și felul în care profesorul însuși se raportează la notele pe care le pune. În egală măsură, știm că orice tip de evaluare presupune un grad de subiectivitate, de aceea nu nota în sine e importantă, ci capacitatea ei de a valida sau de a determina o schimbare de atitudine pe termen mediu și lung.
Emil Munteanu: În ultimii ani asistăm la o inflație de note mari, la o cădere în derizoriu a evaluării prin note. Ni se spune, de exemplu, că media din timpul anului școlar trebuie să fie în concordanță cu nota de la bacalaureat - care, cel puțin la română, e un examen mediocru. În programa pentru bacalaureat sunt doar cinci romane. Ce profesor de la un liceu teoretic discută/predă, de-a lungul celor patru ani, doar cinci romane ca să poți pune semnul egalității între nota de la bac și media la română din timpul anului?
Am cunoscut absolvenți care n-au citit nicio carte din programa de bac în timpul liceului, dar au avut media la română 9 sau 10. Nota de la bacalaureat a fost, de asemenea, peste 9. Înțeleg că vorbim despre o evaluare corectă, obiectivă… Să nu uităm că programa fiecărui an de studiu este mai amplă decât cea de la examenul final, că nu poți compara achizițiile anterioare și deprinderea de a munci ale unui elev care a intrat în clasa a IX-a cu o medie peste 9 cu cele a unui elev care a fost admis cu 6. Lucrezi, evident, diferit și ai așteptări diferite.
Dacă îl lași pe cel cu peste 9 să rămână la cele cinci romane pentru bacalaureat, vei avea probabil note mari, dar vei eșua în formarea lui, îl vei lipsi de posibilitatea de a descoperi enorm de multe lucruri și de întâlnirea cu niște cărți importante.
Evaluarea corectă vizează, repet, raportarea la potențialul și la capacitatea de muncă, la nivelul la care ai luat un anumit elev și la cel la care l-ai adus. Așadar, mă interesează prea puțin corectitudinea rezultată din relaționarea mediilor celor 4 ani la nota de la bacalaureat, chiar dacă acest aspect poate interesa factorii de decizie. Într-o astfel de statistică nu contează că noi, profesorii, nu am reușit să-i determinăm să citească, să gândească, să se exprime argumentat și nuanțat.
Sistemul impune o nivelare, profesorii se conformează, iar elevul intră în viață cu o singură lecție bine învățată: se poate și fără a citi.
Dacă acceptăm să jucăm această comedie, nu trebuie să ne mire că imaginea profesorului este așa cum este. Dacă punem note mari fără ca ele să reflecte măcar lectura operei, nu facem un bine, ci vom ajunge să întărim atitudinea depreciativă la adresa profesorilor. În această horă a ipocriziei intră, bineînțeles, și unii părinți care pun presiune ca notele să fie cât mai mari.
- Cât timp recomandați să aloce elevii cititului pe zi, pe săptămână?
Nicoleta Munteanu: Cât poate fiecare. Timpul este important, dar mai importantă este calitatea lecturii. Și constanța. Un copil și apoi un adolescent care obișnuiește să citească va simți nevoia de a o face fără a mai fi împins de la spate, ci doar ghidat. De aceea e esențial contextul, găsirea de către profesor a timpului necesar pentru ca elevii să prezinte în fața colegilor ceea ce au citit, să răspundă la întrebările lor, să pledeze pentru o carte sau să-și motiveze lipsa de entuziasm față de ea. Întâlnirile cu scriitorii îi fac să conștientizeze că sunt importanți nu prin ceea ce au, ci prin ceea ce sunt, prin întâlnirile mediate de cărți.
- Schimbarea în sistemul educațional ar trebui să se întâmple la nivel micro sau macro? De unde ar trebui să plece?
Emil Munteanu: Nu suntem experți în politici educaționale. Noi am început proiectul Alecart pentru că am văzut nevoia liceenilor de a avea o alternativă la ceea ce le ofereau orele de la școală. Cred că fiecare profesor poate să producă în elevii săi o schimbare – mai mică sau mai mare - și că nu e nevoie de vreo directivă de undeva despre felul în care să-ți gândești demersul didactic. E suficient să ne uităm la ceea ce se întâmplă (mai nimic) de Ziua Națională a Lecturii sau cu proiectul de țară „România educată”.
Nu e suficient să ai o astfel de zi pentru a cultiva și a menține interesul pentru lectură, nu contează activitățile de care elevii uită a doua zi și care nu lasă nicio urmă, nu e suficientă o lozincă bine gândită pentru a rezolva problemele învățământului românesc.
În egală măsură, în afara unei viziuni coerente și constante, nu poți cere o schimbare reală (de care e absolută nevoie). Cele două niveluri, micro și macro, sunt interconectate. Profesorul este capabil de multe, însă nu poți arunca responsabilitatea doar pe umerii săi. Și nici doar pe elevi. Din păcate, mulți dintre cei care produc schimbări nu cunosc decât prea puțin realitatea din școală.
- Dacă ați fi pentru o zi la ministru/ministră a Educației, pe ce paliere ați face modificări?
Nicoleta Munteanu: Nu știu ce aș putea face ca ministru al Educației într-o singură zi, dar mi-aș dori să fie schimbat tipul de subiecte la bacalaureat. Sunt convinsă că acest examen reglează atitudinea profesorilor și a elevilor din timpul liceului față de literatură. Aș introduce în școli ore de scriere creativă și de artă teatrală (susținute de specialiști) și cred că filosofia și literatura universală ar trebui să fie materii obligatorii din clasa a X-a, indiferent de profil.
Emil Munteanu: Aș iniția un proiect prin care să li se faciliteze absolvenților implicarea efectivă în viața liceului pe care l-au absolvit, eventual locuri în Consiliul de Administrație, și aș propune un proiect de lege care să reducă la maximum două mandatele unui director în aceeași școală. Dacă este un manager atât bun, ar putea să ridice nivelul mai multor școli din sistem, care ar beneficia astfel de experiența sa. Ar fi și o lecție de democrație, un director care rămâne prea mult într-un loc se confundă cu scaunul, începe să creadă că are mereu dreptate și își pierde simțul umorului (dacă l-a avut vreodată).
Atitudinea autocratică a unui director este greu de combătut și afectează grav atmosfera din cancelarie și chiar pe cea din clase.
Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa redactie@scoala9.ro.
