„Faci un pas în spate, un pas în față, e ca un dans”, spune Sophia Țigănaș – sau Sophie, cum îi spun apropiații – despre mișcările din spațiul îngust aflat în spatele tejghelei, în timp ce strânge o pungă golită de boabele de cafea și turtește o cutie goală de lapte, pe care o aruncase spre chiuvetă cu câteva minute înainte, când clienții făcuseră coadă în cafenea. Are în față ecranul casei de marcat și vitrina pe care abia a umplut-o cu sandvișuri. În dreapta e espressorul pe care sunt puse cu gura în jos, unele peste altele, câteva zeci de pahare de carton colorate, iar lângă el e râșnița. Sub un blat de bucătărie sunt frigiderele unde ține și aranjează regulat zeci de cutii de lapte. Pare în transă în timp ce prepară cafeaua și execută aproape mecanic fiecare mișcare: espressor – râșniță – frigider de lapte – espressor. În timp ce toarnă laptele peste cafeaua din pahar și se chinuie să facă un desen din spumă, fața îi devine serioasă. Când îi reușește, zâmbește ca pentru sine sau spune direct cu entuziasm: „Mi-a ieșit un model!”.
Sophie are 17 ani, e elevă la Colegiul German Goethe din București, iar jobul din cafeneaua micuță de la Obor e primul pe care îl are. Prima zi de lucru a fost pe 18 iulie, la aproape o săptămână de la deschidere. Pentru că-și dorea un job de vară, a completat un formular într-o altă cafenea a francizei. A făcut un training de două zile, în care a învățat cum să prepare cafeaua și cum să folosească aparatura din cafenea. Iar înainte de 1 septembrie, când îi expiră contractul de muncă, dă mai departe ce a învățat către Roberta, fata care o va înlocui. S-a atașat repede de clienți, cărora le zâmbește larg și cu care leagă scurte conversații, în timp ce le prepară cafeaua. „Îmi plac oamenii, e cea mai mișto chestie că vorbesc cu oamenii.”
Celor mai mulți nu le știe numele, deși le-a învățat programul de lucru sau a reținut că li s-a stricat cardul sau că s-au certat cu banca. Discută în germană cu o doamnă care vine zilnic să-și ia cafeaua și care-i mai lasă câte un euro bacșiș. Mai are o clientă care așteaptă să se termine coada înainte să comande, ca să o lase apoi pe Sophie să-i mângâie câinele, un bichon pe nume Rico. „Mi se pare că clienții noștri sunt cele mai interesante persoane din lume.” Sunt unii care nu știu foarte bine ce-și doresc. Când un client cere două cafele, dar pare puțin nesigur de comandă – insistă de mai multe ori că vrea cafea fără aromă –, Sophie îi explică relaxat ce urmează să pună în pahar: americano, adică acel sortiment unde simți doar gustul cafelei și un latte, adică o cafea cu lapte, dar fără aromă.
Intervalul dintre orele 9 și 11 e cel mai aglomerat, iar oamenii intră unii după alții. Pe unii, Sophie îi salută înainte ca ei să pășească în cafenea. Alții pornesc conversația înaintea ei.
„Iar ai rămas singură aici?”, o întreabă un tânăr cu tricou verde închis după ce comandă un latte.
„Azi e plecată colega, dă Bacul”, îi răspunde Sophie. „Mai lucrez fix patru zile.”
„În ce clasă ești?”
„A XI-a.”
„Nu te duci și tu la mare sau ceva?”
„Probabil o să mă duc la mare sau la munte în săptămâna asta liberă. Oricum mă duc în concediu cu ai mei în weekend.”
Pentru ea, a contat mult că, cel puțin pentru o perioadă, n-a mai depins de banii părinților. „Mândria cea mai mare a fost să nu le cer alor mei bani de ieșit.” Din primul salariu și-a cumpărat două albume K-Pop și haine pentru festivalul Summer Well, unde a mers deși își amintește că a dormit doar două ore între ultima noapte de festival și job.
De când s-a angajat, de luni până vineri, programul ei de lucru de la 7 la 1 după-amiaza e echivalentul programului de somn al unora dintre prietenii ei. Dar asta n-a împiedicat-o să iasă în oraș în fiecare seară ori să meargă la sală sau la înot după job. „Am avut timp pentru tot ce am vrut să fac.” Și știe că ei îi va fi mai ușor când o să reînceapă școala, pentru că nu va mai avea programul de somn dat peste cap, ca după alte vacanțe: „când toată lumea o să fie zombie la școală, I win”.
Până la ora 11 a vândut deja câteva zeci de cafele. „Mă asigur că totul e umplut înainte să mă pun pe pauză.” După ce așază toate lucrurile la locul lor – paharele sus, sandvișurile în vitrină, cutiile de lapte la îndemână – se întinde peste tejghea ținând în mână cartea Grand-père de Marina Picasso. Mama o provoacă să citească literatură franceză și germană, pentru că știe că engleza nu-i mai pune probleme: Sophie scrie o carte în engleză – acum lucrează la al treilea draft – și visează să studieze la Oxford.
„Am avut două obiective vara asta: să mă angajez și să mă vopsesc”, spune din spatele tejghelei, purtându-și părul prins la spate, din care i se văd vârfurile roz.
