Profesorul german care predă alături de un robot: „Nu mai avem nevoie de profesori, ci de parteneri de învățare”

„Ce înțelegi tu prin educație online, Andreea?”, mă iscodește didactic, în întâlnirea noastră pe Meet. „Păi, dacă ne luăm după ce se întâmplă astăzi, înseamnă să faci ce faci la clasă, doar că în fața unui ecran”. E mulțumit de răspunsul meu. Nu fiindcă ar fi corect sau greșit, ci fiindcă îi creează terenul pentru teoria sa.

Juergen Handke este prof de lingvistică engleză la Universitatea Marburg. Are 66 de ani și a intrat în învățământ, ca asistent de cercetare în 1981. În același an, IBM scotea pe piață primul PC din lume cu sistemul de operare MS-DOS și cu o memorie de 256KB, adică atât cât are o poză comprimată de Whatsapp. Prin comparație, Pepper, robotul care-i este azi asistent universitar, are o memorie de 128 de mii de ori mai mare. Profesorul Juergen Handke a crescut practic cu tehnologia.

Foto: Profesorul Juergen Handke și Pepper

Cum nimeni nu a mai folosit până acum scenarii de predare și învățare online mai mult decât la nivelul pilot, de testare, tot ce au putut face profesorii după ce COVID-19 ne-a închis pe toți în casă a fost să transforme predarea tradițională în predare în fața unui ecran. „Asta nu e predare online. E predare de urgență la distanță”, explică profesorul.

Un curs online e un curs unde materia digitală vine de pe web și în care nimeni nu predă, de fapt. Studentul trebuie să treacă printr-un proces de învățare autodidact, prin care conținutul livrat este online și achizițiile sunt online.

A doua parte a predării online presupune să ai și întâlniri în clasă ulterior, unde aprofundezi conținutul pe care l-ai dobândit online, arată Handke. „Unii îl numesc scenariul claselor inversate”. Și abia asta înseamnă educație online. Ce am făcut noi acum înlocuind predarea la tablele inteligente cu cea pe ecrane e același lucru pe care îl facem de decenii.”, spune profesorul care a început să folosească metode interactive de predare încă din anii ‘90. El este creatorul primei și celei mai cuprinzătoare platforme e-learning pentru lingvistică (Virtual Linguistics Campus). Să îi spun că în România foarte puține școli și facultăți au table inteligente?

A comentat și pe Twitter cu privire la un articol al Frankfurt Allgemeine Zeitung care a folosit ideea de „predare online” cu sensul de „curs online”. Confuzia e valabilă și în toată conversația publică din România.

Universitatea viitorului, din 2024

Profesorul Juergen Handke face parte dintr-o echipă de consultanți care creează la Nurenberg cea mai „futuristă” universitate din Germania. E atât de înaintată, că nu și-a găsit deocamdată întrupare în lumea de azi. Nu e nici măcar înființată. Până în 2024, când își vor deschide porțile, profesorii și cercetătorii vor avea pus la punct un concept de educație cu totul diferit de cel cu care suntem azi obișnuiți.

Nu mai poți să ții prelegeri și să conferențiezi în secolul XXI, crede Handke, și nu mai poți numi sala de curs sală de prelegeri sau de conferință. „Numește-o simplu sală sau sală de învățare. Și uită de termenul «profesor», pentru că nu mai avem nevoie de profesori. Avem nevoie de parteneri de învățare, ghizi de învățare și coach-i”, spune el. Le-a spus asta și guvernanților Bavariei când discutau despre noua universitate. Profesorul este cel care vine în fața clasei și emite o informație, iar informațiile astăzi sunt la un click distanță. Un coach te ghidează să-ți dezvolți abilitățile, nu spre memorarea de noțiuni.

Profesorul german nu crede că astăzi mai poți să înveți la modul clasic bazele unei discipline, când toată informația se găsește online. E redundant. Atunci când le vorbește studenților despre sintaxă, semantică sau gramatică, mai degrabă îi ghidează prin procesul de cercetare și de analiză a datelor, dar și prin efortul lor de a rezolva probleme. „Dacă cineva mă întreabă ce este un «alofon», știți ce îi spun? Fă ce faci de obicei: caută pe Google. Și eu mă întorc imediat să vorbim despre rezultatul căutării tale. Asta fac oamenii azi, când vor să știe de la vârsta prim-ministrului lor până la cum să-și lege șireturile, caută pe Google. Trebuie să preluăm asta în scenariile noastre de învățare.”

Adică informația nu mai e în mintea unui singur om.

Înainte să le punem, oamenilor tablete în mâini, ar trebui să le schimbăm modul de gândire, mai spune proful. Doar că „e dificil să schimbi un mesaj care a fost singurul timp de 500 de ani, cu profesorii care stau în fața unei clase care nu știe nimic.”

Juergen Handke a știut mereu că vrea să fie profesor. Sau partener de învățare, mai bine? Nu are nicio poveste siropoasă despre vreun mentor care l-a inspirat. La el lucrurile sunt mai simple. Zice că îi place să explice lucruri și să stea în fața unui public. Cum mai e și muzician, e obișnuit cu oamenii care fie îl ovaționează, fie îl huiduie. „Așa e și în predare.”

Pepper, primul asistent universitar robot

Profesorul german își amintește că se gândea la predarea cu ajutorul inteligenței artificiale încă din anii 80, când își făcea lucrarea de abilitare, echivalentul definitivatului în învățământ de la noi. Tema lui a fost despre „sistemele inteligente de învățare”. Și-a putut pune însă visul în practică abia în 2016, când și-a adus în mediul academic primul robot umanoid pe post de asistent universitar. Așa a intrat Pepper în echipa sa de la Universitatea din Marburg. Colegii umani au înțeles repede că Pepper nu era așa deștept cum credeau, dar au început să-l programeze ca să facă treabă mai bună și treptat i-au cumpărat și alți colegi cu inteligență artificială. Pepper de azi un metru și 20, poate vorbi în 20 de limbi străine, are senzori, camere 2D și 3D și sonare. Roboții educaționali sunt produși de compania franceză SoftBank Robotics.

La început, robotul a fost pus în fața clasei și a început să preia anumite sarcini, „ca pentru un profesor fără experiență”, explică Handke. De pildă, punea întrebări pe care studenții le puteau vedea pe smartphone și bifau răspunsul în timp real. „Îi spuneam hei, Pepper, începe testul!,” povestește profesorul, care e de părere că robotul este un beneficiu pentru cel care predă, nu și pentru studenți.

Pentru studenții lui nu contează atât de mult dacă întrebările le pune Pepper sau dacă le văd scrise pe tabla inteligentă. Ar putea conta pentru elevii mai mici, fiindcă ar face ora mai distractivă, dar de Pepper e nevoie în cât mai multe medii de învățare, pentru ca pionieratul AI în educație să deschidă noi oportunități.

Astăzi trebuie să-i programezi pe acești roboți,  ceea ce e un efort imens. Trebuie chiar să-i transporți cu un cărucior, pentru că ei nu merg singuri în clase, și îți ia jumătate de oră să-l aranjezi. Beneficiul nu există azi, dar va veni.

„Roboții nu-i vor înlocui pe oameni, ci îi vor elibera”

Handke, care e e întrebat de toată lumea dacă roboții îi vor înlocui pe profesori. îmi răspunde înainte să-l întreb și eu același lucru: „Roboții ne dau mai multă libertate. Nu vor înlocui oamenii, ci îi vor elibera pe oameni,” crede el. Cu ajutorul roboților, profesorii ar putea  scăpa sarcinile pe care nu vor să le facă. „Nu e prea plăcut să ai șapte ferestre deschise pe laptop și să verifici una și-alta, când de fapt vrei să vorbești cu studenții tăi despre lingvistică.” 

Roboții lui pot acum să susțină și 20-30 de minute dintr-o oră, cu teste și exerciții de pronunție. În timpul ăsta, profesorul face supervizare, cercetare, interacțiune cu studenții și își bea cafeaua.

„Centrul sunt oamenii, coach-i și studenți”

Un spațiu de învățare ca al său ar trebui să cuprindă 15 laptopuri și 4 roboți umanoizi, iar asta înseamnă în jur de 25000 de euro. Handke și echipa lui vor prezenta o astfel de clasă a viitorului, complet tehnologizată după arhitectura inteligentă a secolului 21, la World Expo Dubai, în 2021.

Studenții vor lucra doar cu elemente asupra cărora vor putea interveni și pe care le vor putea modela, fie că vorbim de programe pe computer, printare 3D sau lucrul cu roboți. „În clase vei avea coach-i umani și vei avea roboți ca parteneri care îi ajută pe coach-i, făcând lucruri pe care ei nu vor să le facă”. Fostele săli de clasă vor deveni astfel maker spaces, spații active, în care copiii și adolescenții să experimenteze și să creeze.

Hanke și colegii lui cred că puștii nu se vor lua la trântă cu lumea digitală dacă nu renunțăm la dominația ecranelor și dacă nu schimbăm paradigma. „Dacă folosim roboți umanoizi, înalți de 60-80 de centimetri, pe care știi să-i faci să vorbească, se dezvoltă o legătură socială între oameni și roboții care pot arăta și detecta animații, pot identifica obiecte și tot așa. Atunci înveți mai multe despre lumea digitală. De asta am creat aceste spații creative în școlile germane.”

În momentul ăsta, statul german finanțează mai multe proiecte educaționale cu roboți (heart.de, roboprax.de și educationrobots.de).

Profesorul pe care nu l-a surprins pandemia

Când a venit pandemia, nu s-a schimbat prea multe în viața profesorului „digital”. Avea deja tot conținutul de învățare online, de pe net și apoi se întâlneau și în clasă să discute cu au învățat online, cu grupele împărțite în două și cu distanțare socială.

Spre deosebire de cum e înțeleasă și aplicată de cei mai mulți profesori și elevi din România, educația online înseamnă pentru Handke implicare și de-o parte și de cealaltă a ecranului. De aceea, pentru mulți e mai ușor să meargă la cursurile față în față, unde nu trebuie decât să asculte și să ia notițe, în timp ce poate fi cu gândul în altă parte.

Educația online înseamnă însă implicare și de-o parte și de cealaltă a ecranului. De asta, pentru mulți e mai ușor să meargă la cursurile față în față, unde nu trebuie decât să asculte și să ia notițe. În timp ce poate fi cu gândul în altă parte.

„Mulți studenți sunt copleșiți dacă le dai instrucțiuni de genul: trebuie să revii aici la 8, joia viitoare, bine pregătit și trebuie să treci prin modulul 1. Știți ce se întâmplă, nu? Îi zicem procastinare zilele astea. Mai ales când vine vorba de digital, zici că te poți uita la fotbal, la seriale, lași pe mâine și când vine timpul ești nepregătit. De aceea e mai ușor pentru student să stea într-o sală să asculte pe cineva care îl plictisește de moarte. Dar măcar are un timp fix. De la 10 la 12 te plictisești până mori și asta e. Acum nu mai ai program, ești liber și asta e bine și rău în același timp”.

Foto: Shutterstock, arhivă personală Juergen Handke