Sala de festivități a Colegiului „Andrei Șaguna” din Brașov este plină cu profesori de matematică din toată țara, ba chiar și de peste hotare, la doar o zi după ultima probă de bacalaureat, caniculă de peste 40 grade, urmată de furtuni puternice. E vineri dimineața și urmează să înceapă festivalul DataMathLab, aflat la a treia ediție anuală și subintitulat, anul acesta, Mate în lumea AI.
Imediat după cuvântul de deschidere al directoarei executive Măriuca Morariu urmează prezentarea în plen a lui Jennifer Chang Wathall, invitata specială a acestei ediții. Consultant educațional, asociată Universității din Hong Kong și autoare a unor cărți de pedagogie modernă a matematicii, Jennie — cum a insistat să-i spunem — susține ateliere, cursuri și prezentări în toată lumea despre pedagogia asistată de inteligența artificială și învățarea pe bază de concepte.
Cartea pe care a publicat-o în 2016, Concept Based Mathematics, extinde o teorie dezvoltată de mentora sa, H. Lynn Erickson, și aduce în prim-plan conceptul, acea unitate de conținut și înțelegere care unește informațiile factuale și abilitățile pe care le dezvoltă elevii. Astfel, se ajunge la așa-numitul model 3D al învățării, introdus de Erickson în 2008, unde conceptele aduc tocmai această dimensiune verticală suplimentară. Elevii nu-și mai ascut abilitățile pentru memorarea faptelor, ci construiesc, ridică adevărate structuri cognitive, care se sprijină pe adevărul factual, dar capătă volum doar prin conceptualizare.
La Brașov, tema prelegerii lui Jennie a fost cât se poate de potrivită, atât în contextul evenimentului, cât și al realității din toate clasele: care mai este rolul profesorului la clasă, când elevii au asistenții de inteligență virtuală în buzunar, la propriu și la figurat? În plus, cum se transpune acest model de educație pe bază de concepte când adaugi și AI-ul în peisaj?
Tot mai multe studii arată că simplificarea pe care o căutăm cu toții, inclusiv în procesul educațional, este, de fapt, dăunătoare. Efortul susținut este motorul învățării, iar rolul profesorului trebuie să fie și mai bine calculat. Totodată, trebuie să înțelegem că inteligența artificială poate să fie un partener de studiu și e bine când e așa. Însă un profesor pregătit înțelege că nu este în pericol să fie înlocuit, câtă vreme își adaptează abordarea și dezvoltă competențe noi, adecvate.
După sesiunea plenară, am discutat cu Dr. Wathall, pardon, Jennie, despre acest peisaj în continuă schimbare, la care trebuie să ne adaptăm și să colaborăm cu asistenții virtuali. Imperativul, de fapt, devine plăcere și motor de descoperire atunci când este înțeles potrivit.
„Profesorul ghidează lecțiile astfel încât elevul să nu caute în AI un simplu înlocuitor la catedră”
Școala9: Ai început prezentarea de azi-dimineață cu o imagine a tatălui tău și ai spus că el te-a inspirat să înveți toată viața. Te-a încurajat, ți-a oferit exact acest tip de siguranță de care ai avut nevoie ca să ai curajul să greșești, să experimentezi?
Jennifer Chang Wathall: Da, categoric. Tatăl meu este cel mai valoros model din viața mea. Dacă pot să dau câteva detalii personale, trebuie să spun că el a fost un autodidact. Nu a mers la școală decât până la 12 ani, iar apoi, și-a cumpărat cărți și a învățat singur. Ulterior, a aflat că poate să susțină un examen pentru a intra în corpul diplomatic și fără a fi absolvit un ciclu de studii. A învățat singur, s-a prezentat la examen, și din mai bine de o sută de candidați, a ieșit primul.
Prin meseria lui de diplomat am călătorit apoi în lume și am văzut lucruri care m-au inspirat, dar înainte de toate, tata, cu rafturile lui pline de cărți și enciclopedii m-au învățat cât de importantă este educația. Am știut de mică unde o să ajung: profesoară, iar vorba tatei m-a încurajat toată viața: „Întrebările tale contează, curiozitatea ta este valoroasă.”
Nu mi-a fost tot timpul ușor, și el a avut destule dificultăți. Era cât pe ce să mă las de matematică în școală. Am avut o profesoară care mi-a spus că nu voi face față la clasa de avansați, n-are rost să mă înscriu acolo. Însă, din fericire, nu am ascultat-o și, intrată la clasa respectivă, am avut norocul să dau peste un profesor care m-a încurajat și susținut în continuare.
Apoi, calea a fost deschisă. Am continuat studiile universitare, doctoratul și cercetarea, înconjurată de experți extraordinari și am fost norocoasă să pot publica și cărți prin care să-mi împărtășesc experiența.
H. Lynn Erickson a fost, desigur, o altă sursă de inspirație pentru mine și am colaborat cu ea la cartea Concept Based Mathematics, în care am propus o nouă metodă de abordare a predării matematicii. Iar de mai mulți ani, sunt consultant educațional și colaborez cu diverse școli pentru a duce ideile mai departe. Săptămâna asta, de exemplu, înainte să vin la Brașov, am mai avut un masterclass și la București. Iar diseară plec înapoi în Hong Kong, pentru că de mâine mă așteaptă deja alte prezentări.
- Ce s-a schimbat în munca profesorului cu elevii de la apariția AI-ului, care e noua normalitate?
- Această schimbare nu e doar o impresie, pe care unii o împărtășesc, alții nu. Ca pedagog, realizez că AI-ul a modificat însăși abordarea rezolvării de probleme, fie că vorbim de matematică, fie în general. În loc să mă întreb „cum rezolv această problemă?”, AI-ul are chiar mai multe soluții, pe care ți le dă în câteva secunde. Așa că întrebarea care-mi rămâne mie, ca profesor, este „cum decid care dintre abordări sau soluții este cea corectă?”
Apoi, în loc să memorez proceduri sau formule, pe care să le aplic algoritmic, AI-ul mă îndeamnă să le analizez, să înțeleg cum le pot integra într-un model matematic.
Rolul profesorului este de ghid, de curator al răspunsurilor care pot să vină într-o clipită, iar ceea ce transmite este înțelegerea lor, pentru care efortul este ireductibil și de neînlocuit.
- Exact această înlocuire e principala temere a multora. AI-ul a venit să ne ia joburile, s-a văzut asta în multe domenii. Cum stau profesorii la capitolul acesta?
- Inteligența artificială ne este partener cognitiv, nu înlocuitor. Sigur, există cazuri când elevii care nu au fost instruiți corespunzător sau care pur și simplu nu-și dau silința, să trateze LLM-ul ca pe un înlocuitor al profesorului de la clasă. Introduc direct cerința exercițiului sau a temei, urmărește pasiv cum se înșiră liniile din răspuns, apoi îl copiază mecanic și gata. Zero gândire, zero efort, zero învățare. Nici chiar memoria nu este lucrată aici — și mă refer la memoria procedurală, cea care înțelege și asimilează un proces prin pașii săi.
De cealaltă parte, AI-ul ca partener ne poate da un răspuns, însă elevul sau profesorul sunt cei care stabilesc contextul. Cerința unui exercițiu nu vine așa, din neant sau dintr-o culegere de probleme, ci se construiește treptat, inductiv, prin exemple, explorări și simulări.
Apoi, interacțiunea cu AI-ul poate să continue, întrebările suplimentare aprofundează conceptul, iar înțelegerea și învățarea nu doar că apar natural, dar au ocazia să fie formate la un nivel mai profund. Tocmai prin această insistență și continuare a dialogului.
Însă aici trebuie să punctez ceva esențial, pe care profesorii trebuie să-l accepte: este exclusiv responsabilitatea lor să-i educe pe elevi în care dintre situații să se afle. Profesorul ghidează lecțiile astfel încât elevul să nu caute în AI un simplu înlocuitor la catedră, ci să colaboreze: profesor, elev, inteligență artificială, cu feedback, follow-up, înțelegere.
- Cum ar putea un profesor să încurajeze acest parteneriat? Să arate nu doar că este de neînlocuit, dar să creeze o relație de colaborare cu elevul și AI-ul?
- În prezentare am vorbit despre patru competențe noi de dezvoltat de către profesor:
- Punerea problemei, adică să știe să formuleze întrebarea încât să nu fie una la care, după primirea răspunsului, căutarea să se termine. Să ceri rezultatul unui calcul e cu totul altceva față de atunci când ceri o explicație a unei teoreme.
- Intuiția matematică și raționamentul, chiar bazat pe un simț aparte (gut feeling), pot să sugereze metode noi de rezolvare a problemelor. Asta e greu de definit, dar profesorii știu la ce mă refer și se poate lega și de estetica matematicii, de simplitate, de eleganța ei.
- Înțelegerea conceptuală și transferul ei: profesorul descoperă tipare, gândește întrebări care simulează situații, explorează ipoteze, face analogii. Lucrurile astea sunt mai importante ca oricând, fiindcă depozitul de cunoștințe îl avem, în mare parte. Legăturile dintre ele sunt sarcina noastră.
- Nu în ultimul rând, relația interumană este crucială. Învățarea se face prin efort, prin greșeli și reîncercări, iar profesorul este cel care încurajează acest comportament și-și face elevii să se simtă în siguranță și când nu dau răspunsul corect sau emit o ipoteză care nu se susține. Sărbătorește cu ei reușitele în aceeași măsură în care îi lasă să greșească și să experimenteze.
Interviul a fost tradus din engleză, redactat și scurtat pentru claritate.
Foto principală: Aspire Teachers
