Educația teatrală sau cum îi învățăm pe elevi „să se joace din nou”, în clasa a XI-a

De 21 de ani, Festivalul Ideo Ideis adună la un loc, în Alexandria, actori, regizori, scenariști și adolescenți pasionați de teatru, care iau o săptămână pauză de la vacanța de vară, ca să se întoarcă la învățat. Doar că aici învățatul e diferit. Învață să fie vulnerabili, să aibă curaj, să râdă cu poftă, să se asculte unii pe alții și pe ei înșiși, să se transforme în orice își doresc sau, uneori, în ce le zice scenariul.

Ceva similar promite și programa școlară pentru Educația teatrală, care din toamnă devine obligatorie pentru liceenii de clasa a XI-a. „Educaţia teatrală este dedicată tinerilor care vor să se cunoască între ei, să observe conştient lumea şi pe ei înşişi şi să-şi dezvolte creativitatea. În cadrul acestor ore, regula principală este «nimeni nu greşeşte niciodată»”, se arată în documentul emis în 2025 de Ministerul Educației.

Educația teatrală va fi studiată pe parcursul unui an școlar, timp de o oră pe săptămână, doar la clasa a XI-a, indiferent de profilul școlii. Predarea materiei va reveni exclusiv specialiștilor formați în domeniu, așa cum sunt absolvenții facultăților de teatru și artele spectacolului.

Ce aduce educației această nouă disciplină? Ce ar putea face cei care urmează să predea ca Educația teatrală să nu se transforme într-o oră care doar încarcă programul elevilor? Am căutat răspunsuri la coordonatorii a trei trupe de teatru care au participat la Ideo Ideis, acolo unde Școala9 și-a mutat redacția timp de trei zile, la începutul lunii august.

Foto: Matei Bumbuț

„Timp de patru ani de zile poate și-au privit doar ceafa”

Era trecut de 10 seara când am observat-o pe Anca Maria Băcanu. Tocmai ieșisem de la „PARTY”, un spectacol adus pe scena Centrului Multifuncțional din Alexandria de Teatrul Metropolis. 

Îngrămădiți pe treptele unei clădiri din centrul orașului, membrii trupei Amprente o priveau atenți pe Anca, coordonatoarea lor. Cu câteva ore în urmă jucaseră și ei pe scenă propriul spectacol, „Ajunge!”, de a cărei regie și scenografie s-a ocupat tot ea.

Anca Maria Băcanu este profesoară de socio-umane la Colegiul de Științe „Grigore Antipa” din Brașov și coordonează de 24 de ani trupa liceului. Spune că „e important să iei joaca în modul de predare și câteodată rigoarea în modul de a lucra la un spectacol.” Ea le îmbină cu ușurință de mai bine de 20 de ani, iar vestea că Educația teatrală va fi obligatorie la clasa a 11-a a bucurat-o.

„Cred că o să ofere un spațiu de comunicare diferit de ceea ce există”, spune profesoara. „Și asta se va întâmpla prin intermediul teatrului, a lecturii, a dramaturgiei, a jocului. O să fie, cred eu, o intersectare între literatură, artă, dezvoltare personală. Adolescenții au nevoie de altceva, dar altceva-ul acesta nu trebuie neapărat să fie ceva ieșit din comun, ci să fie doar un nou context în care ei să se descopere și să fie văzuți.”

Profesoara a introdus deja joaca din teatru în materiile pe care le predă. La ora de filosofie, de exemplu, pentru a discuta întrebările kantiene (Ce pot să știu?, Ce pot să sper?, Ce trebuie să fac?, Ce este omul?), au așezat băncile în cerc. „Își dau seama că ei timp de patru ani de zile poate și-au privit doar ceafa și nu s-au privit în ochi, nu s-au ascultat.” 

Schimbarea în atitudinea elevilor, spune ea, se vede „prin modul în care te așteaptă la oră, se vede prin modul în care în pauze, în loc să se ducă la consilierul școlar, vin și îți spun, se deschid. Devin curajoși, au încredere.” 

Anca Maria Băcanu mai spune că modul în care se va desfășura ora de Educație teatrală „va depinde foarte mult de disponibilitatea omului care o să predea, pentru că trebuie să se adapteze la numărul de elevi, la starea lor, pentru că e mai important ce se schimbă după o oră, nu cât îi transmiți într-o oră.” 

Totodată, punctează profesoara, e foarte important „să îmbini măiestria de dascăl, cu cea de artist. Numai așa această nouă disciplină va putea fi eficientă. Sunt optimistă și mi-ar plăcea să cred că nu o să fie doar o luptă pentru a obține niște ore care să completeze norma, pentru că copiii chiar au nevoie de această disciplină.”

Foto: Larisa Cioacă

Când tinerii devin desene animate

Pe Andi Andriucă, coordonatorul trupei A.C.T. l-am întâlnit pe holul Școlii nr. 5 din Alexandria, acolo unde au avut loc o parte dintre atelierele trupelor de teatru înscrise la Ideo Ideis. „Grupul ăsta, în momentul în care treceam printr-o perioadă foarte grea, a venit la mine și mi-a zis, «hai să ne jucăm împreună». Iar de atunci a început o lungă serie de bucurii creative”, povestește Andi.

Până la 29 de ani, câți are, Andi a fost actor, păpușar, regizor, a cântat și la chitară clasică, iar acum spune că e artist. În ultimii trei ani, povestește el, s-a antrenat cu mai mulți actori de la Teatrul Odin din Danemarca, unde a învățat mai multe despre antropologia teatrală. 

„Oamenii lucrează circa 2-3 ani pentru un spectacol”, explică Andi. „Studiază ritualuri străvechi ale lumii, indiferent de continent, și încearcă, în baza acelor ritualuri, să găsească mijloace de expresie teatrale prin care să-și antreneze corpul și mintea, iar ulterior să facă spectacole.”

E un proces mai lung, spune Andi, un proces care s-ar putea „în multe dintre contextele teatrului actual să nu funcționeze”, crede el. „Sau pentru unii actori poate nu. Dar știu că pentru mine este ceea ce am căutat parcă încă de la începutul facultății.”

Cu trupa A.C.T. nu a avut timp de un proces atât de lung, dar zilele petrecute alături de liceeni l-au surprins: „Am creat un mediu de joacă, ei au înțeles rapid ceea ce am făcut și s-au dezlănțuit. Am construit un spectacol de clovnerii, iar în câteva zile, după câteva exerciții, când au înțeles că pot să fie ei în sine desene animate, au devenit mici monstruleți.”

Și Andi crede că joaca este ceea ce Educația teatrală va aduce în clasele elevilor. „Haideți să îndemnăm puțin copiii să se joace din nou, nu să stea câte 13-14 ore să facă pregătiri”, spune el. „După 12 ani de joacă, când un copil într-adevăr vrea să investească o energie în ceea ce el ar vrea să învețe, o să fie floare la ureche. O să fie un alt joc procesul de învățare.”

Profesorii care vor preda noua disciplină trebuie să pună interesul copiilor înainte de orice orgoliu, e de părere Andi. „Dacă îi vor privi cu adevărat în ochi și îi vor asculta, lucrurile se vor așeza de la sine”, mai crede el. „Dacă schimbăm macazul și îi învățăm pe copii să facă ceea ce le trece câteodată prin cap și să se exprime liber, fără să considere că poate consecințele de după vor fi astronomice, o să avem minți mult mai libere. Și poate că în 10-15 ani o să avem din nou liberi cugetători și nu oameni care caută să afle toată informația printr-un buton.”

Teatrul, spune artistul, „m-a scăpat de judecăți și poate că mi-a dat posibilitatea și libertatea să mă exprim” cu toate că foarte multe voci mi-au spus: «Taci! Nu este în regulă! N-ai voie!, Nu poți!». Pe mine teatrul m-a ajutat să scot cu mult capul din cutia în care, din păcate, multe fețe m-au băgat de-a lungul timpului.”

Foto: Larisa Baltă

„În punctul în care suntem noi acum în educație… nu știu cât va funcționa Educația teatrală în școli”

Maria Coman (19 ani) și Mircea Bălăceanu (20 de ani) sunt coordonatori ai trupei Brainstorming a Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc” din București. Deși învățau la licee diferite, au ajuns în trupă după ce prietenii lor i-au convins să se înscrie. 

„Am fost trei ani în trupă și simt că am crescut enorm în anii ăștia”, povestește Mircea. „Am învățat foarte multe lucruri despre mine, despre cum să gestionez anumite situații, cum să organizez anumite situații. A fost un loc foarte special, printre cele mai importante lucruri din viața mea în perioada aia.”

Ambii sunt acum în anul 2 la facultate, Maria la Jurnalism, iar Mircea la Informatică, și continuă să sprijine echipa în alte feluri decât jucând. Au preluat rolul de coordonatori, după ce au rămas fără și au organizat atelierele pentru trupă, au mers cu spectacolele la festivaluri prin țară, s-au ocupat de regie și scenografie.  

„Nu plătește nimeni”, spune Maria. „Adică nu ne luăm niciun ban, ei nu platesc niciun ban. Bugetul este zero. Dacă avem de cumpărat ceva scenografie, începem să ne orientăm să fie minimul de scenografie necesară sau să luăm de undeva sau să împrumutăm ceva de undeva.”

Teatrul, mai spune Maria, i-a învățat să fie ok „cu a fi penibil, cu a fi vulnerabil,”, dar nu crede că Educația teatrală își va găsi ușor locul în școlile din România. „E foarte tare că ar putea face copiii asta”, explică ea, „numai că mi se pare că în punctul în care suntem noi acum în educație, sunt alte lucruri mult mai necesare și nu știu cât va funcționa Educația teatrală în școli.”

Cei doi au terminat liceul acum doi ani și se uită la școală ca la „un sistem învechit, care deja scârțâie”. În plus, Maria crede că Educația teatrală se va alătura disciplinelor de Desen și Muzică, care de multe ori nu sunt tratate cu seriozitate. „Sunt o persoană care a apreciat mereu arta, dar în clasa a 12-a chiar nu aveam chef de nicio oră de desen și de nicio oră de muzică”, povestește ea.

„Probabil ar fi fost ora mea preferată”, mai spune Maria despre Educația teatrală, dar înainte de asta crede că educația din România are alte lucruri de rezolvat: „Noi încă avem probleme cu nivelul de analfabetism funcțional sau dacă copiii ajung la școală, dacă au școală la ei în sat, dacă au bani să meargă la școală. Sunt multe alte probleme.”

Școala9 a fost partener media al Festivalului Ideo Ideis.

Foto principală: Larisa Baltă