Adelina Mărăcine lucrează în presă din 2017. După ce a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității din București, a devenit redactor la „Adevărul” și, ulterior, reporter al ediției „Weekend Adevărul”. S-a alăturat echipei „Libertatea” în vara anului 2021 și poate fi găsită la adelina.maracine@ringier.ro.
Ciprian Manea lucrează în industria IT din Finlanda din 2000, iar de doi ani a decis să-i învețe programare pe copiii din țară. Își dorește ca elevii lui să fie suficient de pregătiți ca, de la 18 ani, să se poată angaja și să-și sprijine financiar familiile. Așa cum a făcut și el când era de vârsta lor. De pe primul lui calculator a creat un program de contabilitate care i-a economisit mult timp și bani tatălui său. Prin Asociația UnPi a oferit deja 30 de computere concepute în scop educațional și face cursuri online cu copiii selectați în program.
Aproape unu din patru copii de clasa a VIII-a nu are competențe minime în domeniul matematicii și al științelor. De exemplu, nu pot calcula diferența de temperatură dintre două orașe, a explicat pentru Școala 9 Dragoș Iliescu, președintele Școlii Doctorale de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea din București. Instituția a publicat recent raportul de analiză a rezultatelor de la testările TIMSS (The Trends in International Mathematics and Science Study) 2019.
Când elevii, profesorii și oamenii din viața școlii se concentrează pe rezolvarea unei cauze comune, școala devine o soluție la problemele comunității.