Pentru a nu știm câta oară spunem și noi, odată cu alții, că importanța pe care o acordăm ca societate educației – și ne referim la dimensiunea macrosistemică –, școlii, reflectă nivelul nostru de educație și capacitatea de a gândi în perspectivă în folosul comunitar. De această dată, ne gândim la situația complicată și încă încâlcită a educației timpurii, adică a anilor de dinainte de grădiniță (cei pe care generația noastră i-a petrecut la bunici, în cele mai fericite cazuri). Creșa. Un domeniu aflat într-o etapă dinamică acum și cu un statut încă insuficient reglementat legislativ, care permite diverse anomalii.
Elevii de clasa a VIII-a care au susținut luni, 5 februarie, simularea Evaluării Naționale la Limba Română, au primit două texte la prima vedere: un fragment din romanul „În umbra ei”, de Simona Antonescu, și unul din articolul profesorului Liviu Papadima „Pisica mea în sala de lectură”, din Dilema Veche. Pe baza lor, elevii au avut de rezolvat câteva cerințe de vocabular, gramatică și de înțelegere a textelor. Profesoara Maria Melente explică în Școala 9, punct cu punct, ce ar fi trebuit să scrie viitorii absolvenți de clasa a VIII-a.
Școala, unde stăm până la 7 ore într-o zi e un spațiu unde se consumă multe emoții, ale profesorilor și elevilor deopotrivă. Ce se poate întâmpla atunci când profesorul se folosește de autoritatea sa contra elevului? Aceasta este povestea mea, a unei eleve care a greșit fiindcă asculta rock și se îmbrăca în negru. Dar e o poveste despre „se poate”, fiindcă în final am reușit să mă eliberez de sforile care se tot strângeau în jurul meu.