Școala, unde stăm până la 7 ore într-o zi e un spațiu unde se consumă multe emoții, ale profesorilor și elevilor deopotrivă. Ce se poate întâmpla atunci când profesorul se folosește de autoritatea sa contra elevului? Aceasta este povestea mea, a unei eleve care a greșit fiindcă asculta rock și se îmbrăca în negru. Dar e o poveste despre „se poate”, fiindcă în final am reușit să mă eliberez de sforile care se tot strângeau în jurul meu.
Timișoreanul Zeno Daniel Șuștac, avocat de profesie și tată implicat în domeniul educației prin grupul de inițiativă pe care l-a fondat, a scris o distopie despre sistemul educațional „nu doar de la noi”, după cum ține să menționeze. Băiatul său de 11 ani care a inspirat și personajul principal, pe Logo, a fost primul său cititor și critic. În universul închipuit în „Alandalia”, programa școlară are materii ciudate, matematica este „întorsomatică”, istoria e „tristorie”, informatica e „înfiormatică”, iar cancelaria este păstorită de profesori precum domnișoara Strâmbă-Nas, domnul Sever Nepriceputeanu, doamna D. Ispravă, domnul Mâhnici Boceală. Am vorbit cu autorul cărții despre mesajele inserate în ficțiunea care poate fi citită deopotrivă de copii, părinți și profesori, dar și de miniștrii educației postdecembriste.
Am citit multe (am vrea să spunem toate, dar poate că nu e așa) comentarii la articolele pe care le-am publicat în „Școala 9”. Unii dintre cititorii noștri ne-au dat dreptate, alții ne-au înjurat, a fost și o categorie care ne-a recomandat să mergem în școli să vedem care este realitatea (deși în fond noi nu am părăsit niciodată școala, deci transmitem de la fața locului). „Dacă doriți o recredibilizare a învățământului de ce scrieți asemenea articole?” ne-a întrebat cineva.