Anca Iosif

Laborator

„Dragă tata, sunt eu, Catinca…” Despre familia globală a copiilor care cresc fără un părinte

„Să crești fără un tată îți poate altera permanent chimia creierului”. Am dat peste citatul ăsta în „Sunday Times”. Matematica relației mele cu tata e nedreaptă: am fost cinci ani cu el și de trei ori mai mulți fără. Cinci ani din care încerc să pun cap la cap piese de puzzle decolorate sau șterse, alteori vii, mereu din povestirile altora, ca să aflu cine a fost tata. Psihologii vorbesc despre importanța doliului a cărui delimitare în timp e diferită pentru fiecare și căutându-l pe el, înțeleg că această explorare e despre a afla mai mult cine sunt eu. Așadar, dragă tată, sunt eu, Catinca…

Cancelarie

Editorial. Dragi profesori, când ne solidarizăm să reclamăm anomaliile din școli: de la meditații cu elevii de la clasă, la birocrație și incompetență?

În vară am fost cu toții martorii unei mișcări de solidarizare extraordinară, când a avut loc greva profesorilor. Am apreciat vocile care ne-au susținut. Am asistat însă și la hărțuirile celor care, după caz, se aflau fie în tabăra greviștilor, fie a celor care au continuat să predea. Zilele acestea  s-a discutat despre cazul Goethe, unde o mămică a acuzat un profesor de bullying după ce nu și-a mai trimis copilul la el la meditații. De ce nu ne solidarizăm și în astfel de cazuri? De ce nu ne solidarizăm să reclamăm abuzurile?

Laborator

Trauma ucrainenilor îi afectează și pe cei care îi ajută. „Pot trăi durerile victimelor ca și cum ar fi ale lor”

Războiul din Ucraina a afectat numeroși adolescenți români, unii dintre ei voluntari în centrele de primire a refugiaților. Le trezesc îngrijorare suferința celor cărora le vin în ajutor și stresul vizibil al adulților din familie. Școala 9 a vorbit cu un psihoterapeut despre impactul traumelor celor care au fugit de război asupra oamenilor care încearcă să le fie alături. Cum se pot proteja aceștia în timp ce continuă să ajute.