
18 ani, elevă la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București. Îi place să observe, să asculte și să spună povești. Documentează și developează film la isopatrusute.

Sălile de așteptare sunt locuri în care auzi multe. Cine ce face, cine ce spune, cât mai e prețul nu știu cărui produs, la ce medici se tratează lumea și cum sunt profii din diferite școli. „Copiilor le place de proful X. Nu-i stresează, le dă note mari, aproape toți au zece. E conștient că materia lui, nefiind de BAC, nu îi interesează pe elevi. Sunt dezamăgiți însă de proful Y: nu prea face mare lucru, iar majoritatea dau bacalaureatul din materia pe care o predă.”
E aici ceva ce nu se leagă, nu?
După ce am vorbit cu elevii despre școală, a venit rândul cadrelor didactice să ne răspundă ce înseamnă să fii profesor azi în România? E un job sau o vocație? Ce poate fi schimbat în bine și ce funcționează deja? Adresăm întrebări cadrelor didactice despre sistemul de educație românesc, de la angajarea în sistem până la lucrul la clasă, metode de predare, relația cu elevii și părinții. Și îl lansăm astăzi, la începutul unui nou an școlar care începe sub regulile unei noi legi a educației și a schimbărilor din sistem.
După un an și jumătate de pandemie, țările lumii caută soluții pentru a face școlile mai sigure împotriva amenințării Covid. Cele mai multe state europene vor să-i aducă pe toți copiii la școală în noul an, cum este Italia care pregătește un program pentru transport în comun adaptat orarului școlii. În Marea Britanie, profesorii vor clase mai bine ventilate. Iar în India, copiii care au devenit orfani în pandemie vor primi o sumă lunară până împlinesc 25 de ani și educație gratuită. Mai puțin norocoase, țări precum Mozambic, care se zbat de ani de zile în sărăcie, nu știu cum aducă mai mulți copii la școlile puține și adesea greu accesibile.