18 ani, elevă la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București. Îi place să observe, să asculte și să spună povești. Documentează și developează film la isopatrusute.
În București sunt peste 222 de mii de elevi, iar 10% dintre aceștia se îngrămădesc în doar 13 școli. Am mers la trei dintre cele mai aglomerate instituții preuniversitare, cu aproape 2000 de elevi și peste, din sectoare diferite, însumat, cât populația unui oraș ca Lehliu Gară din Călărași. Doar că elevii sunt adunați cel puțin patru ore pe zi pe o suprafață de 8000 de ori mai mică. Am întrebat conducerea școlilor și mai mulți părinți cum au făcut față în vremea coronavirusului. Măsurile de igienă se respectă, distanțarea în bănci, mai greu. Dar oricare ar fi fost situația, cei mai mulți părinți spun că și-ar fi adus oricum copiii la orele cu prezență fizică.
Părinții ne-au povestit motivele pentru care își ajută – sau nu – copiii la temele pentru acasă.
O profesoară de religie pentru care educaţia înseamnă căutare, nu credinţă. O absolventă de filosofie pentru care dezbaterea e o oportunitate de a înţelege, nu de a câştiga. Într-o perioadă în care materia religie din învăţământul preuniversitar a adus la aceeaşi masă încrâncenarea elevilor, a părinţilor, a educatorilor, a teologilor, a activiştilor şi a politicienilor, Laura Stifter îşi propune să aducă mai multă înţelegere.
