
18 ani, elevă la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București. Îi place să observe, să asculte și să spună povești. Documentează și developează film la isopatrusute.

„Mi-am descoperit, cumva, singură pasiunea”. Nu a făcut nicio oră de meditații, nu a studiat la școală deloc limba spaniolă și nici nu a fost, până acum, vreodată în Spania. A mers însă de bunăvoie la un cerc de spaniolă organizat în Iași, la Palatul Copiilor. Patru ani mai târziu, Alexandra Maria Popescu, elevă în clasa a XI-a, a câștigat locul întâi la olimpiada națională de limbă spaniolă. Profesorii ei spun că Alexandra este exemplul că generațiile de astăzi sunt judecate prea aspru.
Cărțile ilustrate nu sunt doar pentru copii. Și cele pentru copii au înțelesuri pentru oameni mari, dar sunt și cărți ilustrate doar pentru oameni mari. Artista americană Maira Kalman are câteva în care pune culoare pe nimicurile de zi cu zi, cum ar fi lucrurile pe care le poartă femeile în brațe, funcționalitate și metaforă deopotrivă. A povestit pentru Școala9 despre creativitatea izvorâtă din golirea creierului, despre plimbări și privitul oamenilor de pe stradă ca job cu normă întreagă. Despre toate micile frumuseți ale zilelor care dau sensul vieții.
Poveștile. Poveștile le plac în egală măsură celor mici și celor mari. Vindecă, educă, motivează. Ce e, în fond, altceva, întreaga istorie, întreaga lume, în existența ei diacronică, decât o narațiune? Nimic nu există în afara unei narațiuni, iar poveștile, în formele pe care le-a consacrat teoria literară, fie ca povestiri, basme, parabole sau legende, fie în altele, corelative, sunt narațiuni paideutice, ne învață cum să trăim, cum să alegem binele de rău, pe ce să punem preț și de ce să ne ferim.