
18 ani, elevă la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București. Îi place să observe, să asculte și să spună povești. Documentează și developează film la isopatrusute.

„Ni se spune să privim fiecare lecție ca pe o lecție de limbă”, spune Clara Fiorentini, profesoară la Marino Institute of Education din Dublin. De la sperietura din 2010, când țara sa căzuse în clasamentul PISA, sistemul educațional s-a mobilizat ca niciodată, s-a uitat cu lupa la cum e folosit timpul la ore și a făcut ca programa tuturor disciplinelor să se învârtă în jurul literației și numerației.
Am fost în școala din Călărași unde deja s-au pilotat planuri-cadru diferite în ultimii patru ani. Cum au făcut asta și cu ce rezultate? Întrebări pe care și le pun azi profesorii multor licee, aflați în situația de a alege ce tip de planuri-cadru implementează, căci Ministerul Educației le oferă două variante. O opțiune „conservatoare”, în care „niciunei discipline nu i s-au tăiat orele” și una „curajoasă”, în care școlile au libertate să își facă orarul după capul lor și să pună în el și activități care până acum intrau la „extracurricular”.
Poate este o amintire falsă, nu știu, dar tind totuși să cred că într-unul dintre manualele din clasele primare exista o povestioară despre un băiat care, trecând pe lângă un om din sat, nu i-a dat binețe, iar acesta i s-a adresat căciulii cu proverbul pe care cred că mai toți îl cunoașteți. Privind în urmă cu experiența omului de la catedră, îmi spun că povestirea cu pricina (dacă o fi existând) avea caracter moralizator și viza dezvoltarea unor atitudini, într-o vreme în care nu se vorbea despre modele curriculare, despre competențe, despre dezvoltare personală, într-o vreme în care se implementau programe analitice, iar manualul era unic și sfânt, într-o vreme în care respectul...