
18 ani, elevă la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București. Îi place să observe, să asculte și să spună povești. Documentează și developează film la isopatrusute.

Profesoara de engleză Teodora Trișcă, de la Liceul Tehnologic din Lechința, Bistrița-Năsăud, vrea ca în fiecare anotimp să aducă pe cineva care să facă cu elevii activități care nu sunt în orar: teatru, programare pe calculator, arte marțiale. Persoana interesată va locui timp de o lună în sat, va fi plătită și va face activități atât cu copiii care nu au parte de activități ca cei de la oraș, cât și cu profesorii lor.
În Teleorman, au revenit în țară și au fost înscriși la școală anul trecut 135 de elevi, mai mult decât dublu față de înainte de pandemie. Obișnuiți să facă naveta între două țări, cei mai mulți părinți au fugit către România pentru siguranța pe care le-o dă ideea de a fi „acasă“. Școala 9 a mers la Școala Gimnazială „Alexandru Colfescu” din Alexandria, unde au venit din Spania și Marea Britanie opt copii. Cu un an în urmă au avut doar doi elevi remigranți. Școala are și profesori de sprijin care îi ajută pe copii să se adapteze repede. Întâi îi ajută să vorbească mai bine limba, apoi să înțeleagă sistemul și să se obișnuiască cu ideea că la noi se dau teme.
OP-ED. Sistemul clasic de parenting „băț și morcov” e tentant pentru că pare clar: faci bine, primești - greșești, plătești. Acest tip de educație se bazează pe controlul comportamentului prin pedepse și recompense, ignorând procesul de formare interioară al copilului. Mai sunt bătuți copiii care varsă un pahar cu apă?, m-am întrebat recent. Și dacă da, ce se întâmplă în mintea unui părinte care face asta.