
18 ani, elevă la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București. Îi place să observe, să asculte și să spună povești. Documentează și developează film la isopatrusute.

O directoare dintr-un sat din Călărași lucrează cu un ONG național pentru a face din școală un loc primitor pentru cei mai vulnerabili copii.
În 2013, NAPCAN (Asociația Națională pentru Prevenirea Abuzului și Neglijării Copilului din Australia) a lansat o campanie intitulată: „Children See, Children Do”, în traducere „Copiii văd, copiii fac”. Spotul campaniei durează 90 de secunde și prezintă copii care îi urmează sau îi însoțesc pe adulți, mimându-le comportamentul, preluându-le obiceiurile, mesajele, tonul vocii.
„Nu te-a învățat la școală să saluți?” Întrebarea se aude de undeva din spatele meu și sesizez, în tonul vocii, iritare. „Ce vă învață la școală? Numai prostii...” continuă doamna. Nu întorc capul, dar mustesc. Este frustrant să auzi reproșuri redundante la adresa școlii și să simți această etichetă care îi este atribuită: spațiu în care nu se întâmplă mai nimic, în care învățarea nu se produce, în care tot ce se livrează sunt prostii.