Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu.
În vară am fost cu toții martorii unei mișcări de solidarizare extraordinară, când a avut loc greva profesorilor. Am apreciat vocile care ne-au susținut. Am asistat însă și la hărțuirile celor care, după caz, se aflau fie în tabăra greviștilor, fie a celor care au continuat să predea. Zilele acestea s-a discutat despre cazul Goethe, unde o mămică a acuzat un profesor de bullying după ce nu și-a mai trimis copilul la el la meditații. De ce nu ne solidarizăm și în astfel de cazuri? De ce nu ne solidarizăm să reclamăm abuzurile?
Cristina Bărbosu-Ene (42 de ani), profesor de Limba și literatura română la Școala Gimnazială Sihlea din județul Vrancea, a început să schimbe metodele de predare ca să crească motivația elevilor. A făcut câteva schimbări simple, dar ale căror efecte s-au văzut imediat. Elevii ei au început să fie mai atenți la ore și mai autonomi în învățare.
Cinci familii din Barcelona au convins sute de părinți și copii să meargă pe două roți la școală, oprind circulația pe anumite artere, o zi pe săptămână, scrie NPR. Fiindcă numărul lor a crescut rapid, poliția îi escortează, iar bulevardul pe care zburau zilnic 20.000 de mașini este vinerea rezervat bicicliștilor. O inițiativă asemănătoare de încurajare a mersului pe bicicletă există și la Iași. Însă în continuare, în cele mai poluate orașe din România, elevii sunt duși de părinți în mașina personală la școală. Alte orașe din țară au găsit soluția liniilor speciale de transport public pentru elevi.
