
Decupează, deconstruiește, construiește, reconstruiește, lipește, scanează și vrea să devină meșteră Taebo(bo).

În jur de 2.500 de copii din București și alte mii din țară nu mai pot merge de săptămâna viitoare la activitățile extrașcolare de la cluburile și palatele copiilor. Pentru a înțelege situația acestor instituții dincolo de discuția despre tăierea posturilor, mergem în urmă cu patru ani, când se propunea descentralizarea lor.
Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?
Educația ar trebui să ne ajute să fim oameni mai buni, nu doar să ajungem „angajabili”, crede Mitch Whitehead. Pentru el, filosof la bază și designer de experiențe de învățare, scopul educației nu e succesul măsurat în note și diplome, ci capacitatea de a trăi o viață cu sens, alături de ceilalți.