Decupează, deconstruiește, construiește, reconstruiește, lipește, scanează și vrea să devină meșteră Taebo(bo).
Dacă vrei, poți. Dacă înveți, vei reuși. Cine e serios și muncește, îi va fi mai bine. Am auzit aceste marote de nenumărate ori. Cel mai recent, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, spunea despre copiii ce provin din familii sărace că dacă învață, pot cumula bursa socială cu cea de merit, iar asta să fie o motivație suficientă pentru părinți „să trimită copilul la școală, nu la muncă”. Am ales să vorbim astăzi despre măsurile de combatere a abandonului școlar, adesea prezentate ca un panaceu, dar care nu pot trece nici drept plasture. Și despre disprețul de a da, de la înălțimea privilegiatului, greutate voinței înaintea putinței.
Andrei, 44 de ani, s-a mutat în Franța, în septembrie 2014, cu soția și fiica lor, care abia terminase clasa zero în țară. Bărbatul povestește pentru Școala9 cum e viața pe băncile unei școli private din sudul Franței.
“Aici toți copiii sunt elevi, nu contează culoarea pielii, de unde vine, cine sunt părinții”, spune Andrei, despre politica de egalitate a unei țări care vineri, 16 octombrie, a suferit o tragedie: un profesor a fost decapitat în apropierea liceului de un extremist, fiindcă le arătase elevilor caricaturile cu Profetul Mohamed, realizate de Charlie Hebdo.
Lumea întreagă este sala de clasă a celor trei copii a familiei Hajos. Aceștia au pornit acum patru ani într-o călătorie de învățare. Worldschooling, cum se numește acest tip de educație este ca alternativă la sistemul clasic. De altfel, pe fondul pandemiei, tot mai mulți părinți au început să vadă cu alți ochi fenomenul „unschooling” - „dezșcolarizare” și să-și retragă copiii din școlile tradiționale.
© 2025 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.