În șase puncte, profesorii de Școala 9 Monica Halaszi și Horia Corcheș au clasificat așteptările pe care le are societatea de la școală. De la cum să te comporți în public până la cele mai bune note la examene, majoritatea consideră că școală este responsabilă pentru tot ce eșuează ceilalți să facă. Dar ce ar trebui să fie școala de fapt?
Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?
Profesorii Monica Halaszi și Horia Corcheș vorbesc despre negocierea permanentă a notelor pe care o încearcă părinții mai ales către finalul anului școlar, când se încheie mediile. „Dați-i un șapte amărât să-i iasă media cinci, doar nu dați de la dumneavoastră…”, aud adesea. „Ce putem face? Să rezistăm. Să fim demni. Să evaluăm obiectiv. Să nu ne lăsăm impresionați nici de lacrimi, nici de prieteni, nici de superiori, nici de amenințări”, scriu cei doi în editorialul pentru Școala 9.