
E pretutindeni și cu ochii-n patru. Se simte mai bine afară decât în casă.

Cine sunt cei care ar putea construi o Românie mai bună și mai diversă? Publicăm o serie despre tineri care credem că ar putea avea un impact asupra felului în care vom trăi pe viitor.
Sunt profesor educator la o grădiniță privată și am cea mai frumoasă profesie de pe Planetă. De pe 9 noiembrie suntem din nou acasă. Grădinița online nu mă încântă mai deloc, dar întreținem legăturile cât mai mult posibil. De trei ori pe săptămână, atât dimineața, cât și după-amiaza, ne vedem pe Zoom. Lucrăm în caiete respectând temele săptămânale din planificarea anuală, împărtășim impresii, ne jucăm. Pentru mine este foarte dificil să urmăresc copiii, să repet lucruri, să mă asigur că ei înțeleg tot. Și totuși, dacă în primele zile țipau în microfon și se forma haos, acum ne așteptăm rândul și ne respectăm între noi.
Pentru a nu știm câta oară spunem și noi, odată cu alții, că importanța pe care o acordăm ca societate educației – și ne referim la dimensiunea macrosistemică –, școlii, reflectă nivelul nostru de educație și capacitatea de a gândi în perspectivă în folosul comunitar. De această dată, ne gândim la situația complicată și încă încâlcită a educației timpurii, adică a anilor de dinainte de grădiniță (cei pe care generația noastră i-a petrecut la bunici, în cele mai fericite cazuri). Creșa. Un domeniu aflat într-o etapă dinamică acum și cu un statut încă insuficient reglementat legislativ, care permite diverse anomalii.