
E pretutindeni și cu ochii-n patru. Se simte mai bine afară decât în casă.

Când a înființat în 1993 grădinița Happy Kids care avea să devină Transylvania College, profesoara Simona Baciu era convinsă că școala trebuie să însemne altceva decât „mâinile la spate și ochii la mine”. Așa că a-a întors întâi ea la școală, s-a așezat pe jos în sala de clasă ca să vadă ce vede un copil și a descoperit că centrul clasei nu mai poate fi catedra. „Noi suntem ghizi și parteneri în educație”, crede Simona Baciu. Într-un interviu pentru Școala 9 a explicat de ce starea de bine a profesorilor este cheia în educație.
Asta este întrebarea pe care o lansează Letiția Pârcălăbescu, lector de la Universitatea Heidelberg din Germania, specializată pe machine learning. Am analizat alături de ea rezolvările pe care ni le-au dat trei aplicații care se folosesc de inteligența artificială la probleme de matematică, informatică și limba română. Am aflat folosindu-le că dacă vrei ca boții să-ți rezolve tema, nu ai garantată o notă bună, dar abilitățile cu procesul nu sunt de lepădat. Totuși, e bine de știut că „mâna” AI e greu de detectat, chiar și prin aplicații specifice.
Elevul Mădălin Ghiuler mergea șase kilometri pe jos, prin pădure și pășuni, din satul Mahriu, Vrancea, până la școala din comună. Ajungea rar nu doar din cauza distanței, ci și pentru că nu era deloc motivat. Abia la liceu, un colegiu tehnic din Focșani, a prins drag de învățătură. „Fie ultimul din bancă, fie primul din bancă, fie cel blond, fie cel brunet, toți trebuie priviți la fel și integrați”, spune astăzi tânărul de 26 de ani, profesor de matematică la Liceul cu program sportiv din Focșani. Știe că el a fost excepția, fiindcă regula sunt elevii care umplu statisticile Ministerului Educației la capitolul abandon școlar. Iată povestea sa, cum a relatat-o acesta pentru cititorii Școala 9.