
E pretutindeni și cu ochii-n patru. Se simte mai bine afară decât în casă.

Elevi din toată țara au lucrat vara asta pe Platforma Măgurele la aplicații practice ale științelor studiate la școală.
Când era elevă, Anca Mezei se simțea respinsă de învățătoarea sa. A ajuns educatoare și pentru asta, să îndrepte prin alți copii răul ce i s-a făcut ei. „Ce, și tu dai bacul? Nu cred că vei reuși” i s-a spus în clasa a XII-a. A reușit însă să depășească toate aceste lovituri și în acest an a primit distincția Merito care se acordă profesorilor care fac o schimbare în comunitatea lor. Predă limba romani și dansurile tradiționale rome, susține cursuri pentru părinții din comunitate, strânge donații ca elevii ei să se simtă apreciați și integrați.
„Nu te-a învățat la școală să saluți?” Întrebarea se aude de undeva din spatele meu și sesizez, în tonul vocii, iritare. „Ce vă învață la școală? Numai prostii...” continuă doamna. Nu întorc capul, dar mustesc. Este frustrant să auzi reproșuri redundante la adresa școlii și să simți această etichetă care îi este atribuită: spațiu în care nu se întâmplă mai nimic, în care învățarea nu se produce, în care tot ce se livrează sunt prostii.