
Scrie pentru DoR și decatorevista.ro de trei ani. O fascinează viața de adolescent și frizurile scurte perfecte.

„Aceasta este doar o soluție temporară”, este opinia unui director de școală din Arad, referindu-se la proiectele finanțate generos pentru abandonul școlar. Are elevi din familiile marilor oameni de afaceri din agricultură, dar și elevi de la orfelinat. „Când vin la școală, primul lucru pe care îl fac este să mă uit la mâinile lor”, mai spun profesorul care prin proiecte europene caută să-i țină în bănci pe elevii care îi eroizează pe tinerii care pleacă la muncă în străinătate. Ce funcționează de fapt, din experiența ultimilor ani?
Când se stabilea forma proiectului „România educată”, am trimis către Ministerul Educației - pe căi oficiale - propunerea includerii în lege a principiului parteneriatului „școală-comunitate-familie”. Nu a existat deschidere și interes, nu a fost inclus în lege, așa cum nu a fost inclus nici principiul conform căruia școala răspunde pentru orice se întâmplă în interiorul său. Responsabilitatea din perspectiva statului este mai degrabă pestă sau blasfemie, nu concept asumat sau crez.
De la începutul crizei de sănătate au decedat de COVID aproape 35.000 de români. Nu se știe oficial câți dintre aceștia au fost profesori. Articolul de față este felul celor care i-au cunoscut pe mentorii dispăruți de a-i asigura: „Nu v-am uitat. Nu v-am uitat și fiecare pas pe care-l facem spre întoarcerea la o educație deplină vă include și pe voi”. Să-i prețuim pe ei ne ajută să realizăm mai bine ce importantă este școala.