
Scriitor. Excelolog. Organizator. Părinte. A lucrat la săptămânale, trimestriale și o agenție de știri și a coordonat o revistă pentru bărbați.

Vremurile miuțelor și jocurilor de-a prinselea pe mijlocul străzii au apus. Orașele au devenit tot mai nesigure pentru copii, iar părinții tot mai temători să-i lase singuri. Mai mult, nu doar că și-au pierdut locurile de joacă, treptat rămân și fără dreptul de a-și însoți părinții la restaurant sau în hoteluri. S-a întâmplat recent ca un local din București să impună regula ca cei mici să stea permanent așezați, dar e un trend global. Polarizată, discuția pendulează între „locurile child free încalcă drepturile omului” și „copiilor crescuți cu prea multă libertate le lipsește bunul simț”. Dar dezbaterea e multifațetată și cu rădăcini până în comunism.
Cum arată o școală în care „nevoile speciale” sunt văzute ca potențial, nu ca o condamnare?
În ultimii ani am asistat la o reapariție în România a discursurilor și grupărilor politice anti-democratice, extremiste, cu nostalgii legionare sau național-comuniste (ceaușiste). Mai mult decât atât, reprezentanții acestor curente capătă o susținere tot mai mare în rândul electoratului.