
Scriitor. Excelolog. Organizator. Părinte. A lucrat la săptămânale, trimestriale și o agenție de știri și a coordonat o revistă pentru bărbați.

Sunt Ramona, profesoară de limba franceză într-o comunitate din judeţul Ilfov şi, în fiecare săptămână, duc cu mine aproximativ 300 de copii, 300 de poveşti, 300 de înfrângeri, 300 de victorii. Alături de ei: Dragoş* de la clasa I care se plimbă prin clasă, Gabi de la a II-a care îşi împunge repetat colegul cu pixul în obraz, Raluca de la a III-a care vorbeşte încontinuu, Ianis de la a IV-a care cântă manele în timpul orelor şi înjură. Copii care nu ştiu să-şi gestioneze emoţiile, copii cu care nimeni nu stă de vorbă sincer şi autentic, copii care nu înţeleg la ce foloseşte şcoala. Dar de asta sunt aici.
Unii profesori își fac elevii să se rușineze când greșesc, convinși că așa îi stimulează să învețe. Elevii, în special cei de școală primară, își pierd de fapt motivația în astfel de momente, spune, într-un interviu pentru Școala 9, Dorina Stamate, psihoterapeută care lucrează inclusiv cu adolescenți și copii. A avut la terapie, de exemplu, o fată de clasa a III-a care refuza să-și mai facă temele pentru că învățătoarea îi rupea paginile în clasă.
Un studio din care profesorul își vede elevii pe ecrane imense, ca într-o sală de clasă, a fost lansat, de la începutul pandemiei în Nigeria, o țară unde jumătate dintre elevi nu merg la școală. Slum2School este un ONG care de ani de zile caută soluții virtuale pentru copiii din ghetouri, ca să participe la cursuri. Pandemia le-a forțat creativitatea și au realizat o sală de clasă virtuală hi-tech cum nu au nici cele mai dezvoltate țări. Ruth Ebe, directorul de programe al organizației Slum2School, a povestit pentru Școala 9 care sunt provocările creării unei clase virtuale cu 10 mii de elevi, cam cât toată populația din Sinaia sau Târgu-Frumos.