Îi este mai greu să scrie astea două rânduri despre el decât să deseneze o carte.
Caiete și cărți de la 1880 încoace, globuri pământești, ascuțitori, penare, cerneală, tăblițe, numărători și calculatoare, uniforme, planșe școlare și bănci. Colecția lui Cristian Dumitru urmărește pas cu pas istoria școlii românești și se plimbă în expoziții itinerante prin toată țara.
Îmi amintesc de profesorul meu de română. Impunător, cu un mers regal. Intra în clasă (nu știu cum se făcea că ora de română era de cele mai multe ori după cea de sport), strâmba din nas și spunea: „Trei lucruri sunt urâte în lumea asta: să minți, să furi și să duhnești.” Înțelegeam ce voia să spună (mai ales atunci când folosea ultimul verb) și încercam din răsputeri să îndepărtăm de noi, în mica baie a școlii, cu apă rece, în acele vremuri în care antiperspirantele erau doar ilustrații de Neckermann, mirosul de transpirație. Ne atrăgea atenția acest ultim verb (bine, el nu folosea verbul „a duhni”, ci un altul, mult mai dur ca sonoritate), iar celelalte două treceau cumva în plan secund.
Simona Voinescu este unul dintre cei 95 de directori care la începutul anului școlar și-au dat demisia, majoritatea din cauza salariilor. „Câștigam mai puțin cu o mie de lei decât o învățătoare”, spune fosta directoare, care anul trecut primea titlul „Directorul anului pentru antreprenoriat” din partea Asociației Valori în Educație. În ultimii 11 ani, aceasta a digitalizat toată Școala gimnazială Popricani din Iași, a crescut rata de promovare la Evaluarea Națională la peste 93% și a achiziționat echipamente IT de aproape jumătate de milion de lei. Spune însă că nu mai putea continua cu un salariu „de vânzător în supermarket”: „M-am simțit umilită!”
