
Exploratoare de sisteme. Ale celor de legi, în educație, și ale celor de joc, în sport.

Pedala pe accelerație, muzica la maxim, viteză, hai, acum, repede, repede, repede. Astea ar putea fi indicațiile de pe un platou de filmare și, dacă ar fi așa, nu m-aș speria. Aș înțelege că anumite convenții cum ar fi cea în care realitatea este întreruptă pentru a face loc imaginației trebuie să se întâmple, altfel vor fi probleme și mai mari decât acest make-believe al artei. Numai că aceste cuvinte de mai sus nu sunt fictive, ni se întâmplă la fiecare sfârșit de noiembrie. Nu mai suntem oameni, se pare, ci am devenit doar un „accesoriu” al sărbătorilor de iarnă. Trebuie să intrăm în atmosfera creată atât în mediul online, cât și în magazine și casele noastre când dăm drumul la radio, TV, internet. Nu era însă așa.
În curțile a patru licee din București, unele de top, unele cu rezultate mai modeste, absolvenții de clasa a XII-a s-au strâns azi să își vadă rezultatele la Bacalaureat, să se bucure sau să se consoleze reciproc.
Ce rămâne după o viață de muncă alături de elevi? În unele aspecte, sinceritatea. Profesoara de matematică Dorina Jugureanu recunoaște că a fost formată într-un sistem de educație vechi, cu bune și rele. De pildă, îi pare rău că i-a luat mult să se scuture de lecția „nu vorbi neîntrebat”, pe care a prins-o și ea la școală. Ea a istorisit pentru Școala 9 o istorie care integrează destinul mai multor colege și colegi și a unor generații de elevi care astăzi la rîndu-le au copii și se uită la școală cu nostalgie și realism.