
Când eram mică, spuneam foarte sigură pe mine că vreau să fiu judecătoare. Așa credeam eu că pot să fac dreptate în lumea asta mare. Între timp am descoperit că dreptatea e mai complicată de atât și că, înainte de orice dreptate, cineva trebuie să pună întrebări. Așa am ajuns jurnalistă. Când nu documentez sau scriu, cel mai mult îmi place să plec la drum lung, să stau cu pisica mea, să fac sport și să gătesc.

Camelia Vețeleanu, economistă la bază, a înființat o grădiniță în care copiii sunt expuși la limba franceză de la un an și jumătate. De la 4 ani încep să învețe și engleză. Ideea este ca atunci când împlinesc șase ani, copiii să poată să comunice fluent în cele două limbi. Cu cât încep să învețe o limbă străină mai devreme, cu atât mai bine, arată studiile internaționale. Dar când devine prea târziu pentru un copil să ajungă la un nivel nativ?
A patra ediție a proiectului „Care-i faza cu știința” va avea loc pe 13 iunie, la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” din Moldova Nouă, Caraș-Severin. Elevii se vor întâlni cu Ion Stoica, cercetător în inteligență artificială și cloud computing și profesor la University of California din Berkeley, SUA. Aplicațiile dezvoltate de compania sa DataBricks sunt foarte folosite de companii și i-au adus un loc patru în topul Forbes al celor mai bogați români.
Esta vara lui 2018, sunt acasă ca să particip la lansarea volumului meu de teatru. Alături de mine sunt Cristina Modreanu și Nona Rapotan, cât și actorii Katia Pascariu, Rareș Florin Stoica și Ioana Predescu. După lansare, mă cinstesc cu o piesă de teatru pe un text total necunoscut mie: Gardenia de Elżbieta Chowaniec. Îmi place mult ce văd pe scenă și, pentru că îmi place așa de tare, când ajung înapoi în State și lucrez la programa unui curs nou de scriitură feminină, vreau să folosesc numai texte dramatice contemporane.