
Este studentă în anul II la Comunicare. Caută și se caută, iar în timpul liber scrie și trăiește poezie (și nu numai).

Țara noastră rămâne la coada clasamentului când vine vorba de finanțarea învățământului, ca procent din PIB. Un studiu publicat de Eurostat la sfârșitul lunii februarie, pe baza datelor din 2019, arată că România este pe locul 26 din 27, în fața Irlandei, cu un procent de 3,6% din PIB acordat învățământului. În acest an, educația românească primește și mai puțin, doar 2,5% din PIB, dar totuși o sumă mai mare decât în 2020. Educația va primi însă și 9% din Planul Național de Redresare și Reziliență, bani europeni meniți pentru investiții în infrastructură, digitalizare, reducerea abandonului școlar, în următorii patru ani.
Pedepsele, țipetele și amenințările nu ar trebui să facă parte din educația copiilor: nu doar că nu dau rezultate, ci afectează creierele minorilor, cauzând modificări permanente și probleme pe termen lung, scrie El Pais. Între tiparele de educație care sunt promovate în prezent, „educația pozitivă” prinde tot mai mult teren. Dar chiar și părinții care sunt adepții acestui mod de a-și crește copiii, găsesc uneori greu să-și înfrâneze furia sau frustrarea și uneori țipă la cei mici. În același timp, cea mai mare parte a adulților nu au acces la informații privind creșterea armonioasă a copiilor, așa că apelează adesea la educația prin violență fizică sau verbală.
12 ani de școală și cinci de facultate, 17 ani legați cu aceeași rutină: eu într-o bancă, în fața mea profesorul. Am 56 de ani și de 28 de ani sunt profesoară în învățământul special (dintre care trei ani în Statele Unite, unde am lucrat cu elevi de liceu cu dizabilități de învățare). Ce mi-a rămas din cei 17 ani sunt câteva episoade, nu multe, în care am fost surprinsă, uimită, scoasă din zona de confort. Astăzi, când discutăm încrâncenat despre o nouă lege, eu mă întorc mai mult către profesorii care m-au format. Nu au fost atât de mulți. Putem astăzi să aducem mai mulți astfel de oameni în sistem?