Anul trecut, la prima ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie pentru Juniori, organizată în România, Ministerul Educației a creat o situație contradictorie: s-a lăudat public cu performanțele lotului român, dar a premiat doar jumătate. Problema este semnalată de mama unuia dintre elevi, care consideră că autoritățile l-au discriminat pe copilul ei.
O librărie din Belarus a fost închisă, iar proprietarul acesteia a fost reținut aproape o lună de zile după ce a pus pe rafturi, anul acesta, poemul pentru copii, „Baladă pentru un mic remorcher”, scris de poetul rus Iosif Brodski, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 1987. Un tribunal din Minsk a decis, la sfârșitul lunii octombrie, să interzică poemul, fiind deja trecut pe lista „operelor literare extremiste”.
ALT-ȘCOALA. Atunci când înveți o limbă străină treci prin cele trei componente, scris-citit-vorbit. Așa ar trebui și cu limba română, cred Cristina și Răzvan Ropotan, doi antreprenori care lucrează la dezvoltarea unui program de vorbit în public pentru copii, numit GRAI. Au în plan să ajungă și în școli cu o programă de disciplină opțională. Ideea lor de business a ajuns în finala competiției Innovators for Children organizată de Impact Hub București, în parteneriat cu BRD Groupe Societe Generale.