Studiu. Copiii nu sunt „mai ascultători” după ce sunt loviți

Studiu. Copiii nu sunt „mai ascultători” după ce sunt loviți

Cât de acceptabil este să-i aplici o corecție copilului lovindu-l cu palma? Este o controversă care încă naște dispute aprinse între adulții care încă mai cred că „bătaia e ruptă din Rai”. Oamenii de știință spun că după o palmă pot rămâne traume psihologice. În România, violența împotriva copiilor are rădăcini adânci în societate: într-un studiu de anul trecut aproape jumătate dintre copii spun că sunt bătuți sau loviți în familie, în timp ce doar 28% dintre părinți recunosc asta. 

29.05.2022

de Ionuț Fantaziu

În Anglia, controversa corecției fizice este intens dezbătută în ultima perioadă, după ce secretarul pentru educație, Nadhim Zahawi, a spus că „disciplinarea copiilor ar trebui lăsată la latitudinea părinților”. 

Pălmuirea copiilor este declarată ilegală în 63 de țări, însă printre acestea nu se numără și Anglia. Zahawi a declarat că statul nu trebuie să-i „dădăcească” pe părinți cu privire la modul în care trebuie să-și crească copiii, potrivit The Conversation. 

În contradicție, grupurile de protecția copiilor și psihologii spun că decizia de a interzice corecția fizică a copiilor trebuie să fie în acord cu ce e mai bine pentru cei mici, nu pentru părinții lor. 

Copiii nu înțeleg mai bine „ce au greșit” după ce sunt bătuți

Un studiu realizat de un grup de cercetători de la universități de prestigiu din Marea Britanie, Canada și SUA, publicat în revista științifică The Lancet, a ajuns la concluzia că pedepsele fizice asupra copiilor nu doar că sunt ineficiente, dar îi afectează pe copii și mai târziu, în viața de adult. Mai mult, în cele mai multe cazuri, comportamentul copilului devine și mai deviant. 

O cercetare realizată de University of Texas, arată și că, de cele mai multe ori, copiii nu sunt mai ascultători față de părinți după ce au primit pedepse fizice și nici nu înțeleg de ce acțiunile lor au fost greșite. Acest lucru este din cauza faptului că în multe situații nu primesc vreo explicație cu privire la motivul pentru care „au fost corectați” cu o palmă. 

De asemenea, chiar dacă i se explică, copilul poate fi mult prea prins în propriile emoții pentru a putea înțelege ce a greșit. Iar concluzia sumbră a studiilor este că, pe viitor, un copil poate urma ordinele părinților, însă nu pentru că înțelege că ceea ce ar putea face e greșit, ci din cauza fricii de a nu fi pedepsit fizic. 

Când sunt stresați, părinții tind să folosească forme mai dure de „disciplinare fizică”

Studiul publicat în The Lancet a ajuns la concluzia că pedepsele fizice afectează comportamentul social, dar și sănătate mintală atât în copilărie, cât și în adolescență. Aceștia sunt mai predispuși la avea probleme emoționale, dar și anxietate sau depresie. De asemenea, mai pot dezvolta agresivitate și se implică mai des în activități riscante. 

Un alt argument puternic împotriva folosirii lovirii este faptul că, în timp, părinții pot deveni abuzatori și își pot maltrata copiii, pentru că în unele cazuri crește intensitatea loviturilor pentru a exista același efect.  

Stresul părinților joacă un rol important în folosirea pedepselor fizice. Mai exact, când părinții sunt stresați, ei sunt mai puțin sensibili la nevoile copiilor lor și sunt mai predispuși să folosească disciplina prin corecție fizică. Un părinte care își lovește ocazional copilul poate ajunge să-l lovească mai des sau să folosească forme mai dure de „disciplină fizică” atunci când devin stresați. 

Există numeroase alte tehnici pe care părinții le pot folosi în relaționarea cu copiii. Pot, de exemplu, să-i și ajute pe copii să înțeleagă de ce comportamentul lor este greșit discutând cu ei și ca pedeapsă pot raționa timpul pentru jocul pe console video sau suspendarea temporară a unor privilegii pe care acestea le au.  

1 din 5 părinți români cred că bătaia e necesară 

Un studiu realizat de Asociația „Salvați Copiii” și prezentat anul trecut, arată că în România, ca atitudine generală față de pedeapsa corporală, 21% dintre părinți și-au exprimat acordul față de bătaie ca modalitate de sancționare a comportamentelor indezirabile ale copiilor, cu o creștere cu 1,7% a atitudinii constate în studiul anterior. 

Cercetarea a mai arătat că 28% dintre părinți au spus că s-a întâmplat să-și bată copilul sau copiii în ultimul an, o scădere de 10 puncte procentuale față de nivelul înregistrat după analiza similară publicată în 2013. În același timp, 46% dintre copii spun că au fost loviți în familie. 

Deși formele grave de pedepsire fizică sunt confirmate într-o proporție mai mică față de anii anteriori, lovirea cu palma sau urecherea copilului rămân relevante pentru situația din România, metode folosite de 22% dintre părinți.

Același studiu mai arată și că 56% dintre părinți au declarat că-și pedepsesc copiii dacă greșesc (des 23% și în situații excepționale 34%), iar 44% au afirmat că nu apelează niciodată la pedeapsă. Doar 31% dintre copii au răspuns că nu sunt niciodată pedepsiți acasă. 

Alte pedepse folosite de părinții români sunt: 

  • restricționarea accesului la telefonul mobil;
  • restricționarea ieșirilor la joacă, afară, cu prieteniisau a accesului la calculator/ tabletă/internet și la televizor;
  • mustrări verbale, ceartă;
  • lipsa banilor de buzunar;
  • obligativitatea de a citi sau de a face lecții suplimentare;
  • obligația de efectuare a unor treburi casnice. 

Marea majoritate a copiilor, 87%, spun că se întâmplă să fie certați de părinți, iar în cazul a 14% dintre ei, acest lucru se întâmplă des și foarte des, cearta fiind mai des întâlnită în mediul rural, scăzând odată cu vârsta copiilor. 

Atunci când sunt pedepsiți, copiii trăiesc stări de tristețe, vinovăție și nefericire, Unii spun că se simt lipsiți de apărare atunci când sunt pedepsiți sau chiar că se simt părăsiți. De asemenea, copiii afirmă că suferă în tăcere, plâng sau vorbesc cu cineva și o mică parte spun că, atunci când sunt pedepsiți, își închipuie că se vor răzbuna.

Foto: Dumitru Angelescu

Ionuț Fantaziu

jurnalist

E absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași. În 12 ani de presă a lucrat în redacțiile de la Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul Zilei, Yahoo News și GreatNews. E interesat de educație, tehnologie și probleme societății.

CUVINTE-CHEIE

bataie copii, copii batuti, violenta copii, disciplinare copii

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile