Tabără la munte de obiceiuri sănătoase și tehnologie, fără telefoane pe timpul nopții

E început de august. În fața Școlii Gimnaziale nr. 136 din Ferentari, 13 copii și câțiva părinți așteaptă plecarea autocarului. E autocarul care urmează să îi ducă pe copii în tabăra organizată de UiPath Foundation. Vaslui, Galați, Olt, Cluj și Botoșani au și ele autocare în drum spre un sat din Bucegi care urmează să fie gazda copiilor vreme de o săptămână.

„Venim și noi în portbagaj”

„Ei sunt copiii mei din Ferentari”, îmi spune Valentina Cardaș, coordonatoare locală în București. Le spune „Bună dimineața!” și copiii îi răspund în cor. Sunt și câțiva părinți, dar și copii veniți doar să o salute pe Valentina. An de an, în dimineața plecării, vin doi - trei copii din generații anterioare, povestește Valentina. Salutul lor a devenit un obicei.

„Venim și noi în portbagaj”, spune unul dintre băieți râzând.

Apoi, copiii își iau la revedere de la părinți și se urcă în autocar. Își aleg locurile și fac cu mâna pe geam.

„Nu trebuie să vă strig, că vă știu”

Locurile din autocar se ocupă rapid. Doar Valentina rămâne, pentru moment, în picioare. Știe că va fi nevoie de ea. Le dă sticle de apă și saci menajeri copiilor, „să fie”, în caz că se simt rău.

Pentru copii, Valentina nu e doar un coordonator. Le știe numele, dar și poveștile. Atunci când trebuie să alcătuiască o listă cu toți din autocar, poate să o facă din minte.

„Nu trebuie să vă strig, că vă știu”. Și îi pune pe listă în ordine alfabetică.

„Toți copiii mai mari vor să vină în tabără!”

Au trecut minute bune de la plecarea din Prelungirea Ferentari. Aproape de ieșirea din Capitală, Valentina propune un selfie de grup.

„Toți copiii mai mari vor să vină în tabără!”, spune un copil imediat după selfie. „Și mama vrea în tabără”, îl completează, amuzată, o fetiță.

La acest capitol sunt de acord, așa că încep apoi să fixeze alte câteva reguli cu doamna Valentina, așa cum s-au obișnuit să o strige.

Fără telefoane pe timpul nopții

Coordonatoarea îi anunță că seara le va lua telefoanele, să se asigure că se odihnesc, iar copiii nu au prea multe de obiectat. Le e teamă doar că le va fi greu să se trezească fără alarme, dar Valentina îi asigură că îi trezește pe toți de dimineață.

„Să veniți cu o oală și să bateți așa în ea să ne treziți”, spune un copil. „Mai bine cu muzică”, sugerează un altul.

Regula a venit în urma experiențelor din anii anteriori. Erau momente în care copiii foloseau prea mult telefoanele în timpul nopții și în ziua următoare nu mai erau la fel de implicați în activități, povestesc organizatorii. Tot ei mai spun și că regula fixează un alt obicei sănătos pentru copii, încadrându-se în tematica taberei de anul acesta.

„Anul ăsta ne-am hotărât să fie despre obiceiuri sănătoase, pentru că am văzut așa din discuțiile cu copiii că e greu și cu somnul și cu interacțiunea cu telefoanele și cu alimentația. Și ne-am gândit că e un moment bun în care să aibă un start mai sănătos pentru ei înșiși”, ne-a povestit Andreea Irimia, Programs Manager.

Ca la concert la Coldplay

Îi cer Valentinei să le pună muzică. „O preferință așa pentru prima piesă?”, îi întreabă coordonatoarea. „Babasha!”. Artistul care s-a auzit pe stadion la concert la Coldplay era, acum, în boxele microbuzului.

„Străzile din București” de la Florian Rus și Mira și „Aia e” a lui Smiley s-au auzit și ele din boxe. Copiii știau aproape toate versurile. „Dar Scrisoarea III o știți?”, îi întreabă Valentina râzând. Liniște, preț de câteva secunde. Și-apoi, o fetiță începe să recite din Eminescu.

„Mai avem puțin că știu râul ăsta”

Pe drumul spre Moeciu, copiii ascultă muzică, cântă, vorbesc între ei și cu doamna Valentina. După două ore de mers are loc prima oprire: în Câmpina, la o benzinărie, pentru micul dejun.

Apoi, pornim iar la drum. Mai avem de străbătut aproape 100 de kilometri. O fetiță își sună mama și frații prin video call. După ce vorbesc despre ce mai fac, mama fetiței ține să o salute pe Valentina.

„Când crești o să vii în tabără?”, o întreabă Valentina pe sora de numai trei ani a fetiței. „Mai are până la tabără”, răspunde mama ei, părând, totuși, că pentru ei tabăra este o certitudine.

Din cinci în cinci minute, câte un copil întreabă cât mai avem până ajungem. Alții aleg să nu întrebe, dar recunosc peisajul când se uită pe geam. „Mai avem puțin că știu râul ăsta”, spune o fetiță.

Și avea dreptate. Mai aveam puțin.

Baloane de săpun

„Uite, balonul UiPath!”, strigă entuziasmată o fetiță. Mulți nu-și mai stăvilesc entuziasmul și țipă. Se asigură, apoi, la doamna Valentina că vor fi primiți cu baloane de săpun exact ca în anii trecuți. 

Pe „Cheap Thrills” de la Sia, copiii coboară rând pe rând din autocar și sunt primiți de voluntari așa cum și-au dorit: cu multe baloane de săpun.

Baby, I don't need dollar bills to have fun tonight
(I love cheap thrills)
Baby, I don't need dollar bills to have fun tonight
(I love cheap thrills)
But I don't need no money
As long as I can feel the beat
I don't need no money.

Apoi, își pun amprentele în acuarele pe care le așază într-un copac desenat și își scriu numele. Copacul rămâne ca un recensământ al taberei.

„Suntem pur și simplu imaginea eficienței, the dream team”, spune o voluntară din foișor.

Prima zi din tabără e pentru acomodare, așa că nimeni nu se grăbește. În total, cazarea din Bucegi va fi adăpost pentru 141 de persoane: 85 de copii din București, Vaslui, Galați, Olt, Cluj și Botoșani, 25 de voluntari, 14 oameni din echipa UiPath Foundation, șase facilitatori Rubik School, patru colaboratori educaționali, două cadre medicale și cinci reprezentanți ai partenerilor locali.

Tabăra este parte din programul Salt către Viitor, dedicată copiilor din comunități dezavantajate. În tabăra din acest an, copiii au învățat cum să aibă grijă de ei înșiși și ce este conceptul de AI. Au învățat și despre importanța implicării civice, despre drepturile și obligațiile pe care le au ca parte a comunităților din care fac parte și au personalizat sacoșe de pânză și au decorat căsuțe pentru păsări. Au mers într-o drumeție împreună cu ghizi montani, au aflat despre comportamentul pe munte, au lucrat la diverse proiecte creative și au făcut sport.

Maradona și fuste din blugi

După instalare, e vremea pentru jocuri în curtea cazării. Atmosfera e ca la Survivor. Unii copii aruncă inele în jaloane, alții aruncă săculeți cu nisip în decupaje de lemn, și cei mai clasici aleg Jenga, badminton sau cărți. Din când în când mai vezi câte un copil cu cozorocul șepcii portocalii abia primite întoarse spre spate. Vremea e răcoroasă, așa că majoritatea a dat tricoul pe un hanorac sau pe geci impermeabile.

Peste tot, copiii sunt însoțiți de voluntarul lor: un voluntar pentru un grup de patru copii. Orele trec rapid și vine vremea cinei. La masă, un voluntar le povestește copiilor despre Maradona. Mai încolo, două fetițe vorbesc despre pasiunea uneia dintre ele.

„Știi că am învățat să cos fuste din blugi? Numai că mi-e greu că n-am mașină de cusut și cos de mână”, povestește fetița.

„Tabăra e despre împreună și despre fiecare dintre noi”

După masă are loc deschiderea oficială a taberei. În câteva minute, restaurantul se transformă într-o adevărată sală de conferințe. Scaunele sunt așezate cu un culoar între ele, iar copiii își revendică rapid locurile.

„Tabăra e despre împreună și despre fiecare dintre noi”, spune Luiza Apostu la microfon.

Fixează, apoi, obiectivele acestei tabere dezvoltate din tematica de anul acesta: obiceiuri sănătoase. „Ne dorim ca în cele cinci zile de tabără să puteți să dobândiți mai multe cunoștințe, mai multe comportamente și să faceți mai multe acțiuni. Să introduceți în viața voastră mai multe obiceiuri sănătoase. Și când vorbim de obiceiuri sănătoase, o să descoperiți că, de fapt, există patru tipuri de sănătate pe care o să le adresăm în diferite momente. Hai să vedem. Cine știe ce tip de sănătate putem să avem?”, întreabă în sală.

Și răspunsurile vin rapid de la copii: fizică, mentală, emoțională și relațională. Le spune apoi că toată tabăra se vor întâlni cu ateliere care susțin un tip de sănătate sau altul. „E un fir roșu pe care o să-l tot întâlniți”, adaugă.

În completarea ei vine Cătălina Rață, directoare de programe educaționale pentru UiPath Foundation. Se folosește în discurs de victoria recentă de la Jocurile Olimpice a lui David Popovici și spune că ea crede că ce i-a adus lui David această medalie de aur este faptul că în fiecare zi a luat decizii mici, dar sănătoase pentru sine. „Și despre asta cred că o să vorbim în toată tabăra, într-o formă sau alta, despre toate deciziile mici, bune, sănătoase, pe care putem să le luăm pentru sinele nostru din viitor”, explică directoarea. 
 

După fiecare intervenție la microfon, se aud ropote de aplauze. Organizatorii de aplaudă și se susțin între ei, dar au parte și de susținerea copiilor și a voluntarilor.

Mic dejun și energizer

În tabără se formează rutine. Copiii sunt treziți nu mai târziu de 07:30, își primesc telefoanele înapoi, se îmbracă și coboară la restaurant pentru micul dejun. După masă, până în ora 10:00, se strâng cu toții în cortul alb din curtea cazării pentru energizer - activitate de înviorare și de conectare la grup la început de zi, gândită de cei de la Rubik School.

Pentru copii urmează o zi plină cu ateliere de tot felul: generare muzicală prin AI, de mediu, digital skills sau pentru obiceiuri sănătoase. La Atelierul digital skills au aflat mai multe despre inteligența artificială, de pildă.

Vulnerabilitatea a fost primul criteriu după care au fost selectate județele din care provin copiii, explică echipa de organizare. La nivelul Uniunii Europene, în 2023, aproape 20 de milioane de copii erau expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială. Cele mai ridicate valori au fost raportate în România (39,0%), Spania (34,5%) și Bulgaria (33,9%), potrivit Eurostat.

An de an, echipa UiPath Foundation adresează teme importante pentru copii la care nu au suficientă expunere în decursul anului, cum este tema despre obiceiuri sănătoase. UiPath este o companie globală de software, fondată de Daniel Dines și Marius Tîrcă. Fondată în 2019 sub companie, UiPath Foundation se ocupă de proiecte educaționale.

„Încercăm să-i expunem pe copii și la lucruri noi pe care, în mod normal, poate nu au ocazia să le aprofundeze în comunitățile lor”, explică Cătălina Rață alegerea atelierelor în echipa de organizare.

Cel mai important lucru - expunerea la noi modele de comportament

Andreea Irimia este Programs Manager și povestește că rolul ei în tabără începe încă din luna februarie, atunci când planifică arhitectura taberei și obiectivele ei.

Ea spune că în spatele taberelor e multă logistică și mult gând la experiența copiilor, dar că aceasta din urmă este transformatoare pentru toți participanții. Pentru ea, personal, e „foarte mult despre a da înapoi ceva”.

„Am crescut în tabere și eu. Am o bună parte din formarea mea din taberele astea și sunt oameni pe care îi țin minte, oameni care probabil habar nu au cum au transformat niște lucruri în mine”, povestește Andreea.

„Sentimentul de a fi văzut și acceptat” este, în viziunea ei, cel mai important lucru cu care rămân copiii din tabere. „Aici în tabără e un spațiu foarte călduros de acceptare a tuturor modurilor de a fi. Fie că ești energic și vrei să joci fotbal, fie că vrei să stai să citești. Sunt zone care permit tuturor să se manifeste”, mai adaugă ea.

Spune că ceea ce iubește la tabără sunt mesele alături de copii, energia colectivă și sentimentul de transformare.

Cătălina Rață face și ea parte din organizarea taberei alături de Andreea, Tihi, Cora și Magda. Ea crede că cel mai important lucru cu care rămân copiii din tabără este expunerea la noi modele de comportament din partea adulților. „Și cred că ce este important pentru copii este și faptul că simt că sunt în centrul atenției unor adulți”, adaugă.

Spune că are și o temere legată de ceea ce facem noi, ca țară, pentru procentul de aproape 40% dintre copii care, la nivel național, sunt în sărăcie sau cu risc de sărăcie. „Trebuie să ne gândim cum facem să nu tragem după noi acest decalaj între noi și copii”, atrage ea atenția.

Prin ochii coordonatorilor locali

Ciprian Tehei este coordonator local în Cluj și a venit în tabără cu zece copii. Rolul lui este de a-i ajuta, făcând legătura dintre ei și părinți sau voluntari.

Ciprian este asistent social de peste 25 de ani. Deși a mai avut astfel de experiențe profesionale, spune că tipul acesta de tabără dezvoltă relații transformatoare și „nu e un cuvânt mare”. Crede că tabăra vine cu această relație care se dezvoltă între voluntari și copii, cu depășirea unor provocări legate de timiditate și integrare, cu ateliere, cu abordări care dezvoltă în copii idei și abilități, și că, mai presus de orice, îi provoacă, îi determină să își pună întrebări. Mai mult decât atât, crede coordonatorul, prieteniile legate aici și contactul cu copii din alte regiuni sunt benefice și ele.

Crede că tabăra este un model de bună practică ce ar putea fi replicat, dar că e destul de greu din cauza resurselor financiare investite aici.

Iubește spiritul taberei, implicarea voluntarilor și intensitatea cu care trăiește fiecare zi aici. Când îl întreb de ce o face, spune că, deși sună banal, și-a dorit să facă bine. „Am găsit un loc. Am găsit modalități profesioniste de a face lucrul acesta. Am valorizat foarte mult un sistem în care să fac lucrurile sistematic. Dincolo de inima care trebuie cumva să fie motorul pentru așa ceva”, crede Ciprian. Fără această motivație știe că nu ar fi rezistat mai mult de câțiva ani.

Pentru copiii din Ferentari - București, tabăra este „o plasă de siguranță”. Așa o vede Valentina Cardaș, coordonatoare în Capitală.

Copiii ca popcornul, vin grăunte și pleacă „expandați”

Recunoaște că unele povești sunt copleșitoare și că în 15 ani de experiență a învățat că trebuie să existe o „igienă a muncii”. „De atins mă atinge, dar îmi dau seama că, în fața lor, eu trebuie să arăt, în primul rând, că sunt un pilon de sprijin. Și, pentru ei, asta creează o plasă de siguranță”, spune coordonatoarea.

Și mai copleșită e de felul în care se comportă copiii: „Sunt foarte modești, sunt foarte smart, au o minte sclipitoare și au suflete mari în corpuri mici”.

„Jobul ăsta e salvator pentru mine. Pentru toate greutățile pe care le-am trăit și eu în viața mea, faptul că fac ce fac mă ajută foarte mult”, spune Cardaș. Are grijă de copii, dar și de părinți. Zilnic le dă un heads up și le povestește dacă au mâncat, dacă s-au simțit bine, la ce atelier participă în ziua respectivă, când au pauze sau când pot fi sunați.

„Ce își doresc ei (n.r. părinții) cel mai mult este, în primul rand, să știe că fiii sau fiicele lor sunt într-un mediu acceptat, într-un mediu sigur, în care nu sunt pericole, că mănâncă, sunt îngrijiți bine, că cineva este acolo să le acorde ajutorul, că se simt bine.”

Își amintește de taberele trecute și povestește că anul trecut a avut cinci-șase copii care nu au ieșit niciodată din Ferentari sau chiar de pe strada lor. „Prima experiență pe care au avut-o a fost alături de mine. Pentru mine a fost un cadou. Eram atât de emoționată, mă uitam în ochii lor și vedeam așa o curiozitate… ca și cum ne-am duce noi pe o altă planetă.”

Aseamănă experiența taberei cu o floricică de popcorn: „Copiii vin așa grăunte în tabără și de la căldura noastră și afecțiunea pe care o oferim îi ducem înapoi expandați”.

Pentru ei, telefoanele personale sunt, pentru moment, pe mut. „Telefonul de muncă este cel care are prioritate în momentul de față. Deci timpul nostru aici este pentru copii și doar pentru copii”, spune Valentina Cardaș.

Prin ochi de voluntar

Florina Petre e voluntar în tabără încă din 2019, de la prima ediție. Ca voluntar, ea trebuie să îi ghideze pe copii între ateliere și la celelalte activități. „Cred foarte mult în educație. Cred că e un mod prin care lucrurile se pot schimba, cu adevărat.”

Când era mică, din clasa a V-a până într-a VIII-a, Florina a mers în tabere organizate în contexte similare: „Tot la munte, tot cu foarte multe reguli, cu ateliere. Am realizat ulterior că tabăra de acum e corespondentul taberei mele din copilărie, doar că sunt într-un alt rol”, povestește voluntara. „Ce mi se pare interesant este că atunci când m-am reîntâlnit după foarte mult timp cu echivalentul voluntarului meu din copilărie, i-am zis «Băi, îți mulțumesc foarte mult!»”.

Ulterior, în viața de adult, Florina Petre povestește că s-a dus către zone similare cu cele din tabără: mediul ONG, oameni sau contexte. „M-am trezit că mă duc așa, intuitiv, către niște repere pe care le-am luat atunci”, adaugă voluntara.

Din rolul de voluntară, crede că cea mai mare provocare este să gestioneze dinamicile dintre copii. „Trebuie să le dai spațiu și celor care sunt mai introvertiți”, explică apoi.

În tabără, totuși, simte că se bucură toată lumea. „Mereu zic că e ca o bulă. Mereu zic că vin ca să-mi iau doza de bine în lume în fiecare an. Pentru că e foarte clar că toată lumea e conectată la scop”. Și scopul e binele copiilor.

Prin ochi de copil

Pentru David este deja al treilea an în care participă. Are 13 ani și a venit în tabără din Ferentari. Când îl întreb de ce crede că oamenii își unesc forțele pentru tabără, îmi spune că bănuiește că o fac ca să îi facă pe ei fericiți.

„Simt că este ceva care face parte din viața mea, tabăra. Deja simt. Și doar cu trei tabere pot să simt această treabă”, îmi spune. În tabăra de anul acesta s-a acomodat foarte repede, a jucat fotbal și a învățat lucruri noi.

„De avut nevoie de ceva nu cred că mai este nevoie, pentru că este ceva... oricum este unic... este unic faptul că vin aici. Nu mi-ar mai trebui absolut nimic”, povestește David, adăugând că abia așteaptă taberele de anii viitori.

Din tabără cel mai mult îi place aerul pentru că este „foarte diferit, aparte”. Se scuză repede: „Știu că este ciudat că vă spun tocmai această chestie”. Apoi adaugă: „Nu am unde să găsesc acest aer, nicăieri”. Spune că în fiecare seară de tabără când se pune cu capul pe pernă se gândește la lucrurile pe care le-a învățat aici.

„Părinții mei mereu mă atenționează să fiu cuminte în tabără, pentru că este un lucru pe care nu toată lumea poate să ți-l ofere și chiar sunt foarte bucuroși și mândri de mine că particip”, povestește David.

„Cum doamna Valentina, de exemplu, mă face pe mine fericit, poate și eu pot să fac alți copii la rândul meu fericiți”, adaugă. I-ar plăcea și lui să intre în acest domeniu când mai crește.

Dacă ar fi să le transmită ceva tuturor celor din organizare, ar fi mulțumiri. „Nu m-aș fi putut gândi niciodată că cineva de pe lumea asta te poate ajuta chiar atât de mult. Atâtea chestii poate că nici părinții mei n-au putut să mi le ofere.”

„La final îi vezi așa cum se frâng toți de dor că o să treacă un an până se revăd”

Participanții la tabără spun că în ultima zi de tabără vezi, cu adevărat, legăturile strânse formate aici.

„E uimitor să-i văd cât de mult cresc în anii pe care îi avem în program. Și e foarte fain să vedem cât cresc într-o săptămână. La final îi vezi așa cum se frâng toți de dor că o să treacă un an până se revăd”, mi-a spus Andreea Irimia, Programs Manager.

„E o foarte mare încărcătura emoțională, plânge toată lumea, plângem cu toții”, mi-a spus și Ciprian Tehei, coordonator local din Cluj.

Tabăra s-a încheiat în lacrimi. Pentru 85 de copii a fost o experiență transformatoare care să îi ajute să ducă exemple în comunitățile din care fac parte. Pentru alți 115 copii din program, magia taberei UiPath Foundation se întâmplă chiar acum, în această săptămână. 

Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa redactie@scoala9.ro.