Un nehotărât în alegerea studiilor, a negociat într-un final cu el și cu viața sa în timp ce era la masterat în 2019, unde învăța despre management cultural. Ba voia să urmeze visul american cu programul Work&Travel, ba să se mute din Sibiu, unde locuia pentru studii, acasă, în Brașov, și să facă naveta la cursuri. Ceva a simțit că îl trage acasă și astfel s-a reîntors. Între timp, și-a ocupat timpul și mintea cu curiozitățile despre locurile natale.
„M-am apucat să cercetez eu prin cărțile de la școala gimnazială din sat, să caut ceva monografie, documente, orice despre Dăișoara, despre așezare, despre biserica din sat, despre căminul cultural. Mama este învățătoare și mergeam cu ea. Mă uitam prin dulapurile cu cărți, răsfoiam. Printre alte obiecte de mobilier, erau cărți. Multe cărți. Depozitate în întuneric”, povestește Florin.
În pivniță a găsit cărți pline de praf încă de la prima bibliotecă înființată în Căminul Cultural în 1944. Și el când era mic a simțit lipsa unei biblioteci în sat, așa că și-a luat el în cârcă această misiune.
I-a cerut primarului acordul să facă o bibliotecă
A bătut la ușa primarului din comună cu gândul de a primi acordul să facă bibliotecă. În sat nu exista una, ci doar niște cărți aruncate în niște dulapuri. A primit cheile și acordul. „Dacă tu crezi că poți, fă-o, uite cheile”.
S-a folosit de online. A făcut un afiș, iar trei zile mai târziu a primit primul pachet de cărți. Se întâmpla în luna martie. În august a trebuit să închidă campania fiindcă avea deja prea multe cărți.
Apel pentru donare de cărți
„Au fost luni de zile în care s-a muncit. În care s-au făcut drumuri, în care am făcut kilometri de mers pe jos, de cărat cărți, saci cu cărți de acasă la cămin, cu mașina, cu brațele, cu cărucioare, cu roaba, cu orice vreți voi să vă gândiți, dar le-am cărat. Au fost zile în care stăteam la masă cu ai mei și auzeam mașini care claxonau la poartă și strigau «Floriiiin!». Erau oameni care veneau efectiv până în Dăișoara să aducă personal cărțile și adresa fiind publică pe afiș, ne trezeam cu ei la poartă”, adaugă tânărul.
Florin Bucuțea, alături de unele dintre cărțile donate
„Avem 5.000 de cărți și nu avem unde să le punem. Vrem rafturi.” Cinci zile mai târziu a asamblat împreună cu tatăl său și rafturile, le-a lăcuit și a urmat momentul în care toate volumele trebuiau împărțite pe categorii, pe domenii, și spațiul amenajat.
„Ai mei erau în concediu la mare și am rămas acasă doar eu și Andreea (sora mea), astfel încât voia sau nu, timp de o săptămână noi aveam program: la 9 dimineața intram în bibliotecă și veneam acasă să mâncăm și ne întorceam iar până seara pe la 19.00, timp în care unul vopsea, altul așeza cărți, și tot așa până când s-au întors ai mei spațiul era gata. Curat. Așezat. Cu draperii. Cu dulapuri vopsite și date cu model tradițional. Cărțile așezate. Au fost șocați”, povestește cu entuziasm tânărul.
Oamenii au donat cărți, mobilier, vopsea
Cu sprijinul primit de la oamenii de rând, prin donațiile de cărți, tânărul a continuat demersul și l-a dus și în alte locuri. A dorit ca accesul la lectură să fie mai facil și copiilor din satele uitate de la noi.
Tot ceea ce atunci era în bibliotecă era venit din donații, atât cărțile, rafturile, mobilierul, scaunul, draperiile, calculatoarele și imprimanta.
„Singura sponsorizare a venit de la preot care ne-a cumpărat vopseaua și de la ai mei zecile de drumuri care au costat motorina. Între timp, s-au mai primit sponsorizări, dar nu în bani, ci în obiecte”, povestește Florin.
Aerul condiționat care să încălzească în zilele de iarnă pentru că nu era o altă sursă de căldură acolo, perdele, alte două monitoare noi, covor, masă, birou, toate au fost primite de la oamenii care au crezut că biblioteca merită.
Un frumos moment a fost cel de inaugurare. „Un real succes a fost, 130 de invitați, muzică simfonică, muzica de operă, a fost ceva ce nu mai fusese în Dăișoara până atunci”, spune Florin.
Al doilea sat: au primit o casă fără ferestre și încălzire
Jibert a fost prima localitate care a urmat după Dăișoara, datorită preotului Iulian Vincențiu Ungureanu, cel care și-a dorit proiectul și în comuna sa.
„Primăria ne-a pus la dispoziţie o casă, dar casa nu avea nici geamuri, nici încălzire. Prin hotărârea şi ambiţia asupra acestui proiect a preotului, în ianuarie 2020 am demarat campania de strângere de cărţi pentru viitoarea bibliotecă rurală, iar în aprilie 2021 acest spaţiu a fost inaugurat şi deschis publicului. Autorităţile locale au sprijinit foarte mult această iniţiativă a noastră, iar biblioteca avea acoperiş schimbat, geamuri noi, zugrăvit, sistem de încălzire şi mai mult decât atât, rafturi pentru cele mai mult de 10.000 de volume de cărţi pe care le-am adunat în acest timp.”
Au primit și un videoproiector, calculatoare, sistem audio-tv, imprimante, așa că biblioteca a devenit un mic centru educațional. Astăzi, la Biblioteca Jibert, au loc activităţi cu tinerii din comunitate, schimburi de experienţă, tabere tematice, ateliere şi workshopuri unde elevii, tinerii şi copiii de vârste mai mici vin cu entuziasm spre educaţie, spre lectură, spre cunoaştere.
Bibliotecile care au devenit niște hub-uri culturale
Au urmat bibliotecile rurale trei și patru, în localitățile Dacia și Crihalma, ambele în imediata apropiere de Dăișoara. Profesoarele Maria Oprea și Raluca Roncea au fost receptive și la Dacia, biblioteca se află în școala gimnazială din sat, loc amenajat de autorități. În Crihalma, e în căminul cultural și acolo așteaptă rafturile promise de autorități ca să pună cele 8.000 de volume din donații.
Au demarat un proiect și în localitatea Sinca Nouă. Se scrie și povestea bibliotecii din localitatea Cumpărătura, județul Suceava, la care se lucrează intens acum.
„M-a sunat un domn în vârstă într-o zi și mi-a zis că soția a văzut la televizor proiectul cu strângere de cărți și tare ar vrea să ne doneze cărțile nouă”, povestește tânărul Florin.
La Dăișoara sunt în jur de 5000 de cărți acum, la Jibert 10.000 de volume, la Dacia în jur de 6.000 au rămas și la Crihalma sunt adunate în jur de 8.000 de volume. În Sinca Nouă peste 12.000, iar în Cumpărătura, Suceava, în jur de 4.000.
România are nevoie „de oameni pasionați”
Cum au avut o bibliotecă unde să meargă, s-a trezit și interesul elevilor. Astfel că astăzi, elevii din aceste localități merg spre bibliotecă singuri, fără să fie împinși de la spate de adulți.
Câteva sute de copii din toate cele șase comunități au și vor avea acces la aceste spații non-formale educaționale. „Pot fi numite hub-uri culturale rurale unde au toată libertatea de creație, învățare și perfecționare. Cărți sunt pentru toate categoriile de vârstă”, explică Florin.
Florin Bucuțea a realizat că prin preoți ajungi ușor la comunitate, apoi prin cadre didactice care sunt mereu în contact cu părinții și elevii, dar și prin tinerii din comunitate care sunt activi din punct de vedere social, civic, cărora le pasă și care se implică voluntar. Nu s-a afiliat politic și nici n-a făcut strigare la cei care sunt deja afiliați pentru a nu lăsa loc de interpretări.
S-a găsit câte un partener în fiecare sat care la rândul lui, spune Florin, a adunat altă mână de oameni și au muncit împreună.
De la firul ierbii crede tânărul că ar trebui să se producă schimbarea în sistemul educațional de la noi. „Am văzut oameni care ar face treaba de 10 ori mai multă dacă nu i-ar îngropa sistemul românesc în hârtii. Am văzut învățători și educatori extrem de pasionați, de asta au nevoie copiii. Să vadă în ochii lor flacăra pasiunii, să poată absorbi nu doar informația. Am întâlnit profesori dornici, dar am întâlnit și cadre didactice care vin la muncă, își fac treaba și pleacă cât mai curând.”
