Frigur Botond este în pragul examenului de Bac și are emoții pentru admiterea la facultate: vrea să dea la Conservator. Îi place să cânte la chitară și crede că ar putea face o carieră din asta. S-a decis să-și urmeze visul convins de cei pe care i-a invitat în cadrul proiectului „Drumuri spre succes”, organizat în școala sa din Cluj-Napoca.
Tradițional, persoanele cu dizabilități vizuale se pregătesc în Fiziokinetoterapie, prea puțini au curajul să aleagă alte profesii. „Am avut muzicieni, am avut și un actor, un judoka nevăzător, un avocat, un teolog în scaun cu rotile. Toți care au participat și au vorbit cu noi au dezabilități, fie de vedere, fie locomotorii”, își prezintă Frigur proiectul care i-a adus și locul al doilea la Gala Elevului Reprezentant 2022.
Ca să-și primească trofeul, a venit singur cu trenul de la Cluj la București. O banalitate pentru orice tânăr, doar că Frigur are un rest de vedere de doar 10%. „Asta mă ajută să văd dacă am becul aprins, să văd umbre. Dacă sunteți în față, vă ocolesc, dar nu știu să spun în totalitate dacă direcționată spre mine sau în dreapta mea, văd doar o umbră pe care o ocolesc”, explică băiatul.
„Vede” cu ajutorul auzului
A învățat însă să aibă o viață cât se poate de independentă, poate merge singur la școală sau să se plimbe, a mers cu gașca la mare. Atunci a trecut și printr-un episod care i-a demonstrat că oamenii care văd nu știu mai nimic despre persoanele care nu văd.
„Din păcate, cei care vedeau se tot uitau la noi cum mâncăm, că noi nevăzătorii mai punem un pic degetul să vedem ce mai avem în farfurie, nu ca să ne murdărim sau să facem scârbă altora. Modul în care mâncăm se învață și în școli. M-am simțit discriminat atunci”, își amintește tânărul.
Obișnuit să transforme orice situație dificilă într-o lecție, și acel episod i-a dat lui Frigur ideea următorului proiect: să aducă laolaltă tineri care văd împreună cu cei cu deficiențe de vedere. Așa vor să le explice celor care văd cum pot într-adevăr să ajute o persoană cu dizabilități.
„Eu v-am luat de braț pentru că am crezut că sunt scări. Dacă vom coborî, eu voi simți dacă ați coborât sau dacă ați luat-o la stânga, la dreapta, din modul în care vă mișcați”, explică elevul.
Când e singur, reușește să se deplaseze prin ecolocație, metodă de orientare cu ajutorul ultrasunetelor care sunt reflectate de obstacole. „Dacă fac așa (pocnește din degete), eu aud că în dreapta mea este ceva (era un perete). Dacă o să mergeți în apropierea unui tunel, golul se aude efectiv. Dacă va fi o mașină, nu mai auziți așa. Pentru un nevăzător, ecolocația e importantă”, își începe lecția Frigur.
„Oamenii nu acceptă refuzul”
Nevăzătorii învață bine anumite trasee și uneori cei care vor să îi ajute când îi văd pe stradă îi pot dezorienta.
„Dacă ne-am întâlni pe stradă și ați vrea să mă ajutați să trec strada, iar eu aș spune: «nu, mulțumesc, eu aici vreau să stau aici, să aștept troleul!», cum v-ați simți? Să știți că de multe ori ești poate nu înjurat, dar îți zic vorbe urâte, oamenii nu acceptă refuzul.” De multe ori, nevăzătorii sunt lăsați singuri pe stradă tocmai pentru a-și exersa independența.
Lui Frigur i-ar plăcea ca oamenii să înțeleagă că și nevăzătorii sunt oameni cu vieți normale. El de pildă va da examenul de bacalaureat ca toți ceilalți elevi din țară, singura diferență e că va fi în limbajul Braille. „Consider că societatea ar trebui să fie îndemnată să nu ne ocrotească foarte mult. Ar trebui să fim cu toții deschiși. Nevăzătorii vor să facă mai mult și e foarte clar că nimeni nu va duce posibilitățile în extrem, niciun nevăzător nu și-ar dori să conducă o mașină, de exemplu. Dar poate că un nevăzător și-ar dori să lucreze într-o bucătărie, să curețe un cartof, să spele vase.”
Frigur va continua să vorbească despre tinerii cu dizabilități și accesibilizarea instituțiilor pentru ei. Iar pentru sine, dacă nu va fi admis la Conservator, are și un plan b: „Voi merge pe psihopedagogie specială pentru că îmi place foarte mult să interacționez cu oamenii, cu copiii, să creez o comunitate în care să ne simțim bine și să împărtășim lucruri.”
Sunt 50 de mii de adulți și copii în România cu deficiențe de vedere, adică puțin peste 6% din totalul persoanelor cu dizabilități.
