Cum putem schimba discursul din educația românească, lăsând în urmă „reformita cronică” de care a suferit în ultimele decenii?
„O să fiu și eu ca Micul prinț?”. Așa a reacționat Isabela Stănescu atunci când i s-a propus să-și spună povestea vieții ei iar câțiva studenți să o pună într-o carte ilustrată, în română și romani. „Micul prinț” a fost cartea de care s-a îndrăgostit când era mică și se juca pe străzile din cartierul Gara Veche din Piatra Neamț, o comunitate de romi căldărari. Astăzi este soprană și profă de canto în București și pune cuvântul „romă” mereu alături atunci când se prezintă „fiindcă e nevoie”.
„Să crești fără un tată îți poate altera permanent chimia creierului”. Am dat peste citatul ăsta în „Sunday Times”. Matematica relației mele cu tata e nedreaptă: am fost cinci ani cu el și de trei ori mai mulți fără. Cinci ani din care încerc să pun cap la cap piese de puzzle decolorate sau șterse, alteori vii, mereu din povestirile altora, ca să aflu cine a fost tata. Psihologii vorbesc despre importanța doliului a cărui delimitare în timp e diferită pentru fiecare și căutându-l pe el, înțeleg că această explorare e despre a afla mai mult cine sunt eu. Așadar, dragă tată, sunt eu, Catinca…
© 2025 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
