Accesul la educație în vremea COVID-19 este principala preocupare a țărilor lumii. De exemplu, în Nigeria, unde mai multe familii au telefoane decât televizoare și radio, ministerul s-a ocupat să dezvolte lecții pentru mobil pe care să le acceseze oricând. Preocupați de examenele de anul viitor, elevii din Marea Britanie au promisiunea că evaluatorii vor fi indulgenți. În acest timp, Arabia Saudită se lucrează să introducă examene de final de liceu online. În Spania continuă disputa cu privire la școlile care au în continuare clase separate pentru fete și băieți.
12 limbaje de programare și 10 mii de absolvenți de liceu, o trupă de teatru și musical și peste 30 de meciuri de fotbal elevi-profesori. E o simplificare telegrafică a celor 50 de ani pe care Marcel Homorodean i-a petrecut la catedră, în Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”. Profesor de informatică, în 2012, dintr-o „aberație”, cum îi place să spună, a strâns laolaltă o mână de elevi și a creat trupa de teatru a colegiului, o trupă care îi aduce pe elevi la liceu alături de faima rezultatelor la olimpiade internaționale. Trupa Vianu a lui Homorodean a fost pentru unii absolvenți rampă de lansare către scenele mari, dar a fost pentru toți ceva-ul care i-a pus liceului majusculă.
„Slow education” este un concept derivat din paradigma „slow” (fără grabă), din care mai fac parte și alte mișcări sociale, cum ar fi „slow food”, ”slow travel” , ”slow fashion” sau „slow living”. Aceste mișcări sociale, generate în jurul principiului ”fără grabă”, au avut ca punct de pornire anii ‘80, când un grup de activiști italieni a reacționat la deschiderea unui restaurant de tip fast-food. Inițiatorul mișcării, Carlo Petrini, a atras atenția asupra faptului că mâncarea fast-food venea la pachet și cu aspecte problematice: standardizare, deconectare, abandonarea unor practici tradiționale, cum ar fi mâncatul împreună sau mesele tihnite luate în familie.