Deși încercăm să stingem un conflict, uneori pare că am aruncat cu benzină. De ce? De ce pierdem prieteni sau membri ai familiei după niște certuri despre care nu mai știm de la ce au pornit? Jurnalista americană Amanda Ripley a studiat conflictul ca să-i înțeleagă rădăcinile. S-a uitat la școli, grupuri infracționale, politicieni, membri ai unor diverse biserici, nații în război, a mers în profunzimea ireconciliabilului ca să-i vadă soluțiile.
Premonitoriu aproape, cu o lună înainte de primul scrutin de prezidențiale, spectacolul de teatru „(De)Conectat”, în regia Ozanei Nicolau, vorbea despre dezbinarea dintre noi cauzată de social media, unde circulă conspirații și unde diverși candidați joacă rolul iubitorilor de țară. Realitatea avea să ne lovească mai târziu. Spectacolul arată însă și cum să ne împăcăm, păstrând viu dialogul între noi toți cei cu opinii opuse, oricât de inconfortabil ar fi.
Am fost în școala din Călărași unde deja s-au pilotat planuri-cadru diferite în ultimii patru ani. Cum au făcut asta și cu ce rezultate? Întrebări pe care și le pun azi profesorii multor licee, aflați în situația de a alege ce tip de planuri-cadru implementează, căci Ministerul Educației le oferă două variante. O opțiune „conservatoare”, în care „niciunei discipline nu i s-au tăiat orele” și una „curajoasă”, în care școlile au libertate să își facă orarul după capul lor și să pună în el și activități care până acum intrau la „extracurricular”.