Era o vreme în care scrisorile se redactau pe hârtie velină, se trimiteau prin poștă, în plic timbrat, introdus în cutiile poștale galbene care se găseau de obicei în fața oficiilor poștale. Ajungeau după câteva zile, uneori după câte o săptămână la destinatar. Ce bucurie era atunci când primeai câte o scrisoare de departe, din Hunedoara sau din Iași, pe care era trecut numele tău! Sau din Varșovia, poate, sau din Paris! Cu câtă emoție o deschideai și o citeai!
Cum crește un elev când un ONG îl susține pe termen lung, pornind de la nevoile, motivațiile și lipsurile lui, nu de la ceea cred adulții că trebuie să învețe.
„Hoții de subiecte” e un film simpatic în ciuda unor neajunsuri vizibile și rizibile, dar mai important e că e un semnal bun pentru o industrie de filme pentru adolescenți care pare să se fi împotmolit în groapa cu influenceri.