Despre obsesia noastră pentru ratare vorbesc cei doi Profesori de Școala 9 în această săptămână. Monica Halaszi și Horia Corcheș au analizat discursul mass-media în timpul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, centrat obsesiv pe ce nu au reușit să facă atleții români, nu pe ce înseamnă să fie acolo, printre cei mai buni sportivi ai lumii. Aceeași atitudine au întâlnit-o adesea și la școală, cu directori care urmărind de pe margine, găseau inutile participările la concursuri fără un loc pe podium și erau orbi la efortul participării.
„Mint, fac absențe numeroase, care apoi sunt motivate cu ajutorul părinților”. Așa vede un profesor lipsa de respect. Altul povestește cum a înțeles că în spatele unor probleme de comportament ale elevilor erau niște situații grele acasă. După ce i-am întrebat pe elevi cum văd respectul din partea profesorilor, ne-am îndreptat și către cadrele didactice. Ei l-au definit prin interesul față de materia predată, mulțumiri, implicare, să nu înjure sau să le vorbească cu „dumneavoastră” și să se îmbrace adecvat. La fel de important pentru profi este și respectul din partea părinților sau a directorului.
Sunt învățătoare la Școala Gimnazială „Negoiță Dănăilă” din Bucești, comuna Ivești, Galați. O comunitate cu provocări, cu copii din familii dezavantajate, care au nevoie de sprijin. Sunt deja de trei ani în învățământ, timp în care mi-am dat seama că această profesie este una pe care nu ai cum să nu o iei personal, de când intru în clasă știu că sunt un membru al echipei. Încerc în fiecare zi să-i fac pe copiii mei să aibă încredere în ei și să-i învăț să-și identifice emoțiile. Un test atât pentru mine, cât și pentru ei a fost evaluarea națională de la clasa a doua. Acestea sunt lecțiile pe care le-am învățat împreună.