Ce aduce copiii la școală? Calculatoarele de ultimă generație și tablele interactive, toaletele decente, profesorii bine pregătiți, părinții implicați sau comunitatea? E o combinație dintre toate, niciodată în aceeași proporție, că și comunitățile sunt foarte diferite. După o experiență de 40 de ani în educație în care a vrut să renunțe de câteva ori, Mirela Ștețco, head of advocacy la organizația Teach for Romania, a vorbit la podcastul REZOLVAT despre ce funcționează. A povestit cum i s-a schimbat perspectiva de-a lungul carierei, despre ce crede că a greșit, dar și despre momentele „aha!”, cum ar fi cel în care a înțeles că „a fi profesor nu e despre spectacolul tău!”.
În ultimii doi ani, 340 de școli din România au primit toalete noi sau renovate în interior. În comuna Motoșeni, din Bacău, de exemplu, s-au construit toalete noi la toate cele șase unități de învățământ. Prima toaletă a fost făcută în școala principală cu ajutorul Fundației Terre des Hommes și asta a dat curaj directorului școlii și primarului să găsească fonduri și pentru restul. „Câteodată trebuie să vină cineva din exterior și să-ți spună: da, poți!”, s-a convins activista Alina Mirt. În toată țara, mai sunt 836 de unități de învățământ cu toaleta în curte.
„Să crești fără un tată îți poate altera permanent chimia creierului”. Am dat peste citatul ăsta în „Sunday Times”. Matematica relației mele cu tata e nedreaptă: am fost cinci ani cu el și de trei ori mai mulți fără. Cinci ani din care încerc să pun cap la cap piese de puzzle decolorate sau șterse, alteori vii, mereu din povestirile altora, ca să aflu cine a fost tata. Psihologii vorbesc despre importanța doliului a cărui delimitare în timp e diferită pentru fiecare și căutându-l pe el, înțeleg că această explorare e despre a afla mai mult cine sunt eu. Așadar, dragă tată, sunt eu, Catinca…