În a IX-a și a X-a am avut o dirigă de mate complet paralelă cu predatul. De fiecare dată când ieșea cineva la tablă și nu știa ceva, diriga făcea mișto de persoana respectivă. Cel mai enervant era totuși când i se întâmpla unei fete... nu știu de ce, dar simțea nevoia sa ni se adreseze cu „fetițo” și ne călca pe toate pe nervi. Cu băieții mai făcea glume când nu știau câte ceva, dar cu noi era mereu răutăcioasă.
Mi-aș fi dorit să nu ne facă de râs în fața clasei și, înainte de a tăia asta de pe listă, să ne trateze egal.
Profesoara de fizică, atunci când se enervează pe un băiat, mai ajunge și să îl plesnească pe spate. De altfel, de fiecare dată când are ocazia se ia de colegii grași. Nu mi se pare normal sa vii cu mentalitatea asta la școală, mai ales dacă ești profesor.
Când un coleg enervează un profesor (nu pot numi exact de ce materie pentru că mai toți fac asta), ajunge toată clasa să fie pedepsită. De exemplu, până de curând dădeam teste săptămânale la bio ca sa ne pregătim de Bac și ,pentru că a prins pe cineva că a copiat, nu s-a mai interesat de noi până în ultimele două zile de dinainte de simulare.
Eu, în locul lor, m-aș asigura că doar persoana respectivă e pedepsită (într-un mod constructiv și non-violent) pentru că în felul ăsta se mai și amuză colegul că nu doar el ajunge vinovat. În generală ni se spunea că suntem cu toții pedepsiți pentru că nu îi atragem atenția să se potolească și cred că tot răspunsul ăsta l-aș primi și acum. Clar nu asta ar trebui să-mi fie preocuparea la școală.
Elevă, clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Lucian Blaga", București
.jpg)
La începutul clasei a IX-a, am avut un profesor de geografie. De la prima oră, acesta făcea prezentarea pe rânduri (din ce școală generală vii și ce note ai luat în cadrul Evaluării Naționale?). Nu prea eram atent la ce spunea deoarece am deficit de atenție și mi-e greu să mă concentrez. Așa că, din prima oră din liceu m-a văzut ,,slab de înger" cel mai probabil, sau dezinteresat. Așa că proful fiind o persoană glumeață și glumind cu toată lumea, a decis să glumească cel mai mult cu mine, dar într-un mod acid. După câteva săptămâni, într-o oră era foarte nervos, așa că a început să ne asculte. Nimeni nu învățase nimic. Așa că ne-a dat tuturor note de 2 și 3. După, începuse să facă iar glume despre mine și să mă șicaneze. Am zis să rămân calm, că așa glumea el. Nu s-a oprit. Pe atunci, mai aveam o colegă care se credea cool și voia să domine clasa și de la începutul liceului se comporta urât și lua la mișto colegii, chiar și în fața profesorilor (profesorii doar îi spuneau să facă liniște). Era prima lună a clasei a IX-a și se lua destul de mult de mine. În acel moment, la ora de geografie, a comentat alături de profesorul de geografie care râdea de mine. Nu am mai rezistat și am început să urlu reproșându-i să tacă dracu’ din gură. Toți colegii au râs că m-am impus fetei aceleia deoarece nimeni n-a făcut-o până atunci. Doar profesorul de geografie nu râdea. ,,Nu ți-e rușine să vorbești așa cu o fată?". Am cedat nervos și i-am spus că nu-mi pasă, ridicându-mă din bancă. Atunci profesorul de geografie mi-a spus ,,Nu pot să cred că ai atâta tupeu. Te las repetent!!" și a plecat trântind ușa mai nervos decât era. Totuși, după două săptămâni a zis că vrea să fim prieteni. Mi-aș fi dorit să nu se fi întâmplat asta.
Umorul este bun, dar în limitele lui și probabil, chiar dacă păream ciudat sau dezinteresat în fața lui, putea să se gândească la faptul că aș putea fi o țintă de bullying pentru colegi deoarece la rândul său m-a umilit într-un fel sau altul.
Elev, clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Ion Barbu”, București
Sunt la o clasă de real, iar de cele mai multe ori o zi aici este destul de chinuitoare. Da, mulți profesori au impresia că profilul din liceu dictează viitorul sau că toți care ieșim de aici vom opta către medicină. Această presiune e în mintea noastră constant, pentru că e aiurea să auzi în fiecare zi chestii precum „la facultatea asta tai frunze la câini”. De asemenea, mulți profesori nu concep ideea ca materia pe care o predau să nu fie înțeleasă sau pur și simplu să nu creeze vreo plăcere elevului. Bineînțeles, aici depinde și de capacitățile profesorului, dar și de personalitatea elevilor. Chiar și ei sunt oameni și încercăm să îi înțelegem când spun că e greu să rezonezi cu o clasă de 30 de elevi. Când am vrut să ajungem la o înțelegere ca să amânăm testul din ziua respectivă, profesorul meu de matematică mi-a spus să ies la tablă astfel încât să nu îl mai dăm în acea zi, iar pentru colegii mei ăsta a fost un motiv de amuzament.
Mi-ar fi plăcut dacă pur și simplu profesorul s-ar fi gândit să se pună în locul meu în acel moment.
Elevă, clasa a XI-a, Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă, Suceava
.jpg)
În clasa a XI-a, a fost o ceartă între mine și câteva fete pe tema unei relații pe care am avut-o. Mai pe urmă, o bisericuță a clasei voia să mă pună la colț și să ne certăm. Profesoara de matematică mereu comenta de machiajul fetelor că e urât sau despre cum își fac unghiile și era destul de băgăcioasă în viața altora. Așa că, eu lipsind mai mult de la școală, ajungea să-mi dea mesaje să mă întrebe unde sunt sau ce fac și să vorbească de mine în lipsa mea, iar colegii cu care mă certam îi spuneau despre relația mea și îi stârneau curiozitatea profei. Bârfele despre relația mea s-au extins și au ajuns la urechile dirigintei, unde s-a pornit un scandal imens cu profa de mate și diriginta în clasă. Am acuzat-o de faptul că a intervenit în viața mea personală prea mult și oricum lipseam de la școală din cauza presiunii colegilor. Știu că îi păsa de situația mea școlară, dar nu a știut cum să gestioneze situația, dar până la urmă s-a rezolvat. Apele s-au calmat.
Mi-aș fi dorit să nu se întâmple acest lucru, să fiu încolțită atât de mult și să fiu subiect de discuție în întreaga clasă. Mi-aș fi dorit să nu se discute problema cu profesoara de matematică față de toată clasa, deoarece nu toți au participat la asta, făcându-mă să mă simt și mai încolțită.
Elevă, clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Ion Barbu”, București
Profesoara noastră de chimie este foarte exigentă. Încă de la început, ne întreba ce căutăm la acest profil [științele naturii] dacă nu știm chimie și lăsa foarte multe persoane în situație de corigență. Testele erau și sunt super lungi și grele (trebuie făcute într-o oră), iar dacă lipsești de la un test și i se pare că nu ai o scuză plauzibilă (de cele mai multe ori nici nu întreabă de ce ai lipsit), următoarea oră te scoate la tablă la o problemă grea și-ți dă notă, nota fiind oricum micșorată pentru că ai lipsit. Scoate pe catalog fără notă la aplicații, iar dacă nu știi ceva simplu și te consideră praf, riști să iei nota 2 (iar acesta e un mare chin pentru cineva care chiar se chinuie să îi iasă media 5). Sunt și persoane bune la chimie care par a fi favorizate și datorită sau din cauza lor, așteptările profei de la ei sunt similare și pentru cei care nu suntem buni la chimie.
Mi-aș dori să nu ne mai sperie atât de mult pentru că știu o grămadă de copii care au rămas cu traume și care detestă chimia.
Profesorii sunt făcuți să te învețe, nu doar să te informeze. Ar trebui să înțeleagă că dacă nu știm chimie, poate știm biologie sau matematică sau poate doar am vrut la științe ale naturii și să ne lase mai moale, fără să ne țină în tensiune tot timpul deoarece e stresant și nu doar chimia e pe primul loc, mai sunt și alte materii importante, unele de tocit, altele mai puțin.
Elev, clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Ion Barbu”, București
Mereu am fost băiatul care învăța și chiar a devenit tocilar la un moment dat (într-un sens bun). Diriginta noastră vrea să ne ajute, dar are momente în care ne spune că ne detestă și ne mai jignește indirect sau direct, după starea de spirit. Cel mai mult mă enervează când compară, spunând că doar cinci copii vor ieși ceva în viață. Eu mă număr printre acei copii. Am ajuns să fiu privit urât de către colegi și colege, că învățam și eram preferatul majorității profesorilor și păream ridicat în slăvi. Urăsc să fiu considerat mai presus față de alții doar pentru că învăț și sunt atent la ore.
Aș prefera ca profesorii, în general, nu doar diriginta mea sau alte profesoare sau alți profesori, să ne privească mai întâi egali, indiferent de unde venim și cine suntem sau ce note luăm.
Nu blamez pe cineva aparte în momentul ăsta, sistemul oricum este jalnic și nu ne va evalua niciodată pe bune. Profesorii trebuie să găsească alte modalități să se omogenizeze cu programa și să ne stârnească și interesul, iar asta ar însemna să-și ia din timpul din afara programului de lucru, ceea ce este obositor.
Mi-aș dori să se schimbe ceva, să schimbăm ceva.
Elev, clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Ion Barbu”, București
Ideea e că am profa asta pe care o ador, dar e o relație love-hate de ceva timp. Vine nervoasă la ore, în fiecare dimineață îmi strica starea numai când văd cum intră. În clasa a IX-a m-a luat la ture nasol, mi-a spus că nu valorez nimic, sunt zero, n-o să fac niciodată nimic, asta doar pentru că nu mă înscrisesem la un concurs de poezie, ea crezând că așa mă îmbărbătează. Nu sunt genul cu care funcționează violența verbală sau de orice fel, cum bănuiesc că pentru nimeni nu e bună. N-am putut să-i răspund cu nimic, am început să plâng și m-a trimis pe hol.
Am învățat să nu-i mai ascult prostiile și să nu-i mai bag în seama figurile, dar love-hate-ul e încă acolo și tinde spre hate și chiar îmi pare rău pentru asta, dar căcaturi de genul ca intratul cu silă la clasă și trântitul de 2-uri și altele nu se fac. De fapt, se fac, dar nu ar trebui să se facă.
Și uite că acum trebuie să învăț pentru o labă de concurs la care m-am trezit înscrisă tot de ea, din obligație. Și n-am putut să refuz. Pentru că e cine e. Două pagini de sacru și profan talpă.
Elevă, clasa a XI-a, Colegiul Național „Barbu Știrbei", Călărași
.jpg)
Era una din acele zile în care aveam aceeași materie două ore la rând, iar în prima dintre acestea am dat un test la care nu prea m-am descurcat. Eram extrem de tristă din acest motiv, mai ales pentru că învățasem foarte mult pentru lucrarea respectivă, iar în cea de-a doua oră îmi era extrem de greu să mă concentrez, nu îmi doream să fiu acolo și nu mai suportam nici atmosfera. Mi-am luat caietul de desen și am început să schițez câteva linii pe sub bancă, asigurându-mă totuși că tot ce este pe tablă apare și la mine în caiet. Profesoara m-a văzut, s-a apropiat de mine cu zâmbetul pe buze, mi-a smuls caietul din mână si a început să strige la mine. Nu mai existase până la acel moment niciun fel de dialog între noi, nu că acesta ar fi fost unul, dar a fost momentul în care mi-a acordat cea mai multă atenție din toți anii de liceu, în restul timpului neexistând pentru ea. Timp de câteva minute, care mie mi-au părut interminabile, a stat doar sa țipe întregii clase lucruri precum „Uitați-vă și voi la ea! Măi, fetițo, dacă ai fi avut note prea mari înțelegeam, dar în situația ta ar trebui să îți chem părinții la școala și să nu te mai las la oră fără ei! Sau, mai bine, ar trebui să te scot la tablă să îți trântesc un doi! Atâta impertinență și nesimțire eu nu am mai pomenit!” și în același ritm a continuat să se lege de părul meu, de îmbrăcăminte etc.
Aș fi preferat sa intru în pământ decât să o ascult spunându-mi toate acele lucruri. Știam că trebuie să mă detașez și să nu pun la suflet, însă în momentele alea eram oricum destul de tristă, iar asta deja era prea mult. Încă mă gândesc că poate n-ar fi trebuit sa mâzgălesc acele linii, dar în același timp mă gândesc că în schimbul acelor reproșuri aș fi preferat sa mă întrebe cu calm ce se întâmplă, de ce nu sunt atentă, poate chiar să mă întrebe daca mă poate ajuta cu ceva, orice altceva decât ceea ce a făcut.
Deși acest moment mi-a rămas profund întipărit în minte, nu scriu asta ca o răzbunare pentru ce mi-a făcut, ci doar ca să atrag atenția la faptul că, deși sistemul așa ne vrea, noi nu suntem roboți, avem zile bune și zile mai puțin bune, iar niște reproșuri mai mult sau mai puțin justificate nu ne vor face bine, nu ne vor ambiționa, ci doar ne vor lăsa amintiri neplăcute.
Elevă, clasa a XII-a, Colegiu Național din București
