„Eram atât de fericit că vedeam că merg niște fructe și câștig bani eu singur”

Ervin se pregătește pentru Bacalaureatul din vară. Este elev la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”, îi plac sportul și jocurile video. Din primele săptămâni de liceu a început să bage la jocuri de noroc.

Clasa a IX-a și a X-a le-a făcut la „Sadoveanu” și își amintește că lângă liceu erau „foarte multe săli de jocuri de noroc, în principiu frecventate de minori”. Și-a văzut colegii din clasele mai mari jucând și, explică el, a simțit nevoia să „se conformeze”. A durat „cam două-trei săptămâni de acomodat cu liceul și cu oamenii”, apoi a început să joace pe tot parcursul liceului și „până în prezent”. 

Faptul că m-a lăsat și pe mine (să joc, n.r.) și că am văzut cum e să câștig, mi-a oferit o senzație pe care nu o mai simțisem până atunci și asta m-a făcut să continui să joc.

Prima dată când a intrat într-o sală de jocuri de noroc a câștigat la păcănele și își amintește că a trăit „un sentiment de nedescris”. „Eram atât de fericit că vedeam că merg niște fructe, că primesc bani. Câștig bani eu singur fără să trebuiască să le cer alor mei. Mi s-a părut foarte șmecher.”

Blackjack, poker și pariuri sportive pe 20-30 de lei, la început, câștiguri de 200-300 de lei, în zilele cele mai bune.

A început să joace din ce în ce mai mulți bani, iar cei pe care îi câștiga, ajungea să îi ruleze iar. „Nu era deloc securitate, nu era deloc poliție, oamenii ăia nu erau instruiți să verifice buletinul. Te vedeau cu puțină barbă, nu-ți mai cereau buletinul.”

În timp, a ajuns să intre cu 500 de lei în cazino, să facă din ei câteva mii de lei bune, pentru ca, în final, să iasă fără niciun leu din sala de joc.

3.000 de lei e cea mai mare sumă cu care a ieșit dintr-un cazino, dar estimează că adicția de jocuri de noroc din liceu l-a costat cam 8-9.000 de euro, în total. La care se adaugă și prețul sănătății sale emoționale. 

O parte din bani au venit de la părinții lui care i-au dat cam 1.000 de lei pe lună, bani de buzunar. A fost și angajat pe timpul verii și de-a lungul anului a avut joburi ocazionale, la „cărat” de lucruri, de pildă. 

A jucat banii de Beach, Please!

Vara trecută, înainte să meargă la Beach, Please!, festivalul de trap și hip-hop pentru tineri organizat la Costinești, avea banii pregătiți pentru cazare și cheltuială în zilele de festival. 

I-a pierdut într-o noapte. „Cam 15 milioane (lei vechi, n.r.), să zic, nu știu, 17-18 milioane i-am pierdut”, povestește Ervin. 

Nu s-a oprit aici. Apoi s-a împrumutat. De la sora lui, apoi de la iubita lui, apoi de la „mai multă lume”. 

„Bă, îi plătesc, aia e, o să am, adică mă descurc, văd după cum îi dau înapoi”, și-a spus atunci. A pierdut, însă, și banii împrumutați. „Când am văzut și asta, mi-a făcut capul așa (face un gest cu mâna la tâmplă, n.r.), adică nu înțelegeam ce se întâmplă.”

În seara aia, spune el, nu a fost „cel mai nașpa” că a pierdut banii, ci că, din banii împrumutați, ajunsese să facă cam 6-7.000 de lei. Erau suficienți cât să-și plătească datoria și să rămână cu bani de festival, dar a refuzat să-i scoată. A ales să joace mai departe. 

Pierderea aia a rămas cu el multă vreme și acum, la mai bine de jumătate de an de când s-a întâmplat, Ervin spune că „să joci cu sume foarte mari îți distruge creierul”. 

Cu buletin falsificat-photoshopat

Când era minor, accesul în sălile de jocuri nu era, spune Ervin, „o problemă”. O parte dintre angajații sălilor de jocuri de noroc nu îi cereau buletinul la intrare. Ceilalți, spune elevul, acceptau explicații superficiale: „hai că m-ai mai văzut pe aici” sau „mi-am uitat buletinul”, și îl lăsau să intre fără alte verificări. 

Și uneori „mai mergea și cu buletin falsificat. Adică falsificat-photoshopat”. Buletinul lui era modificat neprofesionist, „era la mintea cocoșului” că nu era data reală de naștere în poză, dar chiar și așa trecea aparent neobservat. 

Sau cu buletinul părinților

Să-și facă cont online la jocuri de noroc înainte să împlinească 18 ani a fost simplu. „Pe buletinul părinților mei.” I s-a cerut doar fotografierea documentului, fără o verificare reală a identității, spune el, motiv pentru care consideră că ar trebui introduse metode de autentificare mai stricte. 

Vede tentația jocurilor de noroc online ca fiind „mult mai mare”: „sunt foarte multe reclame care îți apar, ești doar la un click și nu mai trebuie să te îmbraci, nu mai trebuie să te deplasezi, nu mai trebuie să faci nimic”. 

După ce a împlinit 18 ani, și-a făcut conturi online pe numele lui, dar la momentul discuției noastre era în proces de autoexcludere. Procesul i se părea, însă, complicat, pentru că fiecare platformă are „pași diferiți, greu de urmărit”.

AI ȘI TU O EXPERIENȚĂ CU SĂLILE DE JOCURI PE CARE VREI SĂ O ÎMPĂRTĂȘEȘTI? EȘTI PĂRINTE SAU PROFESOR ȘI AI UN MESAJ? SCRIE-NE AICI ȘI NOI ÎȚI VOM PUBLICA GÂNDURILE PE PLATFORMELE NOASTRE.

Vrea să fie „un om de succes”

În viața de zi cu zi spune că e „un om care și-ar lua și de la gură să-i dea altui om”. Doar că, atunci când se juca, devenea „foarte lacom”.

„Prietenii mei îmi spuneau câteodată, într-adevăr: «Bă, oprește-te, mai oprește-te, că nu e ok, nu e ok, nu e ok». Doar că… cum să-i ascult, că uneori ei mă întărâtau. Adică mai intram să mă joc, că ei ziceau: «Hai, bagă și tu 50 de lei».”

Își dorește să fie „un om de succes”, să dea la facultate și, mai târziu, să își facă o familie, nu „să se ocupe cu astfel de lucruri”. 

Spune că momentul de ruptură între el și jocurile de noroc a venit când a început să vadă, concret, „cât rău le face celor apropiați”. „Când îmi vedeam mama că plânge, când îmi vedeam iubita că plânge, când vedeam toți oamenii care țin la mine că plâng și că suferă din acțiunile mele și simt consecințele acțiunilor mele, m-a trezit așa la realitate.”

A făcut un TikTok despre experiența lui

În septembrie 2025, Ervin, 18 ani, era autoexclus din locațiile fizice. Era în proces să se excludă și din online. Pusese totul într-un videoclip pe TikTok, ca să-i inspire și pe alții. 

Reporter Școala9:  Cum te simți?

Ervin: Sincer, mă simt mult mai bine, mai liber. Știu că am bani la mine. Pentru că mai erau momente în care scoteam bani, doar că mereu îi pierdeam. Și acum cumva am scăpat de un stres, pentru că înainte eram stresat pentru a scoate bani. Nu puteam să dorm noaptea, ajungeam să am vise despre așa ceva.

Era o nebunie curată, efectiv o nebunie ca în filme. M-a ajutat foarte mult faptul că m-am exprimat public, faptul că mi-a dat toată lumea mesaj și toată lumea a fost de acord cu mine și m-a susținut și a rezonat cu mine.

Ș9: Dar ce te-a făcut să expui asta online? Cum ți-a venit ideea?

Ervin: Mă uitam pe TikTok și mai vedeam oameni din America care mai pățesc astfel de lucruri și mi-am dat seama că simt și eu nevoia să spun povestea mea. 

Ș9: Ce reacții au venit, Ervin? Ce ți-au spus oamenii?

Ervin: Singurii oameni care m-au judecat au fost exact prietenii ăia care mă susțineau să fac asta. În rest, absolut toți prietenii mei, părinții mei, sora mea, toată lumea care a văzut m-a susținut. Toată lumea mi-a zis: „Bă, e mișto ce faci, bravo, sper să scapi de ele.” N-a fost nimeni care să mai ia la mișto.

Ș9: Și prietenii care te-au judecat, ce ți-au zis, mai exact?

Ervin: „Ce faci, mă, ești fraier, ce ai, ce crezi, că te ajută asta? Băi, ești retardat.” Tot felul de cuvinte urâte, dar nu neapărat spuse cu răutate, mai mult în glumă, la mișto.

Am revenit la Ervin la jumătatea lunii martie, la șase luni de la prima noastră discuție când era în plin proces de autoexcludere. „A involuat treaba, am refăcut-o”, ne-a spus, în încercarea de a explica de ce a ales să șteargă TikTok-ul cu povestea adicției lui. A refuzat să povestească mai mult.

1 din 4

Ervin e doar unul din miile de liceeni care joacă. Unu din patru liceeni spune că s-a jucat cel puțin o dată la jocuri de noroc. Asta arată cercetările independente. 

În România, însă, despre fenomenul jocurilor de noroc în rândul adolescenților există puține studii. Și cele mai multe informații vin „din surse asociate industriei, care minimizează riscurile și prezintă jocurile de noroc drept simple forme de divertisment”. Lipsa datelor clare despre fenomen a fost și una dintre motivațiile „Betting on a better future”, o cercetare recentă care s-a uitat la modul în care adolescenții percep, întâlnesc și practică jocurile de noroc, realizată de Centrul de Studii în Idei Politice (CeSIP), o organizație non-guvernamentală fondată de studenți și cadre universitare din cadrul SNSPA. 

Raportul arată că fenomenul este prezent în viața multor adolescenți din jurul nostru. Aproape unul din patru liceeni spune că s-a jucat cel puțin o dată la jocuri de noroc. Debutul are loc, de multe ori, foarte devreme: aproape un sfert dintre respondenți (23,85%) spun că au început să joace înainte de 14 ani, iar vârful de inițiere apare la 16 ani (25,12%), potrivit datelor incluse în raport. 

Accesul la „drog” încurajează consumul

Psihiatrul și psihoterapeutul Eugen Hriscu spune că în ultimii 2-3 ani a remarcat o explozie a numărului de cereri de tratament. Ajung la el persoane dependente de pariuri care au început când erau adolescenți, la 14-15 ani. „Se simte, într-adevăr, așa cum se simțea la începutul anilor 2000 valul de heroină, cum s-a simțit la un moment dat valul de etnobotanice, cum s-a simțit valul de Xanax în populația de adolescenți. Și acum de vreo câțiva ani este un val foarte puternic de jocuri de noroc.”

Cei mai vulnerabili sunt și mai vulnerabili în fața acestui „drog”, spune psihiatrul. „Copiii din familii cu situații financiare dificile sunt mult mai expuși și mult mai la risc să consume absolut orice, de la droguri legale la droguri ilegale. Au un nivel de stres și de depresie mai mare, cunosc mai mulți oameni care joacă sau care consumă, deci pentru ei riscul crește.”

Apoi, în România, mesajele sunt în general contradictorii, mai spune Hriscu, cu criminalizare puternică pe droguri ilegale și aproape o lipsă de reglementare la cele legale, cum sunt alcoolul, tutunul și jocurile de noroc, cu conferințe despre prevenție sponsorizate de industria de pariuri. „Să ne aducem aminte că fostul prim-ministru Ciolacu a mers personal în vizită la fabrica a Philip Morris și a lăudat acolo ce treabă bună fac. Și un fost prim-ministru este acum în boardul Alexandrion, cel mai mare producător de băuturi spirtoase din România, cel care practic vinde tot alcoolul ieftin la tineri”, mai spune Hriscu. 

Federația Organizatorilor de Jocuri de Noroc - FEDBET, organizația care reprezintă 90% din piața de profil, a menționat într-un răspuns pentru Școala9 implicarea sa în prevenția și tratamentul persoanelor dependente, prin Asociația Joc Responsabil. Aceasta este susținută financiar de industrie, și oferă programe pentru asistența programelor care se confruntă cu dependența, inclusiv un serviciu de consiliere gratuită cu un psiholog. Critica adusă de-a lungul timpului acestui serviciu a fost tocmai conflictul de interese și faptul că industria nu are cu adevărat interesul de a reduce numărul de jucători. Altă critică adusă statului este că în timp ce industria se ocupă de prevenție, în conturile ONJN stăteau neatinși milioane de euro care ar fi trebuit să îi sprijine pe cei 100.000 de dependenți din țară, scrie Europa Liberă. 

Câștigul le dă adolescenților „sentimentul de competență”

Așa cum spunea și Ervin, când câștigi, ți se pare că ai un mare merit în asta, simți o gratificare: „Adolescentul are această dificultate neurologică de a evalua corect riscurile și pericolele. Are o tendință mult mai puternică să echivaleze faptul că joacă și câștigă cu meritul lui personal, că se pricepe, că are o metodă, că el știe sport sau fotbal și așa mai departe. Acest lucru crește riscul de a continua consumul. Asta pentru că le dă sentimentul de competență când, de fapt, vorbim de un joc de noroc în care competența nu există.”  

Tinerii, în majoritate, nu pariază sume mari, dar asta nu îi ține neapărat în afara pericolelor. Cei mai mulți joacă între 10 și 50 de lei, „banii de buzunar”, arată studiile. Doar 5% dintre ei pun mai mult de 100 de lei. 

De fapt, în studiile făcute în ultimii ani pe adolescenți, o întrebare care li se pune este dacă „au simțit vreodată nevoia să pariezi mai mulți bani?” Ca la orice altă substanță, și la păcănele, „dacă joci suficient de des, nu mai simți același efect jucând 10 lei și simți nevoia să crești doza, să crești suma pariată ca să ai aceeași senzație și aproape 10% spun că au simțit nevoia aceasta.”

Aici apare consumul problematic, spune specialistul. 

Cei care joacă 10 lei, cât ar da pe o cafea, pot avea impresia că nu e mare lucru că fac asta. Apoi, când e suma mică, și părinții minimizează gravitatea actului, spune Hriscu. „Părinții tind să vadă aceste probleme ca o chestie temporară, ca o chestiune de vârstă și tind să acopere aceste datorii. Acest comportament al părinților de a acoperi datoriile amplifică comportamentul adictiv, pentru că se creează o așteptare ca la următoarea pierdere să mai vină părintele.”

Nu am primit un răspuns de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), instituția care supraveghează piața, legat de câți tineri au vrut să se autoexcludă la 18 ani. Ne-ar fi permis să avem o imagine, chiar dacă nu completă, a adolescenților care joacă înainte de vârsta legală. Dacă ajungi să te autoexcluzi la 18 ani, e foarte probabil să fi început jocul înainte. „Din păcate, soluția informatică provizorie nu permite aplicarea unor mecanisme de filtrare, astfel încât să fie identificate persoanele cu vârsta de 18 ani”, ne-a răspuns Oficiul. 

Hriscu spune că există un vârf, atunci când dependența atinge o cotă maximă, cam între 30-50 de ani „cu oameni care deja au pierdut foarte mult - nu doar financiar, ci divorțuri, joburi, oportunități de dezvoltare personală pe care jocul le bloca, plus un viitor compromis. Sunt oameni care au sute și poate chiar mii de lei datorie de plătit lunar în contul unor datorii mai mari făcute pentru jocuri de noroc și pe care trebuie să le plătească ani de zile de acum încolo.”

„Sunt bombe sociale, o tragedie socială și de sănătate publică”

Soluțiile pe care le vede acesta trebuie să înceapă cu limitarea numărului sălilor de jocuri, mai ales în comunități vulnerabile. „Nu am absolut nicio problemă să existe un super casino lângă Otopeni, unde turiștii care vin să se ducă acolo și să joace banii pe care îi aduc în țară. Dar nu este niciun motiv să avem săli de jocuri lângă școli, la parterul blocurilor și în sate cu 2.000 de locuitori. Sunt efectiv bombe sociale, oamenii sărăcesc, oamenii sunt deraiați din parcursul lor de viață și este o tragedie socială și de sănătate publică.”

„Scăderea accesibilității este unul dintre cele mai puternice instrumente pe care le avem la dispoziție pentru limitarea efectelor negative asociate consumului de droguri legale. Celălalt este creșterea taxării. Argumentul industriei că dacă crește taxarea sau scade accesibilitatea, crește crește piața neagră de jocuri, nu se susține. Pentru că noi nu aveam o piață neagră de jocuri de noroc înainte. Sigur, existau jocurile de barbut și de zaruri, dar era extrem de redusă această pondere în populație. Nici nu se compară cu ce avem în momentul de față.”

În răspunsul pentru Școala9, FEDBET vine într-adevăr cu acest argument, anume că în alte țări unde au fost impuse astfel de restricții, jucătorii au fost redirecționați către piața neagră unde „nu există niciun mecanism de control al vârstei sau de protecție a consumatorului”.

În același timp, medicii care tratează dependenții spun că inclusiv aceștia își doresc ca aceste locuri să nu existe, fiind o permanentă provocare pentru ei să se întâlnească la orice pas cu „drogul”. 

„În momentul în care încerci să ieși, toată această accesibilitate funcționează ca trigger. Și pe lângă faptul că are acest accesibilitate, primesc pe telefoane mesaje în care li se oferă bani gratis să joace. Recent am avut un pacient care povestea că de ziua lui a avut un mail în care i se oferea nu știu ce sumă pentru a juca gratuit de ziua lui, el fiind abstinent și autosuspendat. A intrat pe acel site și a putut să joace.” 

Tratamentul pentru tineri este aproape inexistent în sistemul de stat, spune psihiatrul. 

„Ce am avea nevoie ar fi limitarea accesului și intervenții de tip prevenire și conștientizare în școli, niște programe complexe prin care adolescenții își dezvoltă capacitatea de a gândi critic, de a deconstrui mesajele industriei, de a putea să înțeleagă un pic cum funcționează creierul la vârsta lor, să înțeleagă un pic că contactul cu orice substanță la vârsta asta foarte fragedă are un impact major și practic, riscul de a deveni independent este mult mai mare dacă începi să consumi jocuri de noroc, de exemplu, dar și orice alt drog, la 14-15 ani decât la 20 de ani.”