Categorie

Laborator

Loc pentru experimente, soluții și idei noi. 

Alte articole

Cancelarie

Profesoara de română la liceu tehnologic care le spulberă elevilor „mitul că cititul e plictisitor”. „Poate așa am mai multă răbdare și cu mitul că învățatul e plictisitor”

de Bianca Ceică

Ivona Munteanu predă limba și literatura română la gimnaziu și la liceu, la Liceul Tehnologic nr. 1 din Fundulea. Drumul profesional al Ivonei a început însă în publicitate, de unde a decis să plece pentru că își dorea ca munca pe care o făcea să aibă mai mult sens. Este o mare popularizatoare a lecturii în rândul elevilor, chiar dacă „îmi vin trei sferturi dintre clasele a IX-a care n-au citit o carte în viața lor”. Reușește și pe aceștia să-i facă să se apropie de cărți și ne-a explicat cum. 

31.10.2023
Clasă

Discurs memorabil al unei studente protestatare de 23 de ani în fața judecătorului rus: „Nu întrebați pentru cine bate clopotul: bate pentru Tine”

de Andreea Archip

De un an, Alla Gutnikova, studentă din Rusia, este arestată la domiciliu și are voie să iasă din casă doar între 8 și 10 dimineața. Ea a avut totuși curajul să se refere critic la război când a fost adusă acum câteva zile în fața instanței. 

12.04.2022
Școala cea mai 9

Ce fac elevii extra

de Cristina Apostolache

Fiind elevă în București, aș putea să-mi ocup timpul cu activități 25 din 24 de ore. Am vrut să văd dacă și colegii mei din alte orașe au această oportunitate. Așa că am făcut un chestionar pentru ei, în care să-și împărtășească experiența. „Există multe unități de învățământ unde singurele activități extrașcolare sunt cele de «Școala Altfel», «Săptămâna Verde»,” mi-a spus Andra Cordoș, fondatoarea unui proiect pentru tinerii din mediul rural.

11.11.2025