Răducu și-a convins 15 vecini din sat să meargă la liceu. „Părinții ziceau că la oraș copiii o să se strice”

Răducu și-a convins 15 vecini din sat să meargă la liceu. „Părinții ziceau că la oraș copiii o să se strice”

Răducu Drăgan este în clasa a zecea la Școala Profesională Germană Kronstadt din Brașov. Pentru că a avut curajul să se ducă să învețe la oraș, și-a câștigat respectul în satul său Cutuș, care numără vreo 800 de locuitori. Practic, școala lui Răducu are mai mulți elevi decât are Cutuș locuitori. Și un cu totul alt univers. În plină pandemie, băiatul a umblat din poartă în poartă pe la vecinii lui să-i convingă să-și dea copiii la liceu.

07.06.2021

de Andreea Archip

În urmă cu doi ani, și Răducu era pe punctul de a renunța la școală. Profesoara lui de fizică Mihaela Bucșa umbla prin sat pe la părinți să-i convingă să-și lase copiii la liceu. Așa l-a câștigat pe Răducu, astăzi în clasa a X-a. Băiatul i-a preluat modelul când a venit pandemia și profesoara nu mai reușea să dea de copii. Așa a devenit ambasadorul educației din satul lui.

Mihaela a ajuns să predea în comuna Crizbav - din care face parte și satul lui Răducu - și în Sânpetru prin Teach for Romania, asociație care trimite cadre didactice în localitățile unde de obicei nu vrea să se ducă nimeni, din cauza sărăciei și problemelor din comunitate. „Gândindu-mă acum, aș spune că 80% din ce a contat cât am predat la Crizbav a fost mersul ăla în sat și vorbitul cu familiile și doar 20% ce făceam în clasă. Dacă știi că răul cel mai mare e ca ei să abandoneze școala și dacă știi că trebuie să faci orice ca ei să meargă la școală, e altceva”, spune Mihaela. Și totuși, și în clasă a făcut multe. Ea este profesoara care predă fizica cu ochelari de realitate virtuală și cu roboți. 

Profesoara a convins, ajutată în pandemie de Răducu, 42 de copii să-și continue studiile la școli profesionale sau la liceu, în „înspăimântătorul” Brașov. „Asta era cea mai mare teamă: părinții ziceau că la oraș copiii o să se apuce de prostii, o să se strice”, povestește Răducu Drăgan, care în fiecare zi era în bătătura lor. Le arăta filmulețe cu ce face la practică și le povestea despre profesorii lui care în pauze dansează cu ei pe holuri. El a convins părinții a 15 dintre consătenii lui să mai dea o șansă școlii. În mod normal, maximum patru copii dădeau admitere la școlile profesionale din oraș. Niciunul nu îndrăznea să meargă la liceu.

Povestea lui și a profesoarei lui, așa cum le-au relatat ei, scot abandonul școlar din statisticile seci și îi dezvăluie miile de fațete.

Răducu Drăgan la școală

RĂDUCU

Nu m-am gândit niciodată că o să merg mai departe la școală după clasa a opta. Părinții mei erau ca ai celorlalți, că doar trăim în același mediu. Nici părinții mei nu au făcut școală multă, mama a făcut șapte clase, tata cinci. Nici ei nu au fost de acord la început, spuneau că mă stric la oraș. Doamna profesoară a venit de câteva ori la noi, a vorbit cu ei și apoi au zis: „hai să încercăm, poate îi deschidem un viitor”. Așa a și fost.

Acum, în pandemie, era foarte greu pentru doamna profesoară să ajungă la colegii mei și fiindcă erau din același sat cu mine, m-am oferit eu să o ajut. Veneam seara de la școală, îmi făceam lecțiile, mă schimbam, mâncam și vorbeam cu doamna profesoară și ne organizam. Doamna îmi spunea unde să merg.

Am vrut să-i îndrum pe calea asta pentru că și mie școala mi-a deschis o altă lume.

Am mers la ei aproape zilnic, i-am luat pe fiecare în parte și apoi i-am înscris la școli. A fost de muncă pentru că părinții nu erau convinși de ce-o să fie în Brașov. Erau foarte speriați că „ce-o să se întâmple cu copilul lor dacă merge în oraș?” Primele cuvinte pe care le spuneau erau: „ce să caute copilul meu acolo? Școala nu e de copilul meu!” Ziceau că la oraș copiii o să se apuce de prostii, orașul o să-i strice copilul. Asta era cea mai mare teamă a părinților: „dacă merge în oraș, o să se apuce de fumat, de droguri”.

Eu încercam să le explic că dacă ai carte, ai parte și le spuneam pentru ce este bună școala. Majoritatea oamenilor de aici nu au trecut prin așa ceva, mai mult de cinci-șase clase n-au făcut, și nu prea știau experiența. Le-am adus filmulețe de la școala mea, de la practică, a mea sau a altor colegi mai mari, ca să-i conving. Așa am reușit cu unii. Nu pe toți, dar totuși am convins cam 15.

„Nu e ca și cum ar veni un om de la oraș în care n-ai încredere”

A trebuit să le explic mult, să am răbdare și să vorbesc mult. Dar mie îmi place să vorbesc. În plus, mi-a plăcut pentru că unii copii chiar m-au luat ca exemplu. Doamna profesoară m-a dat exemplu la o ședință de la sfârșit de clasa a opta și asta a contat. Vecinii mei au avut mai multă încredere în mine. M-au primit cu brațele deschise când mergeam la ei în ogradă și au vorbit cu mine deschis.

Au zis: „uite-l pe Răducu ce face, îl știm, îl cunoaștem și el ne explică cum e la școală”. Nu e ca și cum ar veni un om de la oraș în care n-au încredere. În mine au avut încredere și s-au lăsat convinși. Acum trăiesc pe pielea lor ce le-am spus eu că va fi.

Părinții mă întrebau ce viitor o să aibă copiii lor, mă întrebau ce meserii sunt. Le-am explicat de la cap la coadă despre liceele și specializările din Brașov, de la mecanică, sudură, frizer, ospătar, bucătar. Am căutat pe internet cu doamna profesoară informații de la fiecare școală.

Acum e frumos că am colegi care merg cu mine la școală în oraș. Sunt boboci, mai mici decât mine cu un an. Facem naveta. Ne trezim la 6 dimineața ca să ajungem în oraș la 7. Avem un singur autobuz de dimineață, pentru care avem abonament. Seara venim tot cu autobuzul. Sunt 25 de kilometri.

Eu sunt la școala profesională germană Kronstadt, profilul Sudor, învățământ dual făcut în parteneriat cu firma Stabilus, o firmă foarte bună care face amortizoare de mașini. Am ales profilul de sudor fiindcă mi-am zis că e o meserie căutată.

Am intrat cu ajutorul lui Dumnezeu, am luat testarea cu 9,87, dup-aia am avut interviuri de dimineața de la opt până seara cu cei de la firmă. N-am crezut niciodată c-o să ajung așa departe, dar iată că mai am puțin și termin școala anul viitor.

Dacă atunci când termin am media foarte bună, acum am peste 8.50 și vreau s-o mențin, poate mă ia firma și mă angajează, îmi face o ofertă. Apoi vreau să fac și seralul ca să pot să iau Bac-ul și în timp ce muncesc, o să fac și școala, după ora 4. Și după ce iau și Bac-ul, poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, mă înscriu la o facultate bună.

Mihaela Bucșa în laborator

MIHAELA

Eu nu sunt profesor de carieră, visul meu nu a fost să fiu profesor și nu fac asta doar ca să am un job. Atunci când am decis că merg în școală cu Teach for Romania, am știut că mergem să mișcăm ceva acolo unde „nu se poate”. Nu m-am dus doar să-mi predau lecția. E o alegere: pot să-mi iau banii, leafa aia mică, dar foarte ușor, mâzgălesc câteva rânduri pe tablă și gata. Sau poți să te străduiești să-i faci să învețe, să îi faci să vină la școală, să mergi să vorbești cu familiile ca să-i susțină și abia atunci ai și rezultat.

Avem mediatoare școlară în școală, o femeie bună, cu ea am mers mult la copii. Apoi am început să merg cu copiii, fiindcă eu sunt om de apartament și nu știu să strig la poartă (râde). Dacă nu au buton cu sonerie, eu nu pot să strig. De aia aveam nevoie să merg cu cineva. Învățasem satul, știam cine-unde stă, dar dacă nu mă vedeau ei sau nu lătra un câine, eu nu reușeam să scot pe nimeni din casă. 

Tot copiii m-au învățat în prima mea zi acolo care-i diferența dintre cafteală și prieteneală, aveau limite, definiții. Au început să-și mai ardă câte un pumn și eu am întrebat: vă bateți sau e prietenește? „Ne mai și batem, dar asta e prieteneală acum”. I-am rugat să mă ajute să fac diferența când se mai întâmplă. Atunci ne-am amuzat și imediat ne-am împrietenit.

M-am dus și am vorbit cu părinții și nu le-am zis de rău pentru că și asta era o problemă: părinții nu vin la școală pentru că se așteaptă să fie ceva rău. Mediatoarea mergea să ducă înștiințările cu absențe, cu corigențe, repetenție sau dacă se întâmpla vreo belea și trebuia să se prezinte părintele, chestii de disciplină, în mare parte lucruri negative. După ce singura comunicare a școlii cu părintele era negativă, nu puteai să te duci să îi spui: „știi, copilul tău o să se descurce în oraș, o să fie bine”. Îi umfla râsul, la început îmi ziceau: „cine, doamnă, al meu? Păi, câte belele mi-a făcut, să mă cheme acum la școală în Brașov? Păi, eu am timp și bani pentru asta? Lasă că-l iau eu la muncă cu mine.”

„Dacă toată familia urăște școala, educația, e foarte greu să miști ceva”

La Răducu a prins foarte bine demersul meu și mai sunt câțiva elevi ca el. Dar sunt alții la care am mers de mult mai multe ori acasă, cu povești mult mai gândite, mai planificate și tot n-a funcționat. În cazul lui, când familia s-a hotărât că îl lasă la școală, s-a și ținut de capul lui.

Oamenii nu credeau că are șanse, că aici din sat nu mergea aproape nimeni. „Ce să caute în oraș? Că poate se apucă de prostii”. Asta era îngrijorarea multora. Totuși, ca să îi convingi, trebuie să le pese părinților măcar puțin de școală. Dacă ei chiar nu au niciun gând, dacă toată familia urăște școala, educația, e foarte greu să miști ceva. 

În plus, la Kronstadt este cea mai dură selecție, e profesionala care a adus sistemul dual în România, și el a dat examen scris și interviu cu HR-ul firmei. Când a aflat că a luat a fost super fericire, nu-l mai văzusem niciodată pe Răducu așa de fericit. Cei de la Krondstadt preferă să rămână cu locuri neocupate decât să ia pe oricine. Firmele dau banii și își asumă că îi angajează și atunci, dacă oamenii ăia din HR nu-l văd pe copilul ăla angajat la ei peste trei ani, nu-l iau, pur și simplu.

Îi lua Răducu la fotbal și apoi ei se întorceau la școală

Răducu e din Cutuș, partea foarte săracă. La început, când umblam prin sat, el umbla cu căruța și se ferea, parcă îi era rușine să nu-l văd. Își punea gluga în cap și trecea așa. Le-am și zis că orice muncă e respectată, indiferent ce muncă e. Doar că școala îi ajută să aibă o muncă poate mai ușoară, pe mai mulți bani. Că de muncit, oricum o să muncească toată viața, dar depinde cum și unde.

Apoi el a preluat modelul meu, a văzut că merge asta cu dusul acasă. El are influență mult mai mare, mai ales asupra băieților mai mici. Răducu e înalt de aproape doi metri (1.93 m), iar oamenii respectă și înfățișarea, prezența fizică. Se ducea Răducu la băieții mai mici care nu mai mergeau la școală și îi lua la fotbal. Vorbeau ca băieții și apoi ei se întorceau la școală.

Le-a arătat că aveau un motor de Porsche la el la școală pe care ei puteau să-l dezmembreze, să vadă ce-i înăuntru. În comunitatea în care toată lumea visează să aibă BMW, se ducea Răducu: „uite cu ce mă joc eu la școală!” A știut exact ce să zică!

În ceea ce privește abandonul școlar, nici la frați nu funcționează același lucru. Pentru unii, școala e o experiență nasoală și fac orice să scape de ea. De obicei, frații mai mari abandonează pentru că trebuie să-și ajute familia. Cei mai mici, dacă au crescut și s-a mai redus numărul persoanelor de hrănit din familie, poate mai au o șansă.

Am avut elevi care îmi spuneau că nu suportă să stea înăuntru, trebuie să iasă mereu afară. Am, de exemplu, un băiat super deștept care e acum a opta, dar nici nu vrea să audă să continue școala. Spune că să stea în clasă e pușcărie, preferă să se ducă să taie lemne cu drujba, să ia calul să se ducă pe câmp. I-am explicat că dacă se face electrician de înaltă și medie tensiune o să lucreze doar afară, doar că o să fie mult mai bine plătit. Dar nu vrea și în plus, e dintr-o familie cu multe probleme. Sunt multe situații de genul ăsta.

Ce se schimbă cu fiecare generație

Motivațiile sunt foarte diferite. Pentru unii contează că i-a luat Răducu la fotbal, alții vor ei să le arate tuturor că vor reuși, pentru alții contează ideea de a trăi mai bine, de a avea un salariu, să nu se mai chinuie la sapă și lopată.

Gândindu-mă acum, aș spune că 80% din ce a contat cât am predat la Crizbav a fost mersul ăla în sat și vorbitul cu familiile și doar 20% ce făceam în clasă. Dacă știi că răul cel mai mare e ca ei să abandoneze școala și dacă știi că trebuie să faci orice ca ei să meargă la școală, e altceva.

Înainte, dintr-o generație mergeau cam 4 și, în general, la profesională. Nu îndrăzneau la dual din cauza examenelor. Școala aia nu știu dacă a avut vreodată medii peste 5 la evaluare națională și atunci la liceu e greu.

E un sat cu mulți câini, un sat în care în anul școlar trecut, din septembrie până în mai, s-au întâmplat două crime. Dar de la o generație la alta, se schimbă lucrurile. Am un copil pe care părinții nu l-au lăsat, deși el voia. Și copilul cu ciudă mi-a zis: „doamna, eu pe copiii mei la facultate îi duc!” Deja e setat că școala e ceva important.

STATUL

La finalul anului şcolar 2018-2019, un număr de 15.513 elevi erau în situaţia de abandon şcolar la liceu. Peste 35 de mii de elevi din ciclul primar și gimnazial au abandonat școala în anul 2018-2019, cu 20% mai mult decât anul precedent.

De obicei, cea mai mare rată de renunțare a școlii este la trecerea într-un nou ciclu de învățământ, adică la clasa a cincea și a noua. Iar mediul rural este cel mai afectat, 23% dintre elevii înscriși nu ajung să termine clasa a opta, arată raportul Starea învățământului 2020.

„În învățământul primar sunt cuprinși puțin peste 90% dintre copiii de vârstă corespunzătoare, iar în învățământul gimnazial sub 85%. Mediul rural continuă să rămână defavorizat în privința ratei de participare la educație, în special la nivelul învățământului gimnazial. Ratele de participare sunt ușor mai mari pentru populația școlară masculină, comparativ cu populația feminină”, mai arată raportul Ministerului Educației. 

Andreea Archip

editor coordonator

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, a fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, a fost reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea. 

CUVINTE-CHEIE

raducu, abandon scolar, mihaela bucsa, cutus, crizbav, elev liceu, liceu kronstadt brasov, invatamant dual brasov

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile