Succesul este participarea la o olimpiadă, dar și când un copil reușește să-și țină creionul singur în mână sau când poate să învețe mai mult de cinci litere într-un semestru. Asta crede Antonela Samson, profesoară psihopedagog la Școala Gimnazială Specială pentru Surzi nr. 1 din București. Lucrează de 18 ani cu copiii cu cerințe educaționale speciale și ne-a povestit ce înseamnă asta și cum ar putea fi adresate provocările din sistem.
Pandemia Covid 19 a scos la iveală și a intensificat un fenomen interesant, legat de reorientarea omului spre natură și spre valorizarea spațiilor naturale. Mulți dintre noi am realizat importanța naturii în viețile noastre în moduri pe care nu ni le-am fi imaginat cu puțin timp în urmă.
Vremurile miuțelor și jocurilor de-a prinselea pe mijlocul străzii au apus. Orașele au devenit tot mai nesigure pentru copii, iar părinții tot mai temători să-i lase singuri. Mai mult, nu doar că și-au pierdut locurile de joacă, treptat rămân și fără dreptul de a-și însoți părinții la restaurant sau în hoteluri. S-a întâmplat recent ca un local din București să impună regula ca cei mici să stea permanent așezați, dar e un trend global. Polarizată, discuția pendulează între „locurile child free încalcă drepturile omului” și „copiilor crescuți cu prea multă libertate le lipsește bunul simț”. Dar dezbaterea e multifațetată și cu rădăcini până în comunism.