Îmi amintesc de profesorul meu de română. Impunător, cu un mers regal. Intra în clasă (nu știu cum se făcea că ora de română era de cele mai multe ori după cea de sport), strâmba din nas și spunea: „Trei lucruri sunt urâte în lumea asta: să minți, să furi și să duhnești.” Înțelegeam ce voia să spună (mai ales atunci când folosea ultimul verb) și încercam din răsputeri să îndepărtăm de noi, în mica baie a școlii, cu apă rece, în acele vremuri în care antiperspirantele erau doar ilustrații de Neckermann, mirosul de transpirație. Ne atrăgea atenția acest ultim verb (bine, el nu folosea verbul „a duhni”, ci un altul, mult mai dur ca sonoritate), iar celelalte două treceau cumva în plan secund.
Un adolescent de 19 ani din București preferă să-și petreacă verile în satul în care a copilărit și să pozeze colțuri de natură pe care nici chiar sătenii nu le cunosc.
Întrebarea „ce vrei să te faci atunci când te faci mare?” ne însoțește copilăria și, într-o formă sau alta, revine pe parcursul școlii. Răspunsul așteptat, atât de bunici, cât și de profesori, este de tipul: doctor, avocat, pompier sau șofer.