
A terminat Facultatea de Jurnalism din București și a început să lucreze în presă în 2016, în primul an de studii, la agenția de presă News.ro. A învățat apoi să vadă poveștile din spatele știrilor, ca reporter Libertatea, unde a lucrat în perioada 2018 - 2024. În prezent este reporter de investigații la Snoop și reporter și editor la Școala9. Scrie despre oamenii care schimbă câte puțin societatea, despre educație, mediu, animale și schimbări climatice, precum și despre cheltuirea banilor publici. Îi place Harry Potter, are trei pisici răsfățate și crede că locul stafidelor nu este în prăjituri.

Aprilie este luna în care majoritatea școlilor și-au planificat Săptămâna verde, cinci zile de activități de educație pentru mediu. Anul trecut, potrivit datelor Ministerului Educației, o clasă a participat în medie cam la trei activități. Nelipsit de critici - profesorii că nu au pregătirea, resursele și că îi îngroapă în hârtii, părinții că le golește buzunarele - programul vine să pregătească generații mai conștiente cu privire la mediu și sustenabilitate. Cum poate să facă asta? Ne-a răspuns Alex Arhire, training arhitect la organizația Viitor Plus, care de altfel a realizat și un ghid complet de activități gratuite pe care le pot face profesorii, indiferent de materia pe care o predau.
De la „Luceafărul” pe care l-a învățat pe de rost fără să-și dea seama, de plăcere, la momentul în care „Floare albastră” a ajutat-o să treacă peste pierderea mamei și apoi la „Glossa” pe care a despicat-o în patru alături de studenții din SUA. Profesoara la Pace University Cătălina Florescu atinge, de Ziua Națională a Culturii, o temă esențială: se poate pune graniță între „xenofobul și rasistul Eminescu” și opera sa lirică?
Specialiștii de la Edustudio Helsinki, un ONG care creează material didactic pentru România, pe modelul celui finlandez, au explicat pentru Școala 9 cum pot face profesorii orele mai antrenante. Finlanda a introdus pedagogia digitală în școli în urmă cu patru ani, așa că nu a avut probleme să se adapteze când a lovit pandemia. Înainte de asta, a avut grijă să tehnologizeze școlile și să-i pregătească pe profesori, proces început după anii ‘90. Cum nici în Finlanda schimbarea nu a venit peste noapte, mesajul specialiștilor de la Edustudio pentru profesorii din România este să-și facă planuri detaliate pentru orele online și să aibă răbdare cu sine.