
A început să deseneze personaje cu părul colorat când nu și l-a mai vopsit pe al ei.

A terminat Colegiul de Informatică „Tudor Vianu” în comunism, când abia apăruseră PC-urile. A fost printre puținii olimpici la informatică ai țării, iar părinții săi au lucrat amândoi la Centrul de calcul înființat de Grigore Moisil. S-a angajat la Google în SUA în anii 2000, deși nu știa nimic atunci despre companie. S-a întors în țară fiindcă și-a dat seama că vrea să predea într-un loc unde să facă o diferență. De 13 ani pregătește elevi care ajung printre primii pe țară în fiecare an. Crede că România e pe bune tare la informatică și că lucrul ăsta trebuie încurajat. Într-un interviu pentru Școala 9, Cristian Frâncu vine cu o opinie contrară percepției generală despre sistemul de educație românesc: „E unul bun. Cine spune altfel nu are comparație!”.
Salarii ca de medici pentru profesori, burse de studiu în străinătate „ca pe vremea lui Eminescu”, jandarmi la paza școlilor, uniformă. Sunt câteva dintre ideile „altfel” cu care vin unii candidați la prezidențiale. Puncte comune: majoritatea vorbesc de salarii, de burse și reducerea abandonului școlar. Am analizat propunerile pe educație din programele de țară ale tuturor celor 14 candidați pentru care vom merge la vot pe 24 noiembrie.
Sunt elevă în clasa a XII-a și mă pregătesc pentru Bac. În timp ce răsfoiam manualele și lista ce cuprinde operele de studiat – 18 la uman, 13 la real – am observat ceva care m-a deranjat profund: niciuna dintre aceste opere nu e scrisă de o femeie. M-am întrebat, de ce lipsesc vocile feminine din ceea ce ar trebui să fie o reflecție completă a literaturii române? M-am hotărât să nu mă mulțumesc doar cu întrebarea, ci să caut un răspuns. Așa a început cercetarea mea.