„Dana, 14 ani”. Astea au fost primele lucruri scrise de mine în jurnalul care stă și acum în camera mea. În momentele în care mă urăsc, chiar și pentru o secundă, mă pun să-l recitesc. Când l-am primit eram încă fericită. Îl primisem de Crăciun, era 2015 si aveam 13 ani.
De sărbători dăruim pentru că iubim, pentru că prețuim, pentru că vrem să oferim bucurie și sentimente. Darurile sunt, în fond, materializări concrete ale sentimentelor noastre. Dacă vrem însă să condamnăm ceva, putem condamna ploconul. Ploconul, care etimologic se referă la un cadou oferit ca recunoaștere a suzeranității, deci a unei superiorități dominatoare și care în Țările Române a ajuns să desemneze un bir, de fapt, un cadou devenit obligatoriu.
INVESTIGAȚIE. „Disciplina se făcea prin palme peste față, peste cap, loviți la fund, trași de păr, de urechi”, „pe unul dintre ei îl băgau în garaj și stingeau becul…”, „…amenințări tip «îți rup urechile», «te arunc pe geam»”. Sunt câteva dintre relatările unor părinți cu privire la o grădiniță privată din Moșnița Nouă, Timiș. Centrul nu este acreditat sau autorizat și nu are nici autorizație ISU. O rudă a înregistrat-o pe directoarea Cornelia Amzulescu când recunoaște că o educatoare a lovit un copil. În discuția cu Școala9, directoarea inițial a negat, apoi a spus că „nu a fost lovitură, ci doar o atenționare”.