Examenele s-au terminat, iar notele pe care le primește educația românească sunt subiect de contestație. În cea mai dificilă vară din anii 90 încoace, cifrele și studiile arată o societate din ce în mai ruptă în două, fără notă de trecere la materiile solidaritate și echitate. În acest context, este periculos să cădem și testul sincerității.
O familie din Zalău vrea să meargă pe urmele unchiului mort în Al Doilea Război Mondial, în „marea încercuire de la Stalingrad”. Considerată una dintre cele mai sângeroase bătălii, armata română, în alianță cu Germania nazistă, a pierdut atunci zeci de mii de soldați. Înainte de tragedie, Vasile Har, un tânăr, de doar 24 de ani, fusese trimis să repună pe picioare o școală distrusă din satul Chisla-Salieva. Atunci localitatea se afla în Bucovina proaspăt alipită României, astăzi este în Ucraina. Scrisorile tânărului soldat absolvent al școlii de institutori sunt o pagină de istorie a unei comunități care încerca în vremuri grele să reinstaureze unclimat de normalitate și să-și readucă la școală copiii.
Oksana și Marian Ferțadi, profesori la Liceul Ucrainean „Taras Șevcenko” din Sighet, povestesc, printre lacrimi cum fratele nu vrea să-și lase orașul și e pregătit să lupte. Ambii sunt ucraineni, ea e chiar din Ivano-Frankivsk, el etnic din Maramureș. Deși predau informatică și matematică, de o săptămână fac cu elevii la școală doar istorie. „Le-am vorbit despre formarea statului ucrainean, despre NATO și UE. Nu știu aceste lucruri, iar dacă nu le spunem noi, vor veni alții să le spună cum stă treaba.”