Trăim vremuri critice, în care e necesar să (re)învățăm o multitudine de lucruri: să ne raportăm la resursele naturale într-un mod mai sustenabil, să ne reconciliem relația cu mediul înconjurător, să le înlesnim generațiilor tinere o conexiune mai profundă cu natura și să le sădim respectul pentru toate formele de viață existente.
O școală prietenoasă cu mediul de 929 de metri pătrați își va întâmpina elevii cu grădini verticale în apropierea unui râu din Lima. În Europa, elevii dintr-un oraș german povestesc de ce e important pentru ei să facă orele în clasă. Iar un cercetător austriac vorbește despre reținerile lui în privința întoarcerii copiilor în bănci. În zonele de conflict, pandemia a fost doar picătura care a umplut paharul: cum învață în general copiii de-acolo și cine poate apăra educația? Mai departe, școlile din SUA caută soluții pentru combaterea discriminării rasiale, dar se lovesc de acuzații de îndoctrinare a elevilor.
În perioada interbelică, jumătate din populația României era analfabetă și 70-80% dintre români trăiau din munca pământului. Astăzi vorbim de analfabetism funcțional și digitalizare. Cu ajutorul profesorului doctor în istorie Dragoș Sdrobiș, am încercat să înțelegem cum greșelile și meritele trecutului ne pot fi lecții pentru educația viitorului. Autor al cărții ,,Limitele meritocrației într-o societate agrară. Șomaj intelectual și radicalizare politică a tineretului în România interbelică”, acesta crede că tineri de azi nu vor să mai fie „generație de sacrificiu”. De asta cer salarii mai bune, transparență și servicii publice de calitate. Un interviu din seria „Școala veche”.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
