Îmi amintesc de profesorul meu de română. Impunător, cu un mers regal. Intra în clasă (nu știu cum se făcea că ora de română era de cele mai multe ori după cea de sport), strâmba din nas și spunea: „Trei lucruri sunt urâte în lumea asta: să minți, să furi și să duhnești.” Înțelegeam ce voia să spună (mai ales atunci când folosea ultimul verb) și încercam din răsputeri să îndepărtăm de noi, în mica baie a școlii, cu apă rece, în acele vremuri în care antiperspirantele erau doar ilustrații de Neckermann, mirosul de transpirație. Ne atrăgea atenția acest ultim verb (bine, el nu folosea verbul „a duhni”, ci un altul, mult mai dur ca sonoritate), iar celelalte două treceau cumva în plan secund.
Zeci de mii de copii lasă locuri goale în bănci înainte să ajungă la liceu, cu fiecare generație. Sărăcia este principala cauză a abandonului școlar. Vorbim de copii care renunță sau sunt retrași de familii pentru că pur și simplu nu au bani de haine și rechizite, ori sunt obligați de context să aleagă munca în detrimentul școlii. Elevii de la sat sunt în cel mai mare risc. Astăzi, despre starea de fapt. În zilele ce urmează, discutăm în podcastul REZOLVAT cu specialiști și practicieni despre ce poate fi făcut pentru a-i ține pe copii în sistem, cu toate variantele pe masă și cu limitările lor.
Pentru a aduce o schimbare în viața persoanelor cu deficiențe de vedere, un profesor clujean a creat alfabetul tactil al culorilor. Astfel, prin reprezentări grafice, nevăzătorii pot să le identifice și să le diferențieze. Lui Tudor Scripor i-a venit ideea de la un student nevăzător, din perioada în care ținea ateliere de pictură în SUA. „Nu am reușit să îl fac să înțeleagă conceptele de culoare, el nemaivăzând culorile niciodată”, a explicat pentru Școala 9. Și de aici a pornit totul.