În 1999 Liane Holliday Willey publica Pretending to Be Normal, o carte inspirată din propria experiență cu sindromul Asperger care face parte din multele manifestări ale autismului. Autoarea a scris cartea reflectând la copilăria ei, la felurile aparte de a reacționa, la „ciudățeniile”, idiosincraziile ei, dar și pentru a face loc unui dialog care pe vremea copilăriei ei nu exista. Autoarea se duce mult mai mult în timp, la sfârșitul anilor ’70 și întreaga decadă a anilor ’80 atunci când în Statele Unite unui copil ca ea, cu rezultate excepționale, bizareriile din comportament, stângăciile sociale erau mai puțin percepute ca fiind un semn al unei boli.
„Îmi era constant frig și vara țineam geaca pe mine, îmi cădea părul, respiram greu”, descrie Alessia, 19 ani, reacțiile corpului ei după o perioadă în care n-a mâncat mai nimic. Adolescenta are tulburări de alimentație de aproape șapte ani și încă încearcă să-și răspundă la o întrebare importantă: de ce a vrut să slăbească? Pentru acest articol din seria Școala 9 „Cum te simți”, despre sănătate mintală a adolescenților, am vorbit și cu Raluca Chișcu, psiholog și psihoterapeută specializată în astfel de tulburări la Universitatea Oxford.
„— De ce te-ai făcut profesoară?
— Ca să-i salvez pe elevi de părinții lor.”
Cu toții cred că ați avut momente în care v-a reținut atenția un serial și ați făcut binging (nu, nu căutați termenul în DEX, nici în DOOM, nu o să-l găsiți; expresia a face binging a fost consacrată de o reclamă a unui operator de telefonie și își are rădăcinile în binge-watching, concept apărut la finalul secolului al XX-lea). Adică ați avut chef să vă uitați pentru o perioadă lungă de timp la filme sau să urmăriți în maraton toate sezoanele serialului proaspăt descoperit.