[Cum te simți] Cum îi ajută un consilier școlar din Bacău pe adolescenții care au avut tentative de suicid: „Încerc să identific cu ei motive pentru a trăi”

Andreea Astani consiliază elevii de la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău. În cabinetul ei, au ajuns în special adolescenți cu tulburări mintale precum anxietate și depresie, iar unii dintre ei au avut ideații suicidare și tentative de suicid. Este responsabilă pentru 1000 de elevi, deși, în prezent, prin lege, numărul maxim ar trebui să fie 600. Și-ar dori să aibă mai mult timp pentru fiecare. Deocamdată, însă, discută cu zece adolescenți pe săptămână.    

Acest articol prezintă soluții și resurse, nu detaliază modalități prin care adolescenții își iau viața și nici nu identifică grupurile vulnerabile cu tentative de suicid, pentru a se preveni sinuciderea prin imitație.

Numărul adolescenților cu tulburări mintale a crescut în ultimii ani în toată lumea, inclusiv în România. În fiecare an, Astani cunoaște un elev ori elevă care a avut o încercare de sinucidere. Necunoscutul din pandemie a adus mai multe emoții negative intense în viața adolescenților, mai ales printre cei deja vulnerabili. Iar întoarcerea din online în clasă a trezit noi temeri, pentru că sunt nevoiți acum să iasă din zona de confort, spune consilierul.  

1.000 de copii și adolescenți au sunat, în 2021, la depreHUB, proiect al Asociației Happy Minds, specializată în sănătate mintală. 58% dintre ei aveau anxietate, 22% depresie și 16% ideații suicidare. Înainte de pandemie, 2% dintre apelanți se gândiseră să-și ia viața. 

Și alte ONG-uri care oferă suport telefonic în astfel de cazuri, precum Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului (ARPS), au observat că a crescut numărul apelanților foarte tineri.

În România, suicidul este a doua cauză de deces printre adolescenți, spunea Oana Motea, specialistă în sănătate a UNICEF România, pentru Școala 9, la sfârșitul anului trecut. 

Andreea Astani are și studii superioare de psihologie, însă cei mai mulți consilieri școlari au la baza formării pedagogia. De aceea, consilierii, pe care ne-am obișnuit să-i numim psihologi școlari, nu au voie să facă intervenție terapeutică, indiferent de specializare. Prin urmare, le recomandă elevilor întotdeauna să caute și un psiholog în afara școlii. Chiar și cu aceste limitări în activitate, consilierul reușește, totuși, să-i ajute pe elevi. 

Andreea Astani povestește despre experiența ei. 

Școala 9: În 2015, o elevă de la Colegiul „Ion Ghica” din Bacău a avut o tentativă de sinucidere. A fost primul caz din liceul vostru? 

Țin minte că eram proaspăt angajată în perioada respectivă. Nu a fost primul caz, au fost mai multe și nu numai în liceul nostru, ci și în alte licee din oraș. Și eu, când eram elevă am avut la mine în liceu vreo trei cazuri de suicid într-un an. Nu e o problemă izolată. Iar în unele momente apare acest sindrom de copycat; elevii recurg la suicid pentru că au un exemplu. 

Consilierul școlar Andreea Astani

Voi, consilierii școlari, aveți un fel de plan de intervenție pe care să-l puneți în aplicare după o tentativă de sinucidere? 

Nu avem competența necesară, unii dintre noi au absolvit pedagogie, nu psihologie. Acționăm mai mult pe prevenție. Nici eu, care am terminat psihoterapie, nu am voie să acționez altfel. Ar însemna să ne depășim atribuțiile, iar unii nici nu ar face asta corespunzător. De aceea, nu ni se permite. 

Chiar dacă nu pot veni în sprijinul lor cu un mod de intervenție standard, încerc să îi ajut să ventileze emoția, ca să se diminueze nivelul de copleșire emoțională. Încerc, de exemplu, să identific cu ei motive de a trăi, pentru că o persoană care vrea să se sinucidă de obicei nu prea le vede.

Motivele lor, cel mai adesea, sunt legate de dorința de a nu-și întrista familia și apropiații, uneori chiar și de dorința de a nu-și abandona animalele de companie; de speranța că există soluții pentru problemele lor și teama de a nu rata momente importante de viață care ar putea să se întâmple în viitor.

Identificăm problema și soluții posibile, ca să se simtă mai puțin neajutorați. Nu putem să suplinim serviciile pe care le oferă un terapeut sau un psihiatru. Nu putem să prescriem medicație, nici să facem terapie, dar putem să oferim suport emoțional și informațional. 

Le reamintim că trebuie să luăm cu calm decizii importante și că aceste emoții puternice sunt trecătoare. Îi învățăm să pună în aplicare tehnici de relaxare sau de calmare și tehnici de respirație. 

Despre părinți: „e o muncă titanică în a-i convinge că e nevoie și de medicație” 

Ai un exemplu de tehnică de respirație? 

Cea mai simplă: inspiri patru secunde, menții respirația patru secunde și eliberezi ușor patru secunde. Există și o tehnică de relaxare musculară care se poate face pe grupe de mușchi, dar eu îi învăț pentru tot corpul. Trebuie să contracte cât de tare pot mușchii și apoi să detensioneze. Se relaxează, dar învață și cum se simte un corp relaxat, respectiv tensionat. 

Iar prin imagerie mentală îi învățăm să se detașeze de problemă. Cu ochii închiși îți conduci mintea către un loc care te face să te simți în siguranță, îți imaginezi oameni apropiați cu care te simți confortabil. Poți să te imaginezi ascultând o melodie anume, de exemplu. 

Când nu au cu cine să vorbească despre cum se simt, le recomand jurnalul, să se exprime prin artă, dans, sport. Să lase emoțiile să iasă. 

În același timp, comunicăm cu dirigintele și părintele, uneori chiar și cu profesorii de la clasă, ca să fie mai indulgenți, să nu pună presiuni suplimentare pe elevi. Încercăm să convingem părinții, când este nevoie, să îi ducă pe la adolescenți la un specialist, psihiatru sau terapeut. În unele cazuri, părinții sunt reticenți, e o muncă titanică în a-i convinge că e nevoie și de medicație. 

Când profesorii îi ironizează pe elevii vulnerabili 

Vă întâlniți vreodată toți la aceeași masă: profesori, părinți, consilier și elev?

Uneori se poate să ne întâlnim. De obicei, chemăm părintele și dirigintele sau părintele și copilul la consiliere. Ne ajută să primim informații și din partea dirigintelui – cu ce știe el de la clasă și cu ce știm noi de la elev încercăm să mișcăm lucrurile într-o direcție pozitivă pentru adolescent.    

Cum reacționează directorii școlilor când află despre aceste tentative, având în vedere că e unul dintre subiectele tabu?

Nici nu știu dacă ajunge conducerea să afle despre ele. Poate doar profesorii de la clasă. E delicat, unii copii nu vor să afle colegii și profesorii, ca să nu fie etichetați. 

Totuși, unii profesori sunt dispuși să fie mai înțelegători cu ei. Dar am auzit de la unii dintre elevii care vin la consiliere că, după ce părinții au vorbit cu profesorii, profesorii i-au ironizat la oră pe copii, au întors informația împotriva lor. 

„O fată spunea că a fugit de acasă de trei ori și nimeni nu a observat”

Adolescenții care au avut o tentativă de suicid regretă că au făcut asta? 

Da, cei mai mulți. 

Cum ajung ei în cabinetul consilierilor școlari?

Încercăm să identificăm cazurile vulnerabile din fiecare clasă la început de an școlar, mai ales la a IX-a, pentru că sunt nou-veniți. Pregătim programe de consiliere de grup pe nevoile lor, pentru gestionarea emoțiilor și includem activități în echipe: improvizații, dezbateri, jocuri de rol. Așa ne cunosc și se apropie mai mult de noi. După aceea, unii vin singuri în cabinet, alții aduși de diriginte sau părinți. Sau le recomandă alți elevi care vin deja la consiliere. 

În pandemie, m-am întâlnit cu elevii doritori pe Google Meet (n.r. – cât a fost școala online). Cei vulnerabili au căpătat mai multă anxietate pentru că zona lor de confort s-a restrâns stând acasă. Acum se simt mai anxioși la școală. Cei mai mulți care vin la consiliere au anxietate și depresie. 

La prima ședință elevii au încredere să povestească prin ce trec?

Depinde de personalitatea fiecăruia. Unii sunt timorați, nu știu de unde să înceapă. De multe ori, se lasă cu lacrimi, pentru că povestesc lucruri pe care nu le-au mai vorbit cu nimeni. 

Ai mai consiliat, din 2015 încoace, alți elevi cu tentative de suicid?

Da, au fost și alte cazuri. Îmi amintesc chiar și acum de o fată care mi-a spus că a încercat să se sinucidă o dată. Spunea că a fugit de acasă de trei ori și nimeni nu a observat. M-a emoționat foarte mult. Unii au suport social, nu tuturor le lipsește, dar majoritatea sunt lipsiți de persoane la care simt ei că pot apela pentru ajutor sau pentru a fi ascultați și înțeleși. 

„În fiecare an aflăm că au fost niște tentative”

Te-ai gândit până acum cu câți elevi care au încercat să își ia viața ai lucrat? 

Nu m-am gândit. Pe lângă cei care au venit după tentativa de suicid, aflăm din interviuri că unii dintre ei nu aveau gânduri suicidare în momentul respectiv, dar avuseseră tentative anterioare. În fiecare an aflăm că au fost niște tentative, dar nu neapărat în anul respectiv, ci în istoricul copilului. 

S-a întâmplat să afli despre un elev pe care îl consiliai că vrea să se sinucidă? 

Nu, toți au venit după tentativă. Cei hotărâți să facă asta nu vin la consiliere, pentru că nu mai au speranță. Am avut, de exemplu, un caz foarte dificil, un băiat foarte deprimat care trecuse printr-o tentativă de suicid. Abia putea să vorbească, atât de deprimat era, nu mai avea speranță că situația lui se va îmbunătăți. 

Într-o zi, m-a întrebat dacă poate aduce la consiliere o prietenă de la un alt liceu, care avea alt consilier școlar. El a ținut să vină la mine și atunci mi-am dat seama că poate ce am făcut eu a contat, chiar dacă mie mi s-a părut mic progresul lui. Fiind într-o stare de depresie accentuată era greu să se schimbe rapid lucrurile. El lua și medicație. 

Vă întâlneați săptămânal?

De câteva ori pe săptămână la început. Când situația devine stabilă, mă întâlnesc săptămânal cu adolescenții de care mă ocup. Consilierea durează cât are nevoie persoana, de la săptămâni la luni chiar și întregul an. Unii revin și în anii următori.

Ca să vorbesc cu ei, încerc să îi învoiesc de la unele ore. Mă văd și după ore cu unii, pentru că avem program până la 15:00, dar, dacă i-am lua pe toți după ore, n-ar mai veni la consiliere. Săptămânal mă întâlnesc cu aproximativ zece elevi. Încă suntem puțini consilieri la mulți elevi și nu reușim să le oferim tot ce au nevoie. Eu am 600 de elevi la liceu, 150 de preșcolari și 400 de școlari de la primară. 

Cum e pentru tine experiența de a-i consilia pe elevii cu ideații suicidare și cu tentative?

Unele situații necesită o specializare, cursuri de perfecționare. Pentru că noi, consilierii, nu avem experiență cu anumite cazuri, ne e greu să ne dăm seama ce ar putea să funcționeze și ce nu. Avem nevoie de formare și de mai multă libertate de a acționa, dar asta ar însemna ca toți consilierii să aibă studii în psihologie.  

Unde poți să suni sau să trimiți un mesaj fără costuri când ai nevoie să vorbești cu un specialist în sănătate mintală:

- Teen Line - depreHUB: 0374.461.461 (Oricând);

- Telefonul Copilului: 116111 (De luni până vineri între 08:00 și 20:00, respectiv sâmbătă și duminică de la 10:00 la 14:00). Pe lângă linia telefonică 116111, există și aplicația mobilă Happygraff pentru Android și mailul vorbestecunoi@telefonulcopilului.ro;

- ARPS: 0800 801 200 (Vineri, Sâmbătă și Duminică, între 19:00 – 07:00). E-mail sos@antisuicid.ro (Oricând).

Citește și: 

O adolescentă povestește cum face față anxietății și atacurilor de panică: „Am învățat că e important să vorbim cu oamenii din jur despre ele”

Psiholog, despre sănătatea psihică a adolescenților în pandemie: „Le e frică permanent că o să stea din nou în case”