În 2007 a pus internet prin fibră optică la școală și a început să țină cursuri de digitalizare cu profesorii. Apoi, a bătut Europa în lung și-n lat cu echipe de elevi și profesori, în schimburi de experiență. Ca să ducă mai mulți copii în afară, profesorii dormeau pe jos în școala gazdă. A digitalizat pas cu pas toate clasele. A introdus standarde de evaluare și anul trecut a avut cei mai puțini elevi din istoria unității de învățământ cu note sub 5 la Evaluarea Națională. Totul se întâmplă la Școala „Gheorghe Popovici” din comuna Apateu, Arad, care îl are manager pe Claudiu Vlad. Un director care crede că școala de la sat poate să devină la fel de competitivă ca cea de la oraș.
Când era adolescentă, scriitoarea Simona Popescu citea mult, dialoga în franceză cu colega de bancă, chiulea foarte rar, poate doar în zilele ploioase în care nu se putea face „Practica agricolă”, fuma, mergea la cinematecă, dansa mult. Singurul spațiu fără granițe al generației ei era lectura. Chiar cu Instagram, haine ultimul răcnet și călătorii doar cu buletinul, adolescenții de azi nu sunt atât de diferiți. Scriitoarea crede că „dacă, printr-o magie, ne-am afla într-o bulă de timp suspendată, sigur ne-am înțelege bine”. Un interviu despre școală, profesori, comentarii literare, prietenie și tinerețea aia care n-are de-a face cu vârsta. Un interviu „într-o bulă de timp suspendată”, din seria „Scriitori de manual”.
Esta vara lui 2018, sunt acasă ca să particip la lansarea volumului meu de teatru. Alături de mine sunt Cristina Modreanu și Nona Rapotan, cât și actorii Katia Pascariu, Rareș Florin Stoica și Ioana Predescu. După lansare, mă cinstesc cu o piesă de teatru pe un text total necunoscut mie: Gardenia de Elżbieta Chowaniec. Îmi place mult ce văd pe scenă și, pentru că îmi place așa de tare, când ajung înapoi în State și lucrez la programa unui curs nou de scriitură feminină, vreau să folosesc numai texte dramatice contemporane.