Carmen Țar Fonta este de doi ani învățătoare în comuna Frumușani, județul Călărași. Străbate până la școală 70 de kilometri prin trei județe Ilfov, Giurgiu și Călărași, ca să încerce să le fie alături celor 16 elevi ai ei, dintr-o comunitate vulnerabilă. A avut și zile cu un singur elev în clasă sau, în pandemie, cu doar patru elevi colectați, cu lecții făcute în jurul mesei unui localnic. Zile colorate diferit, uneori în nuanțe de gri, alteori pastelate, ca cea în care vor merge cu toții într-o excursie să-l întâlnească pe Moș Crăciun.
Ce aduce copiii la școală? Calculatoarele de ultimă generație și tablele interactive, toaletele decente, profesorii bine pregătiți, părinții implicați sau comunitatea? E o combinație dintre toate, niciodată în aceeași proporție, că și comunitățile sunt foarte diferite. După o experiență de 40 de ani în educație în care a vrut să renunțe de câteva ori, Mirela Ștețco, head of advocacy la organizația Teach for Romania, a vorbit la podcastul REZOLVAT despre ce funcționează. A povestit cum i s-a schimbat perspectiva de-a lungul carierei, despre ce crede că a greșit, dar și despre momentele „aha!”, cum ar fi cel în care a înțeles că „a fi profesor nu e despre spectacolul tău!”.
„Eu mi-am dorit să construiesc o comunitate și pentru părinți. Oricât de diferiți am fi, ne marchează pe toți experiența de a trăi în străinătate”, spune Cătălina Hansen (35 de ani), inițiatoarea proiectului „Biblioteca Prichindeilor din Danemarca”, a cărei dragoste pentru cărți a adus-o să construiască o comunitate de români în Aarhus. Rețeaua de biblioteci ale prichindeilor români este răspândită deja în zece țări.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
