Țară după țară decide să interzică telefoanele mobile în școli. Și România o ia pe drumul analogului. UNESCO a tras un semnal de alarmă anul ăsta după ce ultimele teste PISA au arătat o legătură între folosirea în exces a mobilelor și rezultatele slabe la învățătură. În același timp, cercetările arată că alfabetizarea digitală e legată de cititul cărților pe hârtie, nu de folosirea dispozitivelor mobile, cum s-ar crede. Deci, care e soluția? Cu sau fără mobile în școli?
Poveștile. Poveștile le plac în egală măsură celor mici și celor mari. Vindecă, educă, motivează. Ce e, în fond, altceva, întreaga istorie, întreaga lume, în existența ei diacronică, decât o narațiune? Nimic nu există în afara unei narațiuni, iar poveștile, în formele pe care le-a consacrat teoria literară, fie ca povestiri, basme, parabole sau legende, fie în altele, corelative, sunt narațiuni paideutice, ne învață cum să trăim, cum să alegem binele de rău, pe ce să punem preț și de ce să ne ferim.
Sunt învățătoare într-o zonă defavorizată din Săcele, Brașov și reușesc să fac un fel de școală la distanță, chiar dacă copiii nu au semnal la telefonul mobil. Lucrez cu două grupe de elevi: cu o parte online și cu o parte offline. Cu primii încerc zilnic să mă conectez pe Meet, dar de multe ori rămân singură pe platformă în mijlocul activității. Corectez temele pe whatsapp și tot acolo îi asigur pe copii și pe părinți că se descurcă minunat. Cu cei din offline mă văd în fiecare săptămână la școală pentru a-mi aduce ce au lucrat, astfel încât la final de săptămână am feedback de la fiecare copil din clasă.
