Când ne uităm la notele de la titularizare, trebuie să luăm în calcul mai multe aspecte, explică specialiștii în educație consultați de Școala 9: evaluarea care nu este adaptată nevoilor reale din sistem, sistemul de examinare axat pe memorare, baremul insuficient, tipul de subiecte. În a doua parte a analizei concursului de titularizare, încercăm un răspuns la întrebarea: există o legătură între rezultatele profesorilor la examene și notele elevilor?
„Studiul“ publicat, luni, de sindicatele din educație ale Federației „Spiru Haret“ despre percepția cadrelor didactice legată de vaccinarea împotriva COVID - 19 nu respectă regulile de bază ale unei cercetări sociologice. Așadar, rezultatul care arată că 56,3% nu vor să se vaccineze nu este reprezentativ pentru cei peste 200 de mii de profesori din România, explică sociologii Mircea Kivu și Cătălin Stoica. Mai mult, aceștia spun că modul în care a fost formulată întrebarea e posibil să le fi sugerat răspunsul respondenților.
Un instrument creat de oameni de știință suedezi poate fi de mare ajutor la clasă când profesorii vor să explice tendințe sociale.