Vremurile miuțelor și jocurilor de-a prinselea pe mijlocul străzii au apus. Orașele au devenit tot mai nesigure pentru copii, iar părinții tot mai temători să-i lase singuri. Mai mult, nu doar că și-au pierdut locurile de joacă, treptat rămân și fără dreptul de a-și însoți părinții la restaurant sau în hoteluri. S-a întâmplat recent ca un local din București să impună regula ca cei mici să stea permanent așezați, dar e un trend global. Polarizată, discuția pendulează între „locurile child free încalcă drepturile omului” și „copiilor crescuți cu prea multă libertate le lipsește bunul simț”. Dar dezbaterea e multifațetată și cu rădăcini până în comunism.
Mai puțin de jumătate din timpul de muncă al unui profesor este rezervat predării efective. România nu face excepție. O cercetare realizată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) arată cât anume predau profesorii în cele 37 de țări membre și cât timp rezervă celorlalte activități din afara orelor. În Finlanda, de pildă, una dintre țările cu cel mai bun sistem educațional al lumii, profesorii de liceu predau 3 ore pe zi sau chiar mai puțin. În România, media e de cinci-șase ore.
Căldură mare. Termometrul spune la umbră 33° Celsius... Sub arșița soarelui, candidații pentru un post în sistemul de învățământ susțin concursul de titularizare și așteaptă cu mari emoții rezultatele. Pentru unii e a șasea vară pe care o sacrifică într-un fel pe altarul educației, pentru alții este prima, dar ceea ce îi unește pe toți este dorința de a obține un post (pe perioadă nedeterminată, dacă ar fi posibil) la o școală în apropierea localității de domiciliu.